viata fantastica

SFINŢII NOŞTRI DRAGI. ILIE LĂCĂTUŞU, IOAN IANOLIDE, VALERIU GAFENCU

2012-02-10T12:02:00.001+02:00

Sfârşitul lui ianurie şi luna februarie stau sub semnul lui Ilie Lăcătuşu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu. Despre primul poveşteşte părintele Iustin Pârvu în legătură cu minunea petrecută de praznicul Sf. Trei Ierarhi, pe 31 ianuarie, în colonia de muncă de la Periprava. Cu toţii am văzut în aceste zile cât de câinos poate fi un final de ianuarie. Ingheţai stând câteva minute afară, darămite să mai intri îmbrăcat sumar în apa îngheţată la tăiat de trestie. Regimul de exterminare din lagărele comuniste de muncă depăşea orice imaginaţie. Minunea petrecută în acea zi când deţinuţii la îndemnul părintelului Ilie Lăcătuşu au intrat în apa îngheţată şi în timp ce munceau a răsărit soarele aşa încât şi-au putut usca hainele, trebuie pusă pe seama profundei credinţe în Dumnezeu pe care întregul lot de deţinuţi politic a avut-o. Celui care crede totul îi este cu putinţă! Şi ei au dovedit-o. Prin credinţa lor şi cu rugăciunile celor trei Sfinţi Ierarhi şi ale Maicii Domnului a răsărit acel soare puternic, neaşteptat de nimeni.

Despre Ioan Ianolide vorbeşte ,,Intoarcerea la Hristos,, o carte care întoarce suflete şi luminează minţi. O carte despre credinţa lucrătoare.

Şi, în sfârşit, dragul nostru, al tuturor, Valeriu Gafencu plecat la Domnul într-un februarie geros al lui 1951. Ultima imagine pe care a lăsat-o lumii, aceea a trupului mort lăsat în ninsoare în curtea închisorii în timp ce era privegheat tăcut de deţinuţii din spatele gratiilor ar trebui să nu ne dea odihnă. Că aceste lucruri înspăimântătoare nu s-au petrecut în vremuri barbare, în neguri de istorie, ci în generaţia noastră, pe pământul nostru, aproape de noi. Suntem vinovaţi de ele! De aceea nu avem dreptul să le cerem minuni pe care să le trecem scrupulos în dosare. Suntem destul de ipocriţi şi aşa. Nu avem voie să ne ascundem după interpretări politice, să căutăm scuze ideologice, să căutăm ţapi ispăşitori. Nu avem voie să tergiversăm. Timpul nu ne aparţine! Trebuie să recunoaştem deschis că acele lucruri îngrozitoare s-au petrecut pentru că acest popor nu a mai avut iubire. Nu a mai avut iubire faţă de Dumnezeu şi nici faţă de aproapele.

Poate atunci, când sfinţenia lor va fi recunoscută, gura de iad deschisă atunci pe aceste locuri se va închide. Aşa cum deţinuţii de la Periprava au adus prin rugăciunile şi credinţa lor soarele pe cer, aşa şi noi, la polul opus, aducem prin păcatele şi nerecunoştinţa noastră suflare de iad pe pământ.
A se vedea şi:

Profil de sfânt contemporan: Ilie Lăcătuşu
Minune la Praznicul Sf. Ierarhi
Profil de sfânt contemporan: Valeriu Gafencu
Decada Valeriu Gafencu
Intoarcea la Hristos. Ioan Ianolide

URĂSC VISCOLUL!

2012-02-09T11:28:00.002+02:00

Urăsc viscolul! Sunt convinsă că şi bestia ne urăşte. În Bărăgan şi în toată stepa e stăpânul iernii. Nu-l opreşte nimic. Nici munte, nici deal, nici pădure. Urlă cu toată puterea. Loveşte ca un balaur.

D-abia azi s-a deblocat drumul pe un singur sens. Stihia pusese bariere de zăpadă pe alocuri de aproape doi metri. Doi amărâţi stăteau în şosea. O maşină neagră, mare, bengoasă opreşte şi îi ia. Pe viscol, oamenii sunt foarte solidari. Unul mergea la serviciu. Altul mergea să îşi cumpere telecomandă. Insconştienţa unora e terifiantă. ,,La ce-ţi trebuie, bre, telecomandă, pe vremea şi pe drumurile astea?!,, mă zborşesc la el. Răspunsul e de milioane. ,,Mi-au ros şoriceii telecomanda. Şoriceii ăia mici,, precizează calm. Asta a pus capac. Ştiam că în iernile grele, de foame, rozătoarele pot ieşi în case din galeriile lor kilometrice. Dar să roadă exact telecomanda...Foamete mare, frate!

Acum vreo trei ani am găsit şi eu în casă, pe masă, într-o pungă cu bomboane şi ciocolată un şoricel minuscul cu o coadă lungă şi ochi imenşi. Ne-am speriat unul de altul. Reuşise amărâtul să roadă un colţ din ambalajul ciocolatei. Mi-a părut rău că nu a păpat-o pe toată, că nici aşa nu mai putea fi mâncată. A fost mai abil decât mine şi s-a ascuns, nu ştiu unde, deşi am căutat peste tot. De atunci, pisica tronează toată iarna în casă, lângă sobă. Nu că mi-ar displace şoriceii dar au unde să se ducă, la grajdurile de animale, în şurile cu paie. Pentru că în case, vedeţi, pot roade legătura omului cu lumea.

Foto: http://www.guraialomitei.com/

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE UN PARTID CREŞTIN

2012-02-02T12:46:00.000+02:00

In Europa există partide creştine. Şi în România au existat până în 1940 atât în formula moderată a unui Partid Ţărănesc cât şi în versiunea macabeică a Mişcării Legionare.

Nevoia de un partid creştin este legitimă şi are la bază câteva principii istorice constatabile în realitatea zilnică şi anume:

1) Viziunea creştină asupra Statului este oarecum diferită de viziunea laică promovată de partidele politice care conduc România de 20 de ani. Un stat laic este şi dovedeşte zilnic că se împotriveşte lui Hristos. O serie întreagă de asociaţii creştine sunt nevoite să monitorizeze şi să ia atitudine împotriva măsurilor care afectează viaţa creştinilor sau familiilor lor.

2) Viziunea creştină asupra Ţării este diferită de viziunea laică. Pentru partidele laice ţara este doar o istorie care legitimează statul. Este un pământ care trebuie exploatat în cadrul unor sisteme economice internaţionale. Pentru creştini Ţara este un pământ dăruit de Dumnezeu din care poporul care îl stăpâneşte trebuie să se hrănească.

3) Viziunea economică creştină este diferită de viziunea propusă atât de partidele de dreapta cât şi de partidele de stânga. Dovadă că economiştii catolici occidentali au teoretizat încă din anii 1930 un concept nou numit distributism, inspirat însă din modelul economic cooperatist aplicat în Europa interbelică şi de mare succes în România acelor vremuri.

4) Partidele laice au principii şi valori umane şi se străduiesc să le impună întregii lumi de circa 200 de ani încoace. Un partid creştin are pe Dumnezeu care este mai presus de orice concepte şi ideologii umane. Creştinismul are o experienţă de circa 2000 de ani. Un partid laic care bate câmpii cu drepturile omului din care scornesc drepturile minorităţilor sexuale dar nu este capabil să asigure dreptul la muncă pentru majoritatea de milioane de români dovedeşte că este un partid fie incapabil, fie un partid al minorităţii.

Slaba participare a românilor la alegeri cât şi răscoala din ultimele săptămâni dovedesc că oamenii nu mai au încredere nici în actuala Putere politică dar nici în Opoziţie. Ne aflăm într-un moment politic dificil. Nu avem ce alege! Nu avem ce vota! Partidele liber-cugetătorilor au dus ţara la faliment şi poporul la disperare.

Formarea unui partid politic al creştinilor din România a fost oarecum împiedicată sistematic. Propaganda comunistă promovată de-a lungul a 50 de ani a atacat vehement şi prin toate mijloacele toate partidele istorice şi mai ales pe legionari. In ultimii 20 de ani, adevărul a răzbătut doar parţial şi secvenţial fără a reuşi crearea unei imagini clare şi pe înţelesul tuturor.

Cert este că în actuala situaţie un partid creştin nu poate fi asimilat cu Mişcarea Legionară ale cărei deziderate erau specifice anilor 1940. Deasemenea, nu poate fi asimilat nici cu partidele agrarierene sau ţărăniste a căror politică era aplicabilă unor realităţi istorice trecute. Un partid creştin nu poate fi asimilat cu zeloţii. Nu românii sunt primordiali ci cultura creştină din ei. Un partid creştin se adresează tuturor creştinilor indiferent de etnie aşa cum partidele laice se adresează tuturor oamenilor indiferent de credinţa lor. Un partid creştin nu poate fi asimilat nici cu Biserica. Aşa cum mirenii desfăşoară diverse profesii şi activităţi publice, în aceeaşi măsură pot face şi politică.

Nu principiile de dreapta şi stânga au valoare. Dacă numim de dreapta conservarea tradiţiei atunci un partid creştin este de dreapta. Dacă numim de stânga grija pentru popor în sensul asigurării propăşirii lui în pământul strămoşilor lor atunci un partid creştin este de stânga. La Dumnezeu nu există principii şi valori ci vieţi omeneşti, persoane libere, oameni. Legile oamenilor nu au valoare la Dumnezeu a cărui Lege a întemeiat culturi şi civilizaţii. Ce cultură a întemeiat justiţia română în ultimii 20 de ani? O cultură a jafului, unde marii escroci sunt liberi şi micii infractori închişi. Ce cultură au întemeiat principiile şi valorile partidelor liber-cugetătoare? Cultura jocului de putere. Şi ce anume au jucat? Viaţa, deminitatea şi bunăstarea unui popor de 20 milioane de oameni. Le-au jucat la loteria unor sisteme economice pe care nu le cunoşteau. Au vândut o ţară întreagă pe nişte dosare cu ,,ce trebuie făcut,,! Povestea nătărăului care a vândut doi boi îngrăşaţi pe o pungă goală, o povestioară educatică în România secolului XIX, este o realitate în ziua de azi.

Un partid creştin trebuie să se adreseze timpului nostru şi problemelor lui. Şi sunt convinsă că în România există suficiente resurse umane pentru întemeierea şi susţinerea lui. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI (2 FEBRUARIE)

2012-02-02T09:19:00.001+02:00

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

- 2 februarie -

TOŢI LA BISERICĂ!

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită.

***

Ce sărbătorim astăzi? Într-un mic sat trăia o mamă foarte săracă. A născut pe unicul ei copil nu în casă, nici măcar într-o colibă, ci într-un staul. Hăinuţe să îl acopere nu avea; l-a aşezat pe paie. Deşi era frig, sobă nu aveau; animalele, boul şi măgăruşul, au venit aproape de copil şi prin respiraţia lor încălzeau trupuşorul lui. Toţi înţelegeţi că acest copilaş a fost Domnul nostru Iisus Hristos, iar mama Lui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Nimeni nu le-a dat atenţie. Ca şi până astăzi: oamenii sunt atenţi la cineva când acela are portofelul plin, când deţine avere. Unui om sărac nu-i dau o mare valoare sau importanţă. Aşadar, nimeni n-a luat aminte şi la această mamă săracă care ţinea în braţe pe pruncul ei. Însă mai apoi, după patruzeci de zile, s-a văzut cine era ea şi cine era acel Prunc.

Conform legii mozaice, pe care şi noi o ţinem, fiecare mamă când năştea pe primul copil de parte bărbătească, după patruzeci de zile trebuia să-l ducă la templu. Dacă erau bogaţi, trebuiau să jertfească un mieluşel; dacă erau săraci, o pereche de turturele sau de porumbei, pentru a mulţumi lui Dumnezeu. Deoarece copiii vin de la Dumnezeu, nu de la oameni. Preasfânta noastră deci, care nu putea să ofere altceva, a cumpărat o pereche de porumbei şi i-a dus împreună cu dreptul Iosif în templul lui Solomon, avându-L în braţe pe Pruncul ei, pe Hristos.

Au ajuns şi au urcat pe scări. Când au intrat în templu, a apărut în faţa lor un bătrân cu părul alb sprijinindu-se în toiag, Simeon. Multe mame bogate aduseseră pruncii lor la templu. Niciuneia din acestea nu i-a dat o atenţie deosebită. Însă, doar ce-a văzut-o pe această sărmană, a primit-o cu mare cinste. Cu mâinile tremurânde a luat pruncul în braţele sale, şi-a înălţat ochii la Dumnezeu şi a spus ceea ce auzim în biserică la sfârşitul vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne..” (Luca 2, 29). Sunt cuvintele lui Simeon. Citise cărţile profeţilor, văzuse acolo că într-o zi va veni Mesia şi dorea foarte mult să-L vadă. Şi Dumnezeu l-a învrednicit să-L vadă şi să-L poarte în braţele lui. De aceea zice: Acum, Doamne, s-a împlinit ceea ce am dorit; să mor. Apoi, bătrânul s-a întors spre Preasfânta Fecioară Maria: Acest Copil, pe Care îl ţii în mâinile tale, i-a spus, va împărţi lumea în două mari tabere. Va fi „semn ce va stârni împotriviri (semn de împotrivire)”. Unii Îl vor crede, îşi vor jertfi şi viaţa pentru El, dar alţii Îl vor urî şi vor lupta împotriva Lui cu turbare; pe o parte vor fi necredincioşi, iar pe altă parte credincioşi. Dar la sfârşit nu vor învinge necredincioşii, ateii, antihriştii; va învinge Hristos, acest prunc care a venit în lume atât smerit. Un astfel de înţeles au avut cuvintele lui Simeon că Hristos va fi „spre căderea şi ridicarea multora… şi ca un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2, 34). Şi ţie – a spus către Fecioara Maria - sabie cu două tăişuri va trece prin inima ta, vei avea de suferit mult (Luca 2, 35). Şi, într-adevăr, a venit Marea Vineri, în care Preasfânta a văzut pe Copilul ei pe cruce. Câtă durere a simţit doar mamele pot să o înţeleagă.

În acel moment, în afară de Simeon, în templu se afla şi o bătrână înaintată în vârstă, de 84 de ani, Ana. De copilă-fecioară fusese căsătorită, trăise 7 ani cu bărbatul ei şi când acela a murit, nu şi-a mai luat altul; a rămas văduvă, credincioasă amintirii lui. De atunci, în fiecare zi, dimineaţa – seara, mergea la biserică, postea şi se ruga. A învrednicit-o deci Dumnezeu să-L vadă şi ea pe Hristos şi să-L slavoslovească pe Dumnezeu.

***

Aceasta este în puţine cuvinte sărbătoarea de astăzi. Ce ne învaţă?

Întâi: După cum Maica Domnului şi-a adus copilul la Dumnezeu – lucru care referitor la Hristos n-ar fi fost necesar –, aşa fiecare mamă trebuie să dea o bună şi sănătoasă educaţie copilului ei. Primele cuvinte pe care le va învăţa să fie: Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului. Să-i apuce mânuţa şi să-şi facă cruce, să-i arate să îngenuncheze înaintea icoanei şi să facă rugăciune. Să-l ducă la biserică. Acum lumea s-a schimbat; merg cu familia la cinematograf, pe terenul de sport, la teatre, în cluburi; duminica bărbatul merge la vânătoare, femeia se preocupă cu alte lucruri. Însă Maica Domnului l-a dus la biserică pe copilul ei la patruzeci de zile. Ia aminte, mamă: Dacă nu-l înveţi pe copilul tău să-L iubească pe Dumnezeu, va veni clipa în care te va adăpa cu otravă. Copiii care nu-L iubesc pe Dumnezeu nu-l iubesc nici pe tatăl lor. Părinţi, obişnuiţi-vă să mergeţi la biserică cu familia, să vă rugaţi împreună cu familia, să staţi la masă cu familia.

Al doilea: În biserică nu vedem doar pe Maica Domnului şi pe Hristos; îi vedem şi pe bătrâni, pe Simeon şi pe Ana bătrâna. Ar putea ca unii să spună: Noi suntem oameni bătrâni, nu mai putem, să rămânem astăzi acasă că e frig, lângă vatră… Nu au spus aşa ceva. Aveau râvnă şi mergeau. Şi Dumnezeu i-a învrednicit să-L vadă pe Hristos. Aşa să facem şi noi. Toată săptămâna muncă, ca furnicile. Duminică dimineaţă însă, doar ce bate clopotul, să alergăm la biserica lui Dumnezeu, să-I mulţumim, să-I cerem mila Lui. Cu toate acestea, nu se întâmplă aşa. Bisericile sunt goale. Dintr-o sută de creştini doi-trei vin la biserică, ceilalţi lipsesc. De aceea Simeon şi Ana ne strigă astăzi: bătrâni – bătrâne, mici – mari, toţi la biserică! Îmi veţi spune: bine, Simeon s-a dus la biserică şi s-a învrednicit să primească în braţele lui pe Hristos; dacă eu merg la biserică, ce voi primi? Dacă aş fi ştiut că voi primi şi eu pe Hristos în braţele mele… O, creştinul meu! Dacă crezi, nu în braţele tale, ci în inima ta Îl vei primi pe Hristos, când vii la biserică. În vremurile de demult, când scoteau cele sfinte (adică Sfintele Taine), îngenuncheau toţi şi inima lor bătea şi plângeau. De ce? Pentru că pâinica de pe Sfânta Masă şi vinuţul din Sfântul Potir, dacă crezi, este însuşi Hristos! Nu crezi asta? Atunci ieşi tu afară, du-te la cafenea, joacă-te cu brăţările din bile, joacă-te „prefa” (preferans), fă ce vrei. Hristos nu are nevoie de noi, viermii murdari. Chiar dacă noi toţi ne-am lepăda de El, nenumăraţi îngeri zi şi noapte Îl slavoslovesc şi aceste pietre neînsufleţite vor striga că Acesta este adevăratul Dumnezeu. Aşadar, dacă crezi asta, rămâi în biserică. Nu căsca, pentru că e păcat. Nu zi: Când o să se termine? Mintea ta să fie acolo, la cele sfinte. Deoarece cel ce se împărtăşeşte, Îl are pe Hristos nu numai în braţe, ca Simeon, ci în sufletul lui, în inima lui, în sângele lui, în fiinţa lui. Ceea ce primim noi creştinii în Biserică este mult mai înalt decât ce au primit Simeon şi Ana în templu. Aici are loc minunea, întâmpinarea lui Hristos în fiecare Liturghie.

***

Nu suntem vrednici să zărim Tainele ce se săvârşesc. Ah, ochi păcătoşi, mâini răpitoare, trupuri care faceţi cele ce nu se cuvin!… Toţi să plecăm capul. Ar fi trebuit ca Biserica, precum în vremurile vechi, să menţină sita. “Câţi suntem credincioşi”! Atunci, din o sută ar fi rămas cinci, ceilalţi? Cine înjură, cine fură, cine desfrânează, cine joacă jocuri de noroc, cine se jură mincinos…, nu ar fi avut intrare. “Câţi suntem credincioşi”, da; câţi sunt necredincioşi, nu. Nu poţi aşa să intri în biserică, unde are loc minunea. „Sus să avem inimile!” (Dumnezeiasca Liturghie). Trebuie să ne curăţim şi să ne înălţăm, ca să ne împărtăşim cu Domnul, Căruia îi datorăm toate.

Fraţii mei, astupaţi-vă urechile cu dop de ceară. Nu ascultaţi ce zic ateii şi necredincioşii, nu vă lăsaţi rătăciţi. Multe vom vedea, dar la sfârşit nu vor învinge aceştia, va învinge Hristos, să fiţi siguri de asta. Plângeţi pentru păcatele voastre, păstraţi-vă credinţa, trăiţi cu simţământ curat, cu familia şi copiii voştri. Înaintaţi afierosiţi Domnului cu tot sufletul. Şi mă rog să fiţi binecuvântaţi, uniţi şi întotdeauna iubiţi în Hristos Iisus, Mântuitorul nostru. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin,

transcrisă după o înregistrare, care a avut loc în biserica Sfântul

Pantelimon (Sfântul Ignatie) S.S. Vevis – Florina, 02.02.1968)

Preluat de la PELERIN ORTODOX

Cât se fură în cultură? Din nou despre cazul Artex

2012-02-01T12:00:00.000+02:00

Readuc în memoria cititorilor adresa pe care mi-a trimis-o Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj (Cod operator date 4472, dosar nr. 111/P/2010) în ziua de 11 august 2011: „Urmare a memoriului formulat de dumneavoastră şi adresat Preşedintelui României, vă facem cunoscut că la Serviciul Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se efectuează cercetări penale sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, asimilată infracţiunilor de corupţie, prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 Cod penal raportat la art. 2481 Cod penal faţă de Crişan Viorica şi alţi funcţionari publici din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din municipiul Cluj Napoca, privind modul de atribuire şi de executare a contractului nr. 2242/2009 din 25 noiembrie 2009, care a avut ca obiect prestarea de servicii (amenajarea muzeală) încheiat de muzeu cu SC Artex International SRL Bucureşti. Procuror şef serviciu, Elena Botezan".

Reamintesc strictul necesar cu privire la contractul în cauză. În lipsa mea, pe când eram dat afară pentru a treia oară din funcţia de director, Viorica Crișan, directoarea interimară a muzeului din Cluj a încheiat un contract cu firma Artex Services International SRL în valoare de 13 milioane de euro pentru reamenajarea expoziţiilor. Aşa cum am arătat de nenumărate ori în presă, contractul a fost încheiat în mod fraudulos, în baza aşa ziselor „drepturi de autor", iar în decurs de o lună, la fel de fraudulos, ministerul i-a plătit aceleiaşi firme, prin muzeu, suma de 1,7 mil. de euro (= 7 mil. RON) pentru un aşa zis „concept expoziţional". De fapt era un album de 105 pagini, făcut la calculator în bătaie de joc. Statul român, adică noi toţi, am plătit câte 15.000 de euro pentru fiecare pagină de inepţii.
Din clipa în care am fost repus în funcţie, în martie 2010, am făcut tot ce am putut pentru a moderniza expoziţia în respectul legalităţii. I-am cerut, prin urmare, firmei Artex să detalieze atât operaţiunile pentru care au încasat 1,7 milioane de euro, cât şi pe cele viitoare. Dumnealor nu s-au conformat. Doreau să ne dea expoziţia la cheie şi să primească, în dispreţul legii, 13 milioane de euro, fără a-i mai întreba de ce le-a trebuit o asemenea sumă şi cum au cheltuit-o. Aşa ceva nu se întâmplă în niciun stat de drept. Am fost atunci silit să convoc, prin actul nr. 1232/6.07.2011, firma Artex la o „conciliere directă" pentru data de 27 iulie, solicitând restituirea sumei de 1,7 mil. de euro. Urmarea a fost, cu două zile mai târziu, ordinul nr. 203/8.07.2011 al dlui ministru Kelemen Hunor de demitere a mea din funcţia de director general.
Ca director al muzeului aveam tot interesul ca expoziţia să fie adusă la cel mai înalt nivel. Nu am primit niciodată fonduri, fiindcă se ştia că nu mă pretez la porcării. Hoţia a ajuns la noi la un asemenea nivel, încât băieţii deştepţi nu se mai mulţumesc să fure 10% şi să-ţi lase 90%, ci fură 90%, pentru a-ţi lăsa în cel mai bun caz 10%. Am fost de curând în Elveţia şi i-am întrebat pe câţiva dintre directorii de muzee de acolo cât ar costa la ei amenajarea expoziţiilor. Mi-au răspuns că între 100.000 şi 1.000.000 de franci. Le-am răspuns că asta nu-i nimic, că la muzeul din Cluj o asemenea operaţiune costă 13 milioane de euro. M-au întrebat: "Şi până la urmă ce s-a întâmplat?" Le-am răspuns: "M-au dat afară".
Aş dori să fiu corect înţeles. Un act de cultură nu poate fi spurcat prin jaf. Nu poţi atinge un scop nobil prin mijloace necinstite. Am preferat să mă las dat afară, fără însă a părăsi arena. Indiferent ce ar spune unii dintre colegii mei, eu unul prefer ca muzeul din Cluj să aştepte vremuri mai bune decât să ajungă un instrument de îmbogăţire în mâna şmecherilor. Oare clujenii ar fi foarte fericiţi să ştie că cea mai mare parte a banilor destinaţi expoziţiei muzeului lor a fost furată? Oare câte monumente ar putea fi restaurate, câţi muzeografi ar putea primi salarii decente sau câţi pensionari ar putea fi ajutaţi din ceşti bani? Ni se cere la televizor să donăm câte 2 euro pentru ca 100.000 de copii analfabeţi să aibă parte de carte. S-au strâns prin generozitatea telespectatorilor 180.000 de euro. Nu ar fi mai corect ca statul să-şi asume alfabetizarea copiilor din banii pe care nu ar mai permite să se fure?
Îl consider pe dl ministru Kelemen Hunor principalul vinovat de acest jaf. I-a protejat tot timpul pe vinovaţii din muzeu, iar pe mine, care am decis recuperarea banilor, m-a dat afară. I-a declarat presei că nici un organ de cotrol nu a constatat vreo neregulă în legătură cu contractul, deşi ştia foarte bine de cercetările penale făcute de DNA. A numit-o director interimar, iar apoi director general pe Carmen Ciongradi tocmai pentru că aceasta îşi asumase „Certificatul în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii" şi semnase situaţiile de lucrări în valoare de 7 milioane de lei (= 1,7 milioane de euro). Prezenta, deci, garanţia că şi restul de 11 milioane de euro vor ajunge acolo unde trebuie. Că am dreptate este dovedit de două lucruri. Mai întâi, toate actele pe care le-am întocmit cu privire la recuperarea banilor furaţi au fost nesocotite de noua direcţiune. Apoi, în total dispreţ faţă de banul public şi de bunul simţ, o echipă a firmei Artex se află în aceste zile la muzeul din Cluj la invitaţia direcţiunii şi cu binecuvântarea ministrului şi-şi continuă nestingherită treaba. Ca să fiu mai clar, în vreme ce în Piaţa Unirii se protestează vehement împotriva hoţiei şi a corupţiei, cu două sute de metri mai încolo se trudeşte din greu pentru a se fura din banii publici restul de 11 milioane de euro.
Cine mai este vinovat în afară de dl Kelemen Hunor? Toate echipele de control, şi anume Corpul de control al primului ministru, Corpul de control al MCPN, Curtea de Conturi Cluj, ANMRMAP, care au semnalat neregulile, dar nu au propus nicio măsură, încălcând astfel legea. Datoria şi-a făcut-o numai Poliţia Judeţeană Cluj, care a înaintat DNA un dosar penal. Am citat mai sus răspunsul DNA din 11 august 2011 pentru fapte petrecute în decembrie 2009. Cât mai aşteaptă justiţia pentru a face lumină în acest caz? Nu-şi dă seama că printr-o întârziere nepermisă actul de corupţie se agravează, iar paguba statului creşte? Nu ştie că în anumite situaţii rolul ei este şi cel de prevenţie? Ar putea decide în două feluri: pedepsirea tuturor vinovaţilor, de jos până sus, sau neînceperea urmării penale. A doua soluţie ar putea constitui un precedent interesant. Ar însemna ca tot românul să aibă de-acum înainte dreptul de a fura din banul public 1, 7 milioane de euro. O fi şi asta o soluţie pentru ieşirea individuală din criză.
Lăsând acum gluma la o parte, toţi cei citaţi mai sus au avut un motiv foarte serios pentru favorizarea infractorilor şi muşamalizarea cazului. Presa (Cotidianul, 9 iulie 2011) sugerează că în afacerea Artex ar fi implicată însăşi Elena Udrea. Nu ar fi de mirare, căci aceleiaşi personae I se datorează, prin interpuşi, şi dezastrul din centrul istoric al Albei Iulia. Asta ar explica nu numai complicitatea dlui Kelemen Hunor, ci şi teama corpurilor de control şi lentoarea justiţiei.
În stradă s-a ieşit şi sper că se va mai ieşi nu atât pentru mizeria materială în care a fost scufundată cea mai mare parte a populaţiei României, cât împotriva hoţiei şi aroganţei. Sper că îşi vor primi pedeapsa şi cei care, prin necinstea lor, au spurcat instituţiile de cultură şi patrimoniul naţional.

Dr. Ioan Piso

Preluat de la COTIDIANUL

Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu

2012-01-31T09:38:00.000+02:00

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 25 ianuarie, 2012

Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală.

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi protestele care au loc în Bucureşti. Ce alternativă politică consideraţi viabilă în această situaţie? Au românii ce să aleagă?

Din păcate nu avem din ce alege. Partidele care ni se prezintă astăzi sunt agăţate politic ori de Răsărit, ori de Occident, unde este acelaşi socialism şi într-o parte şi într-alta. Şi nouă, celor din închisorile comuniste, ne-a luat multă vreme să ne dumirim că în Occident era acelaşi socialism ca şi în Răsărit, decât îmbrăcat în altă uniformă.

Diferenţa dintre generaţia noastră şi această generaţie este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuţitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect faţă de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăţia morală şi fizică. Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu- Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând. Dar acum, sărmanul, a ajuns la capătul puterilor, la capătul răbdării, pentru că nu mai are ce pune pe masă copiilor şi nu își mai poate trăi firesc existența în societate. Mă uit la bătrânii aceştia pensionari şi îi compătimesc cum strigă şi ei, sărmanii, în frig de nu mai au nici glas, fără niciun rost, bineînţeles. Pentru că în conjunctura actuală nu avem niciun partid care să le poată oferi mai mult. Atât guvernanţii cât şi poporul l-au scos pe Dumnezeu din calcul, au uitat să Îi mulţumească lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a părăsit pentru necredinţa noastră. Românul nostru e bun de gălăgie şi atât. Dar când e vorba să baţi din picior la el, nu mai mişcă un pas, atât durează curajul românului de azi. Pentru că totul este o manevră politică şi nu răzbeşti mai departe. E nevoie de o strategie, de oameni capabili care să îşi asume un rol eroic, un sacrificiu. Au atâta dibăcie în a manevra şi ameţi turma, încât şi norii ţi-i adună să plouă sau să ningă, pentru a împrăştia mulţimile. Metodele securistice de azi sunt mult mai avansate şi nu răzbeşti tu aşa uşor să schimbi un sistem politic. Realitatea este că românul nostru pleacă la război, dar nu are nici oameni, nu are nici arme, şi mai presus de toate nu are un lider, omul care să dirijeze.

Dar tânărul acesta locotenent, Alexandru Gheorghe, care a protestat eroic alături de mulţimile din Piaţa Universităţii, amintind atât de onoarea şi dragostea de neam cât şi de valoarea de creștin, nu credeţi că a mişcat ceva în conştiinţele românilor?

Tânărul acesta este un simbol al tineretului şi tinerii de azi ar trebui să ia aminte la curajul lui. Am întrezărit ceva din duhul tinerilor din perioada mea, care şi-au sacrificat viaţa pentru a elibera neamul de sub comunism. Pentru mine acest tânăr reprezintă graiul neamului care nu s-a stins şi nu se va stinge atâta timp cât vom avea oameni de sacrificiu şi de jertfă precum acest tânăr locotenent. Eu mă rog pentru el să aibă puterea mărturisirii până la capăt, fără să se compromită, şi asemenea lui să îi urmeze cât mai mulţi români care nu au dat uitării jertfele martirilor şi voievozilor acestui pământ.

A ieşit vreun preot să susțină aceşti oameni necăjiţi? Uite mireanul cum te roagă să ieşi în mijlocul lor, aşa cum a cerut acest tânăr locotenent. A ieşit vreo barbă deasă în faţa mulţimii? Nu! Eventual a ieşit în parlament în faţa stăpânirii, unde unul vorbeşte şi ceilalți dorm. Salariu bun şi unii şi alţii, unul cu Doamne miluieşte, celălalt cu prinde peşte. Nu zic să protesteze violent cu scandări, ci să facă un marş al păcii cu rugăciuni pentru popor. Însă e greu, pentru că dacă îţi asumi să spui ceva, trebuie să şi suferi oleacă. Noi predicăm despre eroism, adevăr, dragoste şi dreptate, dar unde este fapta noastră concretizată? Pentru ce mai există amvon dacă nu este folosit când e nevoie? Atunci nu mai ieşim deloc la amvon şi stăm aici şi facem pocăinţa tâlharului. Aşa după cum în parlament este un ton pe care îl dă guvernul, aşa şi omul Bisericii dă tonul din amvon. Şcoala, Biserica şi armata ar trebui tot timpul să fie în mijlocul unui popor – cele trei instituţii care conduc şi sprijină un stat.

Dar dacă ar fi apărut în faţa acestei mulţimi un tânăr preot sau teolog care a terminat acum doctoratul pe la Bruxelles sau pe la Roma – să vină să spună şi el un cuvânt – uite, domnule, eu vin din propria mea convingere, nu vin nici din partea guvernului, nici a Bisericii, vin ca un creştin simplu care îmi pasă de soarta acestui popor şi vreau să mă fac părtaş durerilor lui? Unde sunt intelectualii şi doctoranzii acum? Cu ce contribuie doctorandul acum la renaşterea acestui popor, de pe seama căruia i se dă bursă de studiu? Au călătorit prin toate statele lumii doar ca să vină din America cu o hârtie de titrat? Dar dacă învaţă în şcoala masonică… e normal să nu contribuie cu nimic. Dacă eu nu am legătură cu nicio haită de lupi care conduce naţiunea, nu mă tem de nimic.

Unii protestatari văd o soluţie în venirea monarhiei. Credeţi că este o soluţie?

Nu, nici vorbă. E o altă ramură a masoneriei. Iar ca să ai o monarhie, trebuie să ridici un popor la concepţia aceasta. Apoi, şi regii sunt la fel de manevraţi după cum sunt manevrate şi partidele politice. Cine-i Anglia? Cine-i Franța? Cine-i Germania? Nu toţi sunt Hohenzollern şi neamurile lor? … grecii chiar. Şi să ai un rege măcar ca Ferdinand, dar cu progenituri ca aceştia ce să faci, poţi să mai ai încredere în reprezentanții de azi ai regalităţii?

Dar ce soluţie vedeţi posibilă?

Fără credinţă în Dumnezeu nu putem face nimic. Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală. Iar poporul ar trebui să ceară de la Dumnezeu cu rugăciune şi pocăinţă un conducător credincios, drept şi destoinic. Dar nu vezi niciunul care să se detaşeze de interesul lui propriu, el trebuie să ştie doar cât mai poate roade osişorul.

Credeţi că poate renaşte în poporul nostru spiritul dacic, vitejia şi demnitatea voievozilor români?

Poate renaşte ceva în neamul nostru numai dacă va mai slăbi şi puterea masonică. Această putere manevrează totul, subjugă şi descompune fiinţa omului şi a neamurilor. Şi faţă de o astfel de putere a întunericului se cere din partea credincioşilor o luptă pe plan duhovnicesc – credinţă, rugăciune şi iar rugăciune ca să poată îmblânzi mânia lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Oamenii au uitat să îi mulțumească lui Dumnezeu, şi pentru cele bune, şi pentru cele mai puţin bune. De pildă noi am făcut demersuri de ridicare a unei troițe în locul unde au luptat ostaşii de la 1944, în Cristeştii Moldovei – Moţca, pentru că am fost acolo martor ocular la toate evenimentele de rezistență armată împotriva frontului rusesc. Ei bine, nu s-a putut face. De un an de zile aştept aprobare de la prefectură sau de la minister şi nu s-a primit nicio directivă de a înălţa o cruce martirilor acestei ţări. Şi atunci mă întreb: ce poţi face cu asemenea oameni care dirijează un stat creştin? Decât să fim exploataţi, prostiţi şi înjosiţi. Şi aşa merge poporul acesta de o bucată de vreme încoace: unul zideşte şi trei dărâmă.

Spuneaţi de curând că nu aţi fost de acord cu intrarea în Uniunea Europeană şi în NATO. Credeţi că am putea vieţui ca stat înafara acestor organizaţii internaţionale, care dirijează omenirea?

Îmi menţin această părere. Dacă am avea puţină demnitate am şti cum să trăim independenţi. Şi chiar dacă suntem în Uniunea Europeană, asta nu înseamnă că eu trebuie să execut tot ce mi se cere acolo, asta nu înseamnă că pe mine mă dizolvi ca naţiune şi nu mai am voie să îmi spun punctul de vedere. Dar ştiu demnitarii noştri de azi să susţină drepturile naţiunii noastre? Ei nu ştiu decât să primească osişoare de la stăpâni. Când vom depăşi statutul de slugi? Este România stat independent sau nu? Elveţia cum reușește să se sustragă acestei Uniuni şi să fie totodată o mare capitală a Europei? Noi nu trebuie să facem parte din această Uniune Europeană, ce se vrea o nouă Uniune Sovietică. Aceste uniuni doresc o globalizare a statelor, ce ascund un plan dictatorial, de a se ajunge la banca unică, la moneda unică, pentru a îngrădi cetăţeanul, pentru a centraliza puterea spre instaurarea noii ere.

În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari își protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici. Noi am putea trăi de sine stătători în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu cu toate bogăţiile; am putea trăi dumnezeieşte. Nu ne trebuie banane, nu ne trebuie portocale, nu ne trebui ajutorul nimănui. Petrol avem, aur avem, păduri avem, ape şi peşte avem şi atâtea bunătăţi pe care nu ştim să le exploatăm.

Păi tocmai, părinte, noi avem ce exploata, dar tot timpul străinii sunt cei care exploatează la noi în ţară şi nouă ne rămâne doar un procent mult prea mic. Cum e cazul Roșiei Montana. S-a făcut o manipulare grozavă în mass-media, cum că nu se exploatează aurul din Munţii Apuseni şi minerii nu au de lucru, dar nu s-a spus şi cine exploatează, şi cui revin beneficiile de pe urma acestei exploatări, că nu revin statului român, ci tot străinilor care investesc. Oare statul român nu poate dezvolta astfel de exploatări?

Sigur că putem exploata singuri, cum a făcut românul de la începuturi, dar dacă suntem vânduţi străinilor? Trebuie să le dăm lor procentul. Şi nu numai aurul se poate exploata; avem minereuri si mai preţioase în munţii noştri, şi străinii ştiu asta foarte bine: uraniu şi wolfram, care valorează mai mult decât aurul. Eu însumi ştiu, când eram în mina de la Baia Sprie şi exploatam inclusiv wolfram. Avem o ţară cu multe bogăţii miniere, însă trebuie multă precauţie şi când le exploatezi, pentru că ele sunt şi foarte radioactive. Caraliii ne mai puneau câte un bibelou de uraniu prin locurile unde munceam noi, special să ne iradieze. Nu vedeţi că în zonele acestea miniere şi copiii şi muncitorii sunt slăbiţi şi epuizaţi datorită acestui mediu îmbâcsit de otrăvuri miniere în care trăiesc ei? Şi transportul de uraniu se face deschis, nu este o precauţie adecvată, şi aceasta este posibil să o facă special spre a intoxica populaţia, mediul şi animalele. Aceste exploatări se fac cu o tehnică deosebită astfel încât materialele folosite să nu fie radioactive, să nu afecteze sănătatea populaţiei. Toate aceste lucruri au şi ele un scop în cazul în care se doreşte un război pentru distrugerea României, iar intoxicarea este un mijloc foarte lesnicios pentru ei, prin alimentaţia otrăvită, prin aerul otrăvit; nu este altceva decât intenţia diavolească de a secera şi de a reduce numărul omenirii. Acest război pe care îl pregătesc tot ei în favoarea lor, nu are drept scop decât măcinarea şi distrugerea omenirii fără cruţare, şi vieţuirea lor peste cadavrele acestei lumi.

Acesta este un pericol mai important decât cine conduce mâine România. Ei strigă: Jos parlamentul, Jos X sau Y, dar nu cunosc dedesubturile şi problemele cu adevărat vitale…, probleme pe care nu le pune nimeni în discuţie şi nu ai voie să le discuţi. Dar avem de-a face cu nişte trădători de ţară şi stăpâni prea mulţi ca să le mai putem face faţă.

[...]

La noi poporul foarte greu conştientizează adevărul. Ce ne mai poate trezi?

Noi, românii, am trăit foarte mult perioada comunistă şi a intrat frica în noi. Pecetea fricii s-a întipărit în sufletele noastre. Frica, ateismul şi tăcerea – caracteristici de bază. Poporul trebuie să trăiască o energie spirituală de unitate şi înţelegere, măcar prin rugăciune, pentru că aşa vom primi discernere şi dor de continuitate spirituală creştină, dorul de neam, dor de Dumnezeu. Poporul român are forţa de a se reîntoarce la valorile şi faptele sale măreţe, aşa cum a fost de la începuturi. Aceasta este forţa pe care duşmanii noştri nu o înţeleg. Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu.

fragmente din interviul ce va apărea în nr. 21 al revistei ATITUDINI

Preluat de la ATITUDINI

SCRISOAREA LUI ŞTEFAN CEL MARE

2012-01-27T13:47:00.000+02:00

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini
25 ianuarie 1475
Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor.
Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.
Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.

Preluat de la BASARABIA-BUCOVINA.INFO http://basarabia-bucovina.info/2012/01/25/stefan-cel-mare-si-sfant-la-25-ianuarie-1475-despre-romania-poarta-crestinatatii/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Basarabia-Bucovina-Info+%28Basarabia-Bucovina.Info%29

Ultimul adio adus noului sfinţit mucenic Vasilie din Siria (Foto)

2012-01-27T10:05:00.000+02:00

Dumnezeu să îl ierte şi să îl aşeze în ceata sfinţilor!

Ultimul adio adus noului sfinţit mucenic Vasilie din Siria (Foto)

Joi, 26 ianuarie 2012

Ultimul adio şi-au luat astăzi creştinii şi musulmanii de la părintele Vasilie (Nassar), care a murit ieri, miercuri, 25 ianuarie, împuşcat de focurile trase de nişte grupuri înarmate în Hama din Siria.

Înmormântarea părintelui Vasilie a avut loc într-o atmosferă plină de emoţie în Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe din Hama.

Semnalăm că fericitul părinte Vasilios este primul cleric ortodox care a fost ucis de împuşcăturile teroriştilor din Siria.

Citiţi şi: http://acvila30.wordpress.com/2012/01/26/siria-un-nou-mucenic-al-lui-hristos-ieromonah-omorat-de-impuscaturile-teroristilor-in-siria

şi: http://acvila30.wordpress.com/2012/01/26/siria-un-nou-mucenic-al-lui-hristos-ieromonah-omorat-de-impuscaturile-teroristilor-in-siria

Preluat de la PELERIN ORTODOX

24 IANUARIE 1859 – ZIUA DE NAŞTERE A STATULUI ROMÂN

2012-01-24T15:44:00.000+02:00

Stereotip şi formal, de când mă ştiu, sărbătoarea naţională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza şi moş Ion Roată şi voi îmbătrâni tot cu hora Unirii şi rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor şi care poate fi numit naţional. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.

Statul în care noi trăim acum şi pe care nu mai dăm doi bani, exasperaţi de impozite, taxe şi guverne nesimţite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toţi românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente şi din interior şi din afară, prin încercări empirice de aşa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinereţea de la 1918 şi maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puţin. Fiara avea nişte trăsături de care toţi politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense şi minte puţină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii. De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.

In cadrul acestui Stat românii au realizat nişte progrese uimitoare şi care nu pot fi comparate cu evoluţia lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul naţional a fost pentru români, la fel ca şi pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic şi social favorabil.

De aceea, nu înţeleg de ce uităm mereu că acest Stat, care în definitiv este o creaţie, trebuie permanent menţinut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe ceva etern şi funcţional. Or, nu este aşa! Statul este în permanentă concurenţă cu sistemele economice din lume. Statul este ţinta strategiilor politice internaţionale. În ultimii 20 de ani, instituţiile Statului precum şi instituţiile subvenţionate de Stat, în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesionişti au fost confiscate de toţi trepăduşii politici şi slugile lor. Statul este compromis din interior prin administraţii lungi şi proaste şi din exterior de o politică de federalizare care, în definitiv, poate duce la dezmembrarea lui. Şi noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei şi nici cu funcţionarul Y, ci cu toţi românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creaţie a lor. Statul nu e Ţara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.

UN SFAT BUN. RUGĂCIUNEA PENTRU UN OM ALES

2012-01-23T12:15:00.001+02:00

Am găsit la Apologeticum un sfat bun. Să ne rugăm cu toţii la Dumnezeu să ne trimită un om providenţial, ales pentru vremurile pe care le trăim. Doamne ajută!

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),
a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

Preluat de la Apologeticum

COMUNICATUL FAMILIEI REGALE

2012-01-23T10:03:00.000+02:00

Familia Regala stie ca tot mai multi romani isi exprima cu tarie convingerile si nemultumirea, de mai multe zile, in orasele tarii si in strainatate. Povara cetatenilor este din ce in ce mai apasatoare. Clasa politica a tarii are datoria de a da raspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvant, le asteapta.

Romanii si-au pierdut increderea. Ei cer astazi politicienilor un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului.

Întreaga Familie Regala este alaturi sufleteste de toti cei care au in aceste momente nevoie de incurajare si solidaritate.

Regele Mihai I a spus in mesajul sau adresat Parlamentului Romaniei ca, ,,cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva in Romania.

Lectia de istorie pe care tinerii au dat-o tarii in decembrie 1989 arata ca romanii au incredere deplina in virtutile democratiei si libertatii atunci cand destinul tarii este la raspantie. Europa si Romania trec impreuna prin vremuri de restriste. Cu atat mai mult astazi avem nevoie ca politica sa respecte locul cuvenit pe care i-l confera democratia si sa nu ia locul competentei, in spatiul public si institutional.

Fara nici o indoiala, criza economica mondiala afecteaza Romania. Dar este, totodata, evident ca protestele din tara noastra merg mult mai departe decat atat: romanii isi exprima frustrarea fata de politicieni care nu au privit niciodata dincolo de ingustele lor interese, care au fost mai mult ocupati cu mici dispute personale decat cu buna administrare a tarii.

Regele si Principesa Mostenitoare urmaresc evenimentele cu profunda ingrijorare si raman hotarati sa faca tot ce este in puterea lor pentru a apara si promova interesele Romaniei, fara sa favorizeze nici o formatiune politica.

Aceasta a fost datoria Coroanei Romane, in fiecare generatie, si va ramane astfel in viitor.
Preluat de la FAMILIA REGALĂ
http://www.familiaregala.ro/news/2898/53/Comunicat-22-01-2012/

RĂSCOALA ,,CIUMPALACILOR,,

2012-01-20T15:59:00.000+02:00

Ce se întâmplă acum în România? Ce sunt aceste manifestări de stradă? Mitting, protest sau răscoală? Eu cred că este răscoală. Mittingul invită la dialog. Protestul impune o opinie. Răscoala este cu totul altceva. Este un fenomen istoric menţionat în toate timpurile istorice, din antichitate până în prezent, în toate sistemele politice de la monarhia absolutistă până la democraţie, pe tot mapamondul, din conservatoarea Japonie până în năvalnicul Bizanţ şi democratica Romă. Multe forţe politice şi-au dorit să îl controleze şi nu au reuşit. Un fenomen periculos care a dus de multe ori la răsturnări dramatice: revoluţii, restauraţii, schimbări bruşte de regim politic. Un fel de bombă socială. Nu există popor care să nu fi avut la un moment dat o mare răscoală. Prin urmare fenomenul este foarte serios, greu de controlat şi mai ales imprevizibil. Bizantinii care se confruntaseră cu sute de răscoale reuşiseră la un moment dat să le controleze evoluţia, oarecum parţial, dar ...nimic mai mult. Bomba populară pică atunci când ţi-e lumea mai dragă.

Cam toate răscoalele despre care am citit au izbucnit din te miri ce. Fondul însă a fost, aproape întotdeauna, sărăcia. Iar în faţa sărăciei, toate principiile de guvernare, de la cele monarhice până la cele democratice, nu mai au nici o valoare. Mai poate avea un om sărac principii politice? Nu cred. Poate avea însă acute principii morale, de dreptate socială. Poate deveni alergic, până la violenţă, la minciună.

Paradoxal este că majoritatea răscoalelor sunt încununate de victorie. De aici şi un oarecare cult pentru massa care face puterea. Mulţi uită însă că acest lucru este valabil doar în condiţiile excepţionale ale unei răscoale. In viaţa cotidiană şi în timpuri normale, elita domină.

Guvernele cu experienţă aveau de ales între a înnăbuşi răscoala în faşă, cu măsuri draconice, sau a-şi da demisia. Impăraţii bizantini preferau să fugă. Altă cale nu există! Şi asta pentru că, întotdeauna, răsculaţii cer ceea nici un guvern nu poate da. Răscoalele au un caracter ultimativ şi eroic. Chiar dacă ştiau că nu pot primi pământ în următorii zece ani, ţăranii continuau să se răscoale pentru pământ. Chiar dacă ştiau că nu vor ajunge să conducă cu adevărat, burghezii puneau la cale revoluţii.

Mă aşteptam ca Boc, absolvent printre altele a unei facultăţi de istorie, să înţeleagă că se află în faţa unei răscoale şi că doar forţele de ordine o împiedică să ia formele violente întâlnite de-a lungul istoriei. Şi dacă nu au fost capabili să o dezamorseze din primele ore, acum e prea târziu. Dar, probabil, trag de timp. E şi asta o strategie. Îţi poţi şterge urmele. Îşi asiguri spatele. Îţi asiguri o ieşire triumfalistă. Sau...poate că răscoala deviază sau intervine ceva imprevizibil. Ger, viscol etc. Mai ştii?

Până una-alta răscoala şi-a făcut loc în istorie şi tinde să aibă şi un nume ,,răscoala ciumpalacilor,,. Şi, cum toate se reglează, istoria va înregistra sec ,,căderea guvernului Boc s-a produs ca urmare a escaladării violenţei din timpul răscoalei ,,ciumpalacilor,,. La aşa guvern, aşa istorie!
Deşi nedefinit în dicţionare, cuvântul ,,ciumpalac,, vădeşte aroganţa Puterii actuale care nu ştie că la revoluţia franceză ghilotina a căzut peste capetele imperiale şi nu peste sanchiloţii răsculaţi, numiţi aşa în râs tocmai de o aristocraţie ruptă de realitate.
Foto: Imagini din cele 5 zile de proteste de la Slobozia. (sursa: http://www.guraialomitei.com/)

PROTESTUL LUI ILIE ŞI ALTORA CA EL

2012-01-20T11:32:00.000+02:00

Am fost in seara asta la Universitate cu prietenul meu Razvan Papasima. In fata TNB sunt postati activistii USL. Ne-am mutat apoi in fata fantanii de la Universitate unde erau adunati studentii, dar in fata lor langa strada si langa camere stateau tot PNLi-stii. Ne-am dus langa strada si am inceput sa scandam “Marinare ce mai stai, vine regele Mihai”. Patru peneliste convinse s-au uitat urat la noi si ne-au acuzat ca facem partizanat politic si diversiune. Culmea. S-au enervat ca aveam pancarta cu PDL+USL=OLIGARHIE. Am avut o discutie aprinsa cu ele incat femeile au spus ca a fost foarte bun comunismul. Ne-am convins…. Astea erau din PNL, montate de PNL.

Apoi ne-am mutat mai spre fantana unde am vazut o pancarta foarte mare “PDL+USL = aceeasi mizerie”, “Jos toata clasa politica”, “Salvati Rosia Montana”, “Monarhie Constitutionala”, etc. O tineau studentii in mana, dar o tineau jos si nu o vedea nimeni. Atunci m-am dus cu Razvan si am ridicat-o sa o vada toata lumea. In 10 minute au venit la noi doi vlajgani din PNL (unul din ei avea sapca cu PNL in cap) si ne-au imbrancit ca sa dam jos pancarta. Ne-am certat ca la usa cortului, a iesit scandal. I-am spus ca PNL a vandut insula Serpilor, a privatizat tot la fel ca PDL si a fost la putere in ultimii 20 de ani. Cica noi suntem diversionisti si facem partizanat politic. Noi, care nu eram cu niciun partid, ci cu Regele, faceam partizanat politic….. dar el cu sapca PNL in cap, nu facea…… ok.

Asa functioneaza impostura PNL.

Individul pleaca si revine dupa 5 minute, violent, si rupe pancarta. Liderul studentilor sare si iese violenta. Desigur, televiziunile filmau, presa era acolo, dar in presa asa ceva nu trebuie sa apara. In presa trebuie sa apara tinerii care scandau pentru legalizarea drogurilor, nu tinerii normali la cap care scandau pentru interzicerea cianurii la Rosia Monata, nu tinerii care aveau pancarte cu Regele Mihai, nu cei care cereau schimbarea INTREGII CLASE POLITICE printr-un guvern independent politic.

Nu! Realizatorii de emisiuni TV se intreaba de ce Romania a ajuns aici, de ce valorile nu au acces la TV…. nu, e fals, domnilor! Voi trebuie sa va uitati in oglinda si sa va intrebati daca voi insiva sunteti oameni normali, voi trebuie sa va intrebati daca colegii vostri de pe teren sunt oameni normali la cap, inainte de a da sfaturi poporului si inainte de a pune intrebari politicienilor. In primul rand, pentru ca Romania sa fie normala, toti indivizii care fac presa si mass-media din Romania ar trebui sa isi dea demisia si sa isi caute alt job: asta ar fi primul raspuns la intrebarea lor “De ce a ajuns Romania aici?”

Apoi am scandat cu totii numai “PDL+USL=aceeasi mizerie”. Si desigur, grupul foarte numeros din PNL a plecat cu coada intre picioare si am ramas numai noi in fata camerelor de filmat.

Dar desigur, asa ceva nu o sa apara in “presa” din Romania.

Partea tragica si amuzanta a fost cand individul de la PNL ne spunea ca NU AVEM DREPTUL sa punem pancarte cu “PDL-USL-aceeasi mizerie”…. si cu monarhia….. deci sa inteleg ca PNL, marele partid MONARHIST cica, a cumparat Piata Universitatii sau cum? PNL a cumparat dreptul meu de a protesta, a cumparat libertatea mea, sau cum?!?!? Aaaa, liberalii sunt aia care stiu ce e libertatea?! Si doar ei stiu?! Stau si ma intreb: daca PNL interzice ce vor ei la Universitate, acum cand nu sunt la putere, oare ce vor face cand vor veni la putere? Dictatura mai ceva ca a lui Basescu.

Doar doi oameni, eu si Razvan, am reusit sa deratizam jumatate din Piata Universitatii de diversionistii comunisti si anti-monarhisti ai PNL. Daca am fi avut langa noi 30 de oameni cu aceeasi gandire, am fi schimbat tara in cel mult 7 zile.

Sfatul nostru: mergeti si protestati cu tupeu. Schimbati-va mentalitatea si veti vedea ca in fata unei gandiri normale, oligarhia fuge si dispare precum dracul in fata tamaii. Deratizati protestele de cazaturile, cozile de topor si epavele care au distrus acest popor.

Sursa: blogul lui Ilie Catrinoiu

O DRAGOSTE NEBUNĂ- ECUMENISMUL

2012-01-19T11:02:00.001+02:00

Am înţeles că de ieri a început săptămâna de rugăciune comună, adică ecumenistă, pentru unirea tuturor creştinilor. Nu mă miră. La început de an bisericesc, în septembrie, kir Daniel (adică acelaşi om care în litera Sf. Tradiţii, dar nu şi în duhul ei, a scos citirea molitfelor Sf. Vasile cel Mare de la praznicul sfântului) a mers la Munchen să se roage cu imamii şi rabinii pentru pacea lumii. L-am văzut în poză. O mare ruşine! Ce să mai zicem! Doar pentru păcatele noastre a ajuns patriarh. Ne seamănă! Dacă s-ar fi dus într-un club de noapte acelaşi lucru ar fi fost! Că dragostele nu sunt doar lumeşti, ci şi duhovniceşti! Iar o dragoste nebună este dragostea fără măsură. Iar măsura este clară şi o ştim. Pe Dumnezeu trebuie să îl iubim din toată inima, cugetul şi puterea noastră iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Şi vecinului să nu îi facem rău.

Nu contest faptul că şi creştinii de alte confesiuni la fel ca şi alţii de alte religii pot fi persoane agreabile, culte, civilizate, îndatoritoare, buni colaboratori în diverse proiecte, buni vecini şi alături de care se pot dezvolta relaţii diverse, dar nu ne putem ruga lui Dumnezeu împreună cu ei. Pentru că asta ar însemna că îl punem pe Dumnezeu alături de filosofia lor despre Hristos sau mai grav, alături de zeii lor (în cazul necreştinilor). Ar fi o insultă adusă lui Dumnezeu care este Unul, în Sfânta Treime Slăvit! Adică dragostea pentru om sau principii ar fi mai mare decât iubirea pe care o datorăm Lui. Este ca şi cum m-aş împrieteni cu duşmanul părintelui meu şi cu el la braţet m-aş duce să îi cer binecuvântare şi pace. Ce credeţi că veţi primi?

Şi, de ce, mă rog, unirea asta cu orice preţ, chiar cu încălcarea Sf. Canoane? De unde părerea că mulţimea face puterea? La Dumnezeu nu există măsuri omeneşti. E de ajuns ca măcar doi să ne rugăm în numele Lui şi atunci El va fi cu noi şi orice vom cere de la Tatăl ni se va da.

Aşa că la începutul acestei săptămâni ecumeniste (18-25 ianuarie), le amintesc cuvintele mitropolitului Serafim de Pireu cu privire la Adunarea de la Munchen (11/13 septembrie 2011):

,, Cum poţi să te rogi împreună şi mai ales unui aşa-zis dumnezeu comun inexistent, când mărturisirea principială a falsei religii a islamului este că nu există Dumnezeu Treimic şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat este o creatură şi un simplu vestitor al mesajului Lui? (Coran, Femeile 4:156-169). Cum poţi să te rogi împreună cu ticăloşii de rabini ai evreismului, care au transformat credinţa în Dumnezeul Vechiului Testament în luciferism şi satanolatrie, introducând în iudaism cabalismul şi talmudismul, care cu încăpăţânare şi îndărătnicie hulesc pe Preaneprihănitul Fiu al lui Dumnezeu întrupat, aşteptând ca fals Mesia al lor pe Antihrist ce va să vină? Cum poţi să te rogi împreună cu comunitatea protestantă post-reformată din Olanda, al cărei preot paroh din Goringhem, Klaas Hendrikse, a scris cartea cu titlul: „Crezând într-un Dumnezeu inexistent”?

Încălcarea nedisimulată, evidentă şi demonstrabilă a Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane ale Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice a lui Hristos constituie pentru cei de mai sus o ruşine şi o cădere pe care doar sângele muceniciei poate să o spele, pentru că în cunoştinţă de cauză şi în mod conştient trădează şi dispreţuiesc cuvântul întemeietorului şi Mântuitorului lumii: „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 23). (Mitropolitul Serafim de Pireu, Drept Invăţând Cuvântul Evangheliei, Bucureşti, 2011, p. 104.

LANSAREA DE CARTE. PATERICUL EGIPTEAN. AZI, LIBRĂRIA SOFIA, ORA 18.

2012-01-19T09:53:00.001+02:00

Desăvîrşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.

Patericul

Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvînt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sînt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sînt mărturia purităţii contemplării, şi sînt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.

Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfînt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gîndirii precum trupul de cele ale doririi, desfătîndu-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvîrşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-început. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvîntătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei - lepădarea-de-sine - felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tîlcuire a Evangheliei atît pentru contemplaţie cît şi pentru făptuire.

Deasupra apelor gîndirii Duhul se poartă, deschizînd raiul cu preţul unei clipe de sinceritate şi omului modern, acest tîlhar răstignit pe crucea unei lumii atee şi grăbit în toate. Cu un singur cuvînt (ca de pildă: “Toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor”), Bătrînii pustiei, departe de cele ce se trec şi întru cele ce în veşnicie se petrec, de peste veacuri şi totuşi atît de aici şi acum, deveniţi cuvinte ale Vieţii, şi duhuri sfinţitoare, şi Tatălui fii, vin să închipuie înnoit şi sfînt pe cei ce se împărtăşesc prin ei de Cel pururea Acelaşi, Iubitor şi Simplu.

Completat cu acrivie după originalul elin, după cele mai exigente ediţii şi mai valoroase manuscrise, Patericul egyptean editat la Mănăstirea Petru Vodă şi apărut la Editura Sofia în ultimele zile ale anului 2011 se dăruieşte cerului şi pămîntului romînesc prin traducerea (din 1828) unui sfînt părinte, Cuviosul Pafnutie Dascălul de la mănăstirea Neamţ, ucenic al Sfîntului Paisie, în cea mai frumoasă formă a limbii române, într-un moment în care continuarea ostenelii duhovniceşti începute de Sfîntul Paisie este de mare trebuinţă, şi în care textele sfinte arareori mai văd lumina tiparului fără a fi filtrate de duhul lumesc.

[Iar spre o şi mai desăvîrşită bucurie şi folos duhovnicesc, monahi iubitori de sfinţi l-au împodobit şi cu icoane scrise şi pictate, păstrînd acelaşi duh ascetic, şi armonizîndu-se într-un mozaic unitar şi luminos, ca nimic să nu lipsească cinstirii cuvenite sfinţilor. Mulţi dintre ei au astfel, alături de apoftegme, adnotate filologico-istoric şi lămurind întregul lor, o „Viaţă” şi o icoană, toate cu buna mireasmă a prea-iubitei pustii atît de roditoare de fii duhovniceşti, precum este scris: „Bucură-te, cea stearpă, ceea ce nu naşti, izbucneşte şi strigă, ceea ce n-ai durerile naşterii, că mulţi-s fiii celei pustii, mai mulţi decît ai celei ce are bărbat!” , ca o mireasă fără-de-prihană în toate - dogma curată, compoziţia iconică a colecţiei, acurateţea traducerii, synaxarul, icoana byzantină. Ca o icoană a istoriei Patericului în istoria mîntuirii, „Postfaţa” oferă cea mai pătrunzătoare şi mai bine informată viziune tipărită pînă acum asupra acestui subiect, după cuvîntul Domnului: „Cărturarul care se învaţă întru împărăţia Cerurilor, asemenea este omului stăpîn al casei, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.”

Munca de restaurare a icoanei lumii este a fiecărui ortodox, ca parte a Trupului lui Hristos, dar a monahului mai cu seamă, ca „înger al Lui care face voia Lui şi aude glasul cuvintelor Lui”, iar partea cea bună, care nu se va lua de la suflet, este restaurarea icoanei cuvîntului duhovnicesc prin trupul înviat al „cuvintelor Domnului, cuvinte curate, curăţite de pămînt, lămurite de şapte ori”.

Patericul este mărgăritarul pe care cel înţelept luîndu-l va să ajungă în Împărăţia Cerurilor.

Preluat de la DOXOLOGIA

r. Neonila, M-rea Paltin, Neamţ

PUTEREA FĂRĂ PUTERE

2012-01-17T10:54:00.000+02:00

Protestele de stradă din aceste zile au dovedit un paradox pe care îl bănuiam, dar nu mă aşteptam să fie atât de puternic. Puterea politică a acestei ţări nu are putere. Se învârt toţi ca nişte muieri neputincioase şi se văicăresc unii la alţii. Guvernul actual nu are putere să demisioneze. Aşteaptă să fie gonit de Parlament. Opoziţia nu are putere să preia puterea. Zice să fie întrunite condiţiile. Şi asta pentru că între puterea politică actuală şi Opoziţie nu există nici o diferenţă ideologică sau axiologică. Se deosebesc doar prin culori. Mai bine zis, prin nuanţe. Şi oamenii stau în stradă şi aşteaptă. Deci, nici ei nu au putere să schimbe ceva. Mă întreb cine deţine, cu adevărat, Puterea în ţara asta.

Un posibil răspuns, poate fi găsit în declaraţia mitropolitului Serafim de Pireu, susţinută cu fermitate în Sf. Sinod al Greciei, în urmă cu doar trei luni, din care redau mai jos un fragment.

,,La marea întrebare de ce ţara a intrat înstr-o situaţie economică atât de proastă răspunsul îl cu uşurinţă o mulţime de elemente de care se fac vinovaţi toţi semnatarii contractelor de atribuire a lucrărilor publice din anul 1955; şi asta, pentru că nu există nici un contract fără comision ilegal, iar mai mult, răspunsul îl oferă faptul că dacă la Conferinţa de la Paris statul german a fost îndatorat să dea statului elin o sumă uriaşă pe pierderile de război, pierderi care, la preţurile de astăzi, estimate până la aproximativ şaptezeci de miliarde (70.000.000.000) de euro, de-a lungul timpului, guvernele elene nu au pretins această satisfacţie în bani, pentru că s-au temut de descoperirile procurării de bani ce aveau să le facă societăţile germane ale responsabililor partidelor la putere ale ţării şi constrânşi nu au iniţiat vreo revendicare legală împotriva statului german.

Tot aşa, prin elemente ale Băncii Europene de Investiţii se demonstrează că netransparenţa şi fraudarea banului public este o practică a responsabililor guvernului elen, de vreme ce kilometru de drum construit în Europa costă treizeci de milioane (30.000.000) de euro, iar în Elada dublu.

4) S-a publicat în presa internaţională că Federaţia Rusă a cerut de la statul elin acordarea spre închiriere a unei baze navale din Marea Egee pentru navigarea flotei ruseşti în Marea Mediterană în schimbul unei sume de închiriere în total de o sută miliarde de euro.

Unica posibilitate pentru această ţară de surmontare nedureroasă a crizei economice a fost respinsă de către conducerea politică actuală, fără a se avea în vedere că în acest fel s-ar fi slăbit în plus şi casus beli din partea vecinului şi am fi putut să ne exercităm cu uşurinţă drepturile noastre juridice consfinţite de dreptul internaţional pentru extinderea apelor noastre teritoriale la douăsprezece mile, transformarea Arhipelagului în „lac grecesc” şi extracţia resurselor minerale subterane, care ar face ţara competentă din punct de vedere energetic şi economic.

Tot aşa, cel care are răspunderea actualei guvernări a diminuat şi cealaltă posibilitate forte a ţării de a fi un nod energetic prin contestarea acordului asupra conductei Bourgas - Alexandroupoli şi a condus ţara în final în braţele criminale ale Fondului Monetar Internaţional şi ale planului „de euro-salvare” (Guvernul PASOK, a hotărât în urmă cu câteva luni să nu lanseze imediat lucrarea conductei Burgas - Alexandroupoli. în felul acesta, în acest moment lucrarea aproape că a încetat. - n.tr.).

5) Vizita Prim-ministrului Israelului în Elada, realizarea îndelungatului plan al domnului sionist Soros pentru cedarea drepturilor suverane eline manevrei războinice israeliene pentru exerciţii militare, semnarea acordurilor politico-militare cu Israel, îmbrăţişarea noastră de către lobbi-ul evreiesc internaţional al S.U.A., Rothschild, Rockefeller, Brezinski şi ale celorlalţi asemenea lor, precum şi răspunsurile de felicitare ale Vicepreşedintelui Guvernului American şi upgrade-ul imediat al competenţei creditului bancar al ţării de către Moodys demonstrează care sunt mai noii „şefi” ai acestei ţări născătoare de sfinţi şi eroi şi explică de ce actuala guvernare a refuzat cererea mea legală de a dizolva aşa-numitele aşezăminte masonice cu nume mincinos, care încalcă dispoziţiile cu nr. 188 din Codul Civil şi constituie cetăţile „sanhedrinului” internaţional sionist de inspiraţie satanică, care l-a înălţat ca minciuno-dumnezeu pe Lucifer cel cu nume respingător sau pe diavolul menţionat criptografic ca aşa-numitul „Mare Arhitect al Universului” (abreviat gr. - M.A.T.Z.), negând credinţa în Dumnezeul Treimic al Testamentului prin literatura rabinică, a Talmudului şi Cabalei, şi care se luptă din toate puterile pentru obţinerea guvernării mondiale şi pentru impunerea luciferismului ca religie mondială (MPA).

6) Avem sfânta obligaţie ca să arătăm şi să punem înainte evlaviosului popor elin-ortodox toate cele de mai sus, să pretindem guvernului dizolvarea aşa-numitelor instituţii tectonice (masonice) ale ofiţerilor infiltraţi ai sionismului luciferic mondial şi să declarăm cu curaj „urbi et orbi” că, dacă va avea loc materializarea schiţelor mediatizate, vom proclama Biserica ,,în persecuţie,, şi ne vom adresa evlaviosului popor elin, care este în acelaşi timp şi garant al Constituţiei şi apărătorului legilor lui.

Bibliografie, Mitropolitul Serafim de Pireu, Drept învăţând cuvântul Evangheliei, Bucureşti, 2011, p.37-40.

JUCĂTORUL BĂSESCU A PIERDUT TOT!

2012-01-16T11:30:00.000+02:00

La loteria guvernării Băsescu a pierdut tot. Inclusiv demnitatea. I-a mai rămas nevasta cu care să meargă intr-un concediu nelimitat. Derularea ultimelor evenimente arată că guvernul este incapabil să facă faţă nici celei mai mici confruntări cu poporul. Doar frica excesivă, lipsa de demnitate şi responsabilitate şi un total dezgust pentru oameni i-a făcut pe guvenanţi să ceară jandarmilor utilizarea forţei. Nici un om cinstit nu pune biciul pe nişte oameni paşnici. Violența naște violență. Reacţia guvernului a fost iresponsabilă iar declaraţiile târzii şi inutile. Imaginile din ultimele zile vor pune capăt definitiv carierei politice a lui Traian Băsescu şi partidului său. E doar o chestiune de timp. Imaginea minerilor bătuți la Costești a scos, în timp, PNȚCD de la guvernare. Românii votează cu inima. Imaginea unui protestatar aruncat ca un câine în duba poliției e mai tare decât 100000 sloganuri electorale. Protestatarii din aceste zile au reuşit până acum temporizarea reformei sănătăţii şi compromiterea definitivă a locomotivei Băsescu. Este posibil ca pe linia moartă, Băsescu și ai lui să nu plece singuri. S-ar putea să fie însoțiți de UDMR. Pentru totdeauna!

P.S. Nu știu de ce bloggerul îmi blochează afișarea filmulețelor din timpul protestelor. Foarte urât!

Curtea Supremă: Achitarea egumenului Efrem şi a monahului Arsenie

2012-01-13T10:38:00.000+02:00

Curtea Supremă: Achitarea egumenului Efrem şi a monahului Arsenie

Curtea Supremă:
Achitarea egumenului Efrem şi a monahului Arsenie

Joi, 12 ianuarie 2012

A fost respinsă de către Curtea Supremă condamnarea la 10 luni de închisoare cu suspendare a egumenului Efrem al Mănăstirii Vatopedi, aflat deja în închisoare, a monahului Arsenie şi a judecătoarei Maria Psalti, care a fost găsită vinovată de violarea confidenţialităţii judiciare şi încălcarea sarcinilor de serviciu cu autorii morali, cei doi monahi.
Cazul, care vizează o parte a „scandalului” legat de încheierea procesului aflat în suspensie la Tribunalul din Rodopi privind regimul de proprietate, este trimis de către Curtea Supremă la Curtea de Apel din Thracia pentru un nou proces cu un complet de judecată diferit.

Secţia penală a Curţii Supreme, adoptând propunerea procurorului N. Tsanga al Curţii Supreme, a acceptat că hotărârea Curţii de Apel nu are justificare legală, prezintă lacune logice, contradicţii şi lipsuri în destul de multe locuri.

În noul proces, care va avea loc la Curtea de Apel, se aşteaptă ca rechizitoriul să fie pentru toţi mai uşor, din moment ce Curtea Supremă consideră că eventuala aducere la cunoştinţă doar a rezultatului deliberării unui tribunal nu mai constituie o faptă condamnabilă.

traducere, http://acvila30.wordpress.com/

Preluat de la PELERIN ORTODOX

CERAMICA DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL-IX-LEA ŞI PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL-X -LEA. Partea a II-a

2012-01-13T10:08:00.001+02:00

Forme de vas (Pl.II)

Formele de vase din acest interval cronologic sunt mult mai variate decât în perioada anterioară. Intilnim aceeaşi formă de vas lucrată din toate categoriile de pastă şi arse în ambele variante în cazul borcanelor, oalelor,strachinilor sau castroanelor. Ulcioarele şi amforele sunt lucrate doar din pastă fină.

Borcanul apare atât în aşezări cât şi în necropole, unde este majoritar. Lucrat din pastă nisipoasă din ambele subcategorii, cu pereţii de grosimi diferite şi de capacităţi diferite, borcanul este, fără tăgadă, vasul acestei perioade, ceea ce ridică o serie de întrebări privind valenţele utilitare ale acestuia în gospodărie.

Oala cu torţi apare într-un număr mic de exemplare, aproape în toate siturile. Este lucrată din pastă fină, arsă reducător la nuanţa de cenuşiu. Cu buza dreaptă sau colac şi corpul globular, oalele au capacităţi medii şi mari.Toarta rotundă sau lamelară în secţiune este prinsă de obicei pe buză şi pe umăr. Decorul, de regulă lustruit, este combinat uneori cu un registru de incizii cu aspect de canelură, sau cu un val trasat cu un vârf bont. La Bucov apare şi o variantă lucrată din pastă nisipoasă.

Strachina este mai rar întâlnită. La Capidava apare în nivelul II[1] unde au fost descoperite 8 exemplare în formă de cupă cu fund inelar, pictate cu vopsea roşie. Sunt lucrate din argilă vânătă[2], coaptă numai, în opinia autorilor.

In consecinţă se încadrează, după pastă, în tipul de ceramică cenuşie, deşi unele au angobă roşie.

Castroane au fost găsite la Căscioarele (pct. ,,La Suharna” şi ,,La Stână”) şi la Castelu[3]. Castroanele de la Căscioarele au corpul tronconic cu buza dreaptă sau uşor invazată şi decorate cu registre alternante de benzi de linii în val sau striuri. Rămâne de stabilit însă care este diferenţa dintre aceste castroane şi străchinile de la Capidava, deoarece în privinţa formei par să se confunde sau să fie foarte apropiate mai ales că în nici unul din cazuri nu avem date privind capacitatea acestora. Castroanele de la Castelu sunt denumite de autorii săpăturii, străchini[4].

Interesant este că în aceeaşi necropolă întâlnim exemplare lucrate din pastă diferită. In M 124 este o strachină din pastă cu mult nisip, pietricele şi angobă portocalie, în timp ce strachina din M 127 are corpul bombat, buza scurtă şi dreaptă, marginea teşită spre exterior şi este din pastă albă, fină având ca degresant nisip, angobată.

Ulcioare întregi sau fragmentare au fost descoperite la Capidava, Dinogeţia şi Gura Canliei (un ulcior smălţuit), Băneasa- sat, Căscioarele-Şuviţa- Hotarului[5]. In absenţa exemplarelor întregi este destul de dificil să documentezi acest tip de vas pe baza cioburilor, cu excepţia fireşte a fragmentelor de buză sau de umăr. Cele 22 de fragmente de ulcior de la Capidava, cât şi la Gura Canliei, sunt smălţuite verde măsliniu, fără décor. La Dinogeţia apar ulcioare amforoidale din pastă amestecată cu nisip lucrate la roata de mână. Au gura treflată, gât înalt cilindric, corp puternic bombat, tras în jos. Acest tip este prezent încă din sec.VIII-IX, dar era lucrat din pastă fină, cenuşie. In consecinţă ulcioarele din sec. IX-X pot fi considerate ca derivate din tipul anterior, schimbarea pastei fiind poate o adaptare la condiţiile locale. Exemplarul de la Băneasa are forma unui ulcior amforoidal cu gura largă şi două anse[6].

Amfora este întâlnită la Căscioarele, pct. Şuviţa Hotarului[7] în B9 C55 şi la Şirna, un fragment de mănuşă de amforă. Sunt lucrate din pastă fină, au ardere bună, oxidantă, angobă gălbuie.

Un vas deosebit este, cu siguranţă, plosca. Un fragment dintr-un astfel de vas s-a găsit la Căscioarele[8] în pct. ,,La Suharna” în B9 C55. Spun deosebit pentru că plosca este un vas de călătorie adecvat, prin formă şi capacitate, transportului apei.

Căldările de lut sunt rare. La Castelu în 176 de morminte a apărut un singur exemplar[9]. Vasul de la Castelu, considerat căldare pecenegă, este un vas cu corp globular, rotunjit către fundul plat cu dm. 6 cm, cu gura largă şi cu două orificii de o parte şi de alta a buzei. Este de mărime medie cu dm. de 20,5 cm şi înălţimea de 21,7 cm şi lucrat din pastă relativ bună, netezită superficial, cu aspect zgrunţuros, aspră la pipăit, cu nuanţe de la gălbui la cărămiziu. Insă astfel de vase nu sunt considerate, în opinia unor cercetători, ca fiind căldări de lut[10], deşi orificiile de pe buză permiteau suspendarea vasului deasupra focului.

Vase cu asemenea caracteristici apar şi în cultura Dridu şi Saltovo. Tot un borcan cu găuri pe gât apare în aceeaşi necropolă în M 16. Căldările de lut atribuite pecenegilor au fundul rotunjit şi urechiuşe interioare, deşi forma poate fi bitronconică, cilindrică sau tronconică.

Tot un vas deosebit pentru această perioadă este tipsia, care apare într-un singur exemplar la Băneasa în B6 şi este lucrată cu mâna dintr-o pastă de proastă calitate cu concreţiuni de calcar şi urme de pleavă[11]. Are pereţii înalţi, puţin oblici şi fundul gros. Prezintă o ardere incompletă, nuanţa fiind de roşu-cărămiziu.

Cratiţa este întâlnită tot într-un singur exemplar şi tot la Băneasa în L1. Are formă cilindrică cu fundul plat şi marginile trase în interior şi două urechiuşe interioare modelate în continuarea buzei[12]. Prezintă o ardere slabă cu nuanţe de cafeniu. Urechiuşele interioare trădează o utilizare asemănătoare căldărilor de lut, adică suspendate deasupra focului.

Decorul

Ceramica nisipoasă este decorată cu combinaţii de striuri realizate cu pieptenele (cu un număr diferit de dinţi), dispuse orizontal, vertical sau în val, precum şi în registre alternante de linii orizontale şi val (Pl. III). Umărul este decorat uneori cu valuri, împunsături, linii verticale, linii oblice, gropiţe.Uneori striurile au aspectul unor caneluri asociate cu gropiţe, ghirlande sau arcade. Trebuie să recunoaştem că din punct de vedere tehnic acest decor este singurul care se poate aplica ceramicii nisipoase.

Ceramica cenuşie este decorată prin lustruire în mai multe variante combinate uneori cu striuri late ca nişte caneluri şi valuri (Pl.IV).

Ceramica smălţuită este întâlnită la Capidava[13] şi la Gura Canliei[14] în cantităţi mici. A fost considerată o specie de import.

[1] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, op. cit., p.168, fig. 96

[2] Grigore Florescu a fost primul şi aproape singurul care a descris ceramica medieval-timpurie în funcţie de calitatea intrinsecă a lutului. Termenul de ,,pastă vânătă” îi aparţine.

[3] A. Rădulescu, N. Harţuche, op. cit., p.63, M.124, M 127, M.18, Pl.XII, Pl.VI, M.18.

[4] Ibidem, p.90., pl.XIII.

[5] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, op. cit., p. 179, fig. 99; Gh. Ştefan, Ion Barnea, Maria Comşa, Eugen Comşa, op. cit., p. 164, fig. 100 - 2,6,8; Valeriu Sârbu & allia, Aşezările…, p. 123, bordei 9; M. Irimia, op.cit, p.118.

[6] Margareta Constantiniu, Panait I. Panait, O aşezare…, p. 116, fig. 35.

[7] Valeriu Sârbu & allia, op. cit. p. 123, bordei 9.

[8] Ibidem, p. 115.

[9] Adrian Rădulescu, Nicolae Harţuche, op. cit., p. 15, M 11, p.100, Pl.V, 11 b.

[10] Petre Diaconu, Din nou despre căldările pecenege, în CCDJ, X, 1996, p.156.

[11] M. Constantiniu, P. I. Panait, O aşezare… , p.120, fig .43, 1-3.

[12] Ibidem, p.103, fig. 25.

[13] Gr. Florescu, Radu Florescu, P. Diaconu, op. cit., p. 179.

[14] M. Irimia, op.cit., p.118, fig.27/2,3.

Foto: Motive decorative

Ceramica din a doua jumătate a secolului al-IX-lea

2012-01-12T11:33:00.002+02:00

Ceramica din a doua jumătate a secolului al-IX-lea
şi prima jumătate a secolului al-X-lea (prima parte)

Emilia Corbu

Ne-am oprit asupra acestui interval chronologic din cel puţin două motive care se întrepătrund. In primul rând că, în această perioadă s-a înregistrat cel mai mare spor demographic din aproape tot evul mediu-timpuriu, dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de situri. In al doilea rând că o mare parte dintre aceste situri sunt datate pe baza ceramicii, alte categorii de piese fiind descoperite sporadic.

Ceramica provine dintr-un număr de 29 de situri din care 19 aşezări şi 10 necropole de pe teritoriul Munteniei, Olteniei şi Dobrogei. În Muntenia sunt siturile de la Bucureşti–Alba[1], Bragadiru[2], Brăiliţa[3], Băneasa[4], Căscioarele[5], Chirnogi[6], Mărculeşti[7], Radovanu[8], Ştefan cel Mare-pct. Feteasca[9], Vâlcele[10], Şirna[11] ,Chiscani[12], Sultana[13]. In Dobrogea cele mai importante situri sunt Capidava[14], Dinogeţia[15] (cu un nivel anterior revenirii bizantine?), urmate de descoperirile din teritoriul dobrogean de la Castelu[16], Mihai Bravu[17], Dumbrăveni[18],Dorobanţu[19], Gura- Canliei[20], Constanţa[21]. In Oltenia sunt aşezările de la Alexandria[22], Făcăi-Branişte[23],Verbiţa[24], precum şi necropola de la Păuleasca[25] (Pl.I).

Elaborarea unei tipologii se loveşte de modalitatea de publicare a vaselor descoperite. Nu întotdeauna arheologii respectă o terminologie unitară în descrierea pieselor. Pentru a nu crea disjuncţii artificiale vom prezenta mai jos, criteriile utilizate de majoritatea cercetătorilor, adică pasta, tehnica de lucru, arderea, forme de vas, décor.

PASTA. Calitatea lutului constituie elementul de bază în analizarea olăriei acestei perioade.

In funcţie de compoziţia pastei, se observă trei categorii :

I. Pasta nisipoasă, în care lutul este amestecat cu nisip de granulaţie diferită, paiete de mică, scoici pisate, pigmenţi de ocru, cioburi pisate, adăugate probabil în funcţie de compoziţia naturală a lutului. Se observă două subcategorii. Prima în care pasta conţine nisip de granulaţie mică, având astfel un aspect îngrijit şi uniform. A doua subcategorie are nisip de granulaţie mare şi rezultatul este o pastă rugoasă la pipăit. Ambele subcategorii apar în toate siturile. La exterior vasele sunt angobate. Pasta nisipoasă predomină în tot acest orizont cronologic.

II. Pasta fină, amestecată uneori cu paiete de mică apare în cantităţi mici (un procent de 10-20 % pe fiecare sit). Din această categorie de pastă se obţinea prin ardere reducătoare ceramica cenuşie.
O subvariantă cu angobă roşie-portocalie, este prezentă doar în anumite situri, cum ar fi Capidava, Castelu, Bucureşti-Alba, Mihai Bravu (în L3), Şirna, Ştefan cel Mare- pct. Feteasca[26], Vlădeni-Popina Blagodeasca[27].

III. Pasta caolinoidă apare în aproape toate siturile dar în cantităţi foarte mici, de aproximativ 2% (la Castelu doar în două morminte M20 şi M 114) şi conţine uneori ocru sau este decorată cu vopsea roşie. Acest decor se menţine după opinia unor specialişti până în secolul XI[28].

Tehnica de lucru

Ceramica acestui interval cronologic este lucrată cu roata de mână. Doar în trei situri autorii afirmă că au găsit ceramică lucrată la roata rapidă. Este vorba de Chiscani, Capidava şi Bucov. Dacă pentru ultimele două situri lucrurile sunt oarecum clare, la Chiscani s-ar putea să fie o eroare de interpretare. Chiar autorii săpăturilor vorbesc de roată de mână cu turaţie rapidă[29]. Ştim cu toţii că roata rapidă era manevrată cu piciorul, aşa că din descrierea autorilor înţelegem că urnele de la Chiscani au fost lucrate tot la o roată de mână, dar au o calitate mai bună, dealtminteri specifică perioadei.

Autorii monografiei Capidavei, care susţin că vasele erau lucrate la roata de picior[30], insistă pe aspectul frumos al vasului, grija pentru execuţie, lucruri vizibile dealtfel în toate siturile. Insă sunt publicate doar cioburile pentru că majoritatea covârşitoare a ceramicii din nivelul II este neîntregibilă.

Tot o ceramică lucrată la roata rapidă este prezentă şi la Bucov, dar este considerată de import, ceea ce este cu totul altceva.

Vasele lucrate cu mâna aproape că dispar.O situaţie singulară este întâlnită la Băneasa unde în L1 şi B6 a apărut câte un vas lucrat cu mâna, respectiv o tipsie[31]şi un vas-cratiţă[32]. Fireşte că la Băneasa sunt două etape de locuire, iar B6 face parte din etapa mai veche, totuşi în acelaşi complex apar şi vase purtând mărci de olar datate în secolele IX-X.

Arderea

Arderea vaselor este realizată în ambele variante cunoscute în epocă, adică oxidantă şi reducătoare. Arderea oxidantă este de bună calitate şi se remarcă mai ales la ceramica fină, angobată cu nuanţe de roşu-portocaliu sau de roşu-cărămiziu. Pe vasele din pastă nisipoasă nuanţa este mai intensă datorită poate şi compoziţiei pastei. Această ardere de bună calitate este uniformă cuprinzând inclusiv miezul. Cioburi arse oxidant sunt prezente în cantităţi mici în aproape toate siturile. La Capidava se remarcă pentru acest interval cronologic, o predominare chiar, a ceramicii din pastă roşie cu mult nisip şi cu angobă roşie.

Arderea reducătoare, de bună calitate, este prezentă pe vasele din ,,ceramică cenuşie,, aflată în cantitate mică dar constantă, în aproape toate siturile. Sunt însă şi vase din pastă nisipoasă arse reducător până la negru, uniform.

O adevărată problemă ridică însă vasele care au o ardere neuniformă, cu nuanţe de la roşu-cărămiziu la cenuşiu şi miezul negru în spărtură şi care sunt majoritare. După opinia unora, vasele acestea sunt arse oxidant. Noi credem însă că s-a dorit o ardere reducătoare, dar datorită faptului că nu a fost bine înăbuşit cuptorul, oxigenul a continuat să pătrundă şi s-au obţinut nuanţe diferite. La fel de bine puteau fi şi alte cauze, cum ar fi aşezarea defectuoasă a vaselor în cuptor. Se pare că nu se datorau unei situaţii accidentale pentru că acoperă spaţii geografice şi cronologice largi ci mai degrabă unei deficienţe tehnologice, de construcţie a cuptorului. Nu este exclus ca olarii să fi dorit să obţină un aspect pătat al vasului, ca o pată de culoare, pe baza unor principii estetice sau funcţionale. Oricare ar fi fost motivul, din punct de vedere tehnic în timpul arderii, voit sau nu, canalul de ventilaţie a fost închis parţial. (va urma)

[1]Panait I. Panait, Săpăturile de la Bucureştii- Noi,1960, Sectorul Alba, CAB, 1963,
p. 112- 118.

[2] Mioara Turcu, Cercetări arheologice la Bragadiru,CAB, III, 1981, p.39-41.

[3] Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, Brăiliţa, Muzeul Brăilei, 1968, p.39.

[4] Margareta Constantiniu, Panait I. Panait, O aşezare feudală-timpurie la Băneasa-sat, CAB, II, p. 98-141.Ceramica este descrisă în cadrul fiecărui complex.

[5] Valeriu Sârbu, Stănică Pandrea, Elvira Safta, Paul Damian, Oana Damian, Emilian Alexandrescu, Aşezările de la Căscioarele-Greaca-Prundu, Ed. Istros, Brăila, 1996, p. 111-116.

[6] George Trohani, Săpăturile arheologice de la Chirnogi (1971-1072), Cercetări Arheologice, I, 1975, p.141-145.

[7] Petre Diaconu, Săpăturile de la Mărculeşti- Viişoara, MCA, V, 1957, p. 544-545, fig. 1.

[8] Maria Comşa, Tipuri de locuinţe din sec. IX-X de la Radovanu-Valea lui Petcu, CCDJ, V-VII, 1989, p.143-147.

[9] Emilia Corbu, Aşezarea medieval –timpurie de la Ştefan cel Mare-Feteasca, Pontica, XXX, 1998, p. 252- 275.

[10] Emilia Corbu, Vasile Oprea, Consideraţii privind aşezarea mediaval-timpurie de la Vâlcele (jud. Călăraşi), Ialomiţa, III, 2000, p. 62- 65.

[11] Ştefan Olteanu, Nina Neagu, V. Nicolae, Locuinţe din sec. IV-VI şi IX-X, descoperite la Şirna, jud. Prahova, MCA, XVII partea a II-a, 1983, p.347-348.

[12] Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, I. Broscăţean, Necropola de incineraţie feudală-timpurie de la Chiscani-sat, jud. Brăila, Danubius, I, 1967, p. 154-156.

[13] Bucur Mitrea, Săpăturile de la Sultana, MCA, VII, 1961, p. 535-536.

[14] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, Capidava, I, Ed. Academiei RPR, 1958, p. 168.

[15] Gh. Ştefan, Ion Barnea, Maria Comşa, Eugen Comşa, Dinogeţia, Ed. Academiei RSR, 1967, p. 204.

[16] Adrian Rădulescu, Nicolae Harţuche, Cimitirul feudal- timpuriu de la Castelu, Muzeul Regional Dobrogea, Constanţa, p. 85.

[17] Gh. Mănucu-Adameşteanu, Raport preliminar asupra săpăturilor de salvare de la Mihai Bravu, Pontica, XXIII, 1990, p. 183- 219 (ceramica este descrisă în cadrul fiecărui complex).

[18] Costel Chiriac, Complexul rupestru de la Dumbrăveni, Pontica, XXI-XXII, 1988-1989, p. 256.

[19] Niţă Anghelescu, Un mormânt de incineraţie din epoca feudală-timpurie descoperit la Dorobanţu, SCIV, 2, 1963, p.437.

[20] Mihai Irimia, Observaţii preliminare privind aşezarea antică de la Gura Canliei, Pontica, XIV, Constanţa, 1981, p. 117-119.

[21] Corneliu Cârjan, Ceramica de epocă feudală- timpurie descoperită pe teritoriul oraşului Constanţa, Pontice 2, 1969, p. 373- 393.

[22] Christian Schuster, Marin Nica, Săpăturile de salvare de la Morăreşti, jud. Dolj, (1993), în Cercetări Arheologice în aria nord- tracă, I, 1995, passim.

[23] Octavian Toropu, Onoriu Stoica, Aşezarea prefeudală şi feudală- timpurie de la Făcăi Branişte, mun. Craiova, Historica, II, 1971, p. 59-62.

[24] Octavian Toropu, Romanitatea…p.153.

[25] Maria Comşa, Gh. Bichir, Date preliminare cu privire la necropola de la Păuleasca, SCIV, 24, 2, 1973, p.318-319.

[26] Gr. Florescu, Radu Florescu, P. Diaconu, op. cit., p. 171; Adrian Rădulescu,
N. Harţuche, op. cit. p. 94; Panait I. Panait, Săpăturile de la Bucureştii- Noi. Sectorul Alba, CAB, 1963, p. 119, fig. 24-26; Gh. Mănucu Adameşteanu, Raport preliminar…, p.198-199 Prin bunăvoinţa domnului profesor Ştefan Olteanu, am avut prilejul să ne documentăm personal asupra ceramicii de la Şirna, încă inedită.; Emilia Corbu, op. cit., p. 263, pl. IX, fig. 1.

[27] Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, CCA, campania 2001, p. 335.

[28] A. Rădulescu, N. Harţuche, op. cit, p. 90; Corneliu Cârjan, Ceramica…,p. 373-393.

[29] Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, Ion Broscăţean, Necropola de la Chiscani-Brăila, Danubius, I, Galaţi, 1967, p. 154.

[30] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, op. cit., p.163.

[31] M. Constantiniu, Panait I. Panait, O aşezare…, p.120, fig. 43,1-3.

[32] Ibidem, p.103, fig. 25.

Bibliografie; Emilia Corbu, Ceramica din a doua jumătate a secolului al-IX-lea
şi prima jumătate a secolului al-X-lea, Vasaria Medievalia, I, Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2008, p. 127-140
Foto: Mărci de olar de pe ceramică

AVEREA BISERICII

2012-01-11T14:04:00.000+02:00

Pretextul sub care a fost încarcerat părintele Efrem, stareţul mănăstirii Vatopedu din Sf. Munte Athos, a fost averea mănăstirii şi modul cum a fost administrată. Anterior evenimentului neplăcut, presa greacă s-a întrecut în a flecări despre averea bisericii. Din aceeaşi prostie şi răutate presa de scandal a făcut din aşa zisa avere a BOR un subiect fierbinte chiar şi în România. Şi când spun aceasta mă refer inclusiv la emisiunea TVR 1 pe acest subiect. Să vorbeşti despre averea Bisericii dovedeşte o lipsă de cultură istorică, religioasă şi economică. Un subiect bun pentru o adunătură de cheflii din birtul de la colţul străzii.

In primul rând trebuie subliniat că nu există nici o avere a Bisericii. Există cel mult averi ale mănăstirilor şi parohiilor administrate independent ca persoane juridice. Unele mănăstiri sunt bogate, altele sărace. Nu au o avere comună ca să poţi vorbi de averea bisericii.

Averile mănăstireşti, pentru că de la Cuza încoace despre asta este vorba, au însă un specific aparte care le deosebeşte cu totul de averile laice, deţinute fie de persoane fizice sau juridice.

Acest specific aparte le face perfect legitime şi constă din următorii parametrii.

a) Acumularea în timp. Averile mănăstirilor au fost acumulate pe tot parcursul existenţei lor de sute de ani. De pildă, mănăstirea Vatopedu are o vechime de 1000 de ani. Unele mănăstiri din România au aproape 500 de ani. Câte instituţii, firme sau companii se pot lăuda cu o astfel de vechime? Nici una. Şi totuşi averea unora depăşeşte de multe ori averea unei mănăstiri de sute de ani. Vedem oameni care în câţiva ani îşi fac averi colosale. Nu se sinchiseşte nimeni de ei. Îi arde însă ,,averea bisericii,,.

b) Contribuţia a mii de persoane. Averea mănăstirilor sau a unor parohii s-a constituit din donaţiile şi munca a mii de oameni. De-a lungul timpului au fost boieri sau domnitori care au făcut donaţii importante. Călugării din mănăstiri muncesc zilnic. Veniturile lor intră în averea mănăstirii şi asta de-a lungul a sute de ani. Câte zile au muncit nababii şi unii presari din România de au averi sau salarii nesimţit de mari?

c) Asupra lor nu acţionează foarfeca moştenirilor. Asupra averilor laice acţionează foarfeca moştenirilor, urmaşii luând fiecare o parte din averea părintească. Averile mănăstirilor nici nu se înstrăinează, nici nu se vând. Doar se acumulează. Aşa se face că mănăstirile din Bucovina au păduri întinse primite de- a lungul a 500 de ani.

d) Administrarea acestor averi. Nimeni nu se gândeşte că administrarea acestor averi este uneori destul de costisitoare. Impozitele sunt mari. Averea constă de fapt, în aproape toate cazurile, în patrimoniu imobil: pământ, păduri, iazuri, clădiri etc., destul de greu de întreţinut şi care necesită investiţii permanente.

e) Destinaţia lor. Din această avere se fac permanent pomeni şi donaţii. Sunt mănăstiri care zilnic hrănesc străini la masa lor. Câţi dintre noi avem zilnic oapeţi la masă şi asta de-a lungul întregii vieţi? Fireşte că sunt şi mănăstiri mai reci, cum e Recea, unde anul trecut fiind în trecere nu am fost găzduiţi nici măcar o noapte, deşi eram doar trei persoane. Dar majoritatea oferă şi găzduire. Cel mai mult îmi place la Dervent deşi din lipsă de timp ajung rar. Intr-o după-amiază când am ajuns acolo nu era nimeni pe nicăieri. Toţi călugării erau la ascultările lor. După ce am trecut pe la biserică am intrat în trapeză sperând să găsesc pe cineva. Nimeni, pe nicăieri. Pe masă erau un coş cu pâine, un castron de fasole gustoasă, farfurii şi tacâmuri. Te aşezai la masă şi mâncai.Şi milostenia zilnică e poate cea mai mică cheltuială.

Se adaugă ridicarea de biserici, consolidarea clădirilor vechi, restaurare, conservare, amenajere etc. Şi apoi, misiunea care trebuie să fie permanentă. Se scriu cărţi, se publică, se reeditează cele vechi etc.

Gândiţi-vă câte zeci de mii de oameni calcă anual pe la mănăstirea Vatopedu din Sf. Munte Athos.

In concluzie averile mănăstireşti nu pot fi judecate după parametrii laici.

Atunci se ridică întrebarea pe cine deranjează aceste averi justificate? Răspunsul cel mai simplu ar fi în Grecia, dar şi în România: pe Statul corupt. De ce? Pentru că la fel ca în România şi în Grecia sub umbrela statului şi prin legile emise de acesta averea ţării s-a împrăştiat fie în conturile unor potenţaţi politici şi economici, fie în afara ţării, fie în averea apărută peste noapte a te miri cui individ dubios. Şi în vremuri de criză când punga e goală, Statului (mai bine spus guvernului) îi e jenă să dea o lege a ilicitului prin care să fie naţionalizate toate averile nejustificate. Apoi, statului îi e greu să recunoască realitatea că legile emise au favorizat ascensiunea economică doar a unei mici părţi a populaţiei. Restul poporului are statutul de dependent...de pensie, de salariu etc.

Este mai simplu să sară pe averea mănăstirilor. Chiar dacă nu pot scoate mare lucru, maschează pentru o vreme, în ochii lumi, adevăratele probleme de fond.

Foto (Emilia Corbu): Asfinţit pe Dunăre la Silistra, lângă Dervent

P.S. A se vedea şi nenumăratele declaraţii de susţinere a părintelui Efrem publicate de PELERIN ORTODOX .
Referire la pretextul intemniţării părintelui Efrem găsim şi în articolul ieromanahului Agapie Corbu.

RAPORT DE ACTIVITATE

2012-01-10T12:35:00.001+02:00

Emilia Corbu

Mulţi se întreabă ce fac angajaţii unui muzeu. Opinia generală este că nu se face mai nimic. Că din când în când se deschide câte o expoziţie. Puţini ştiu că într-un muzeu lucrează oameni cu profesii diferite şi a căror activitate este raportată lunar cu detalii. La final de an se cere fiecăruia un raport sintetic asupra întregii activităţi. Formularea este simplă: ,,am făcut...am dres,,. Un raport sintetic este o înşiruire de mici proiecte realizate în cadrul unor programe mari: cercetare, valorificare ştiinţifică, expoziţii, evidenţă patrimoniu . Dacă cineva doreşte detalii se merge la raportele lunare şi se află tot. Fiecare an are un specific. Au fost ani în care am făcut multe expoziţii sau am publicat mult. Anul acesta am optat pentru valorificare ştiinţifică în cadrul unor sesiuni, urmând să public ulterior.

Cam aşa arată raportul meu pe 2011.

I. ACTIVITATEA DE CERCETARE

I.1. CERCETAREA DE TEREN

Pe baza autorizaţiei de săpătură nr. 86/ 2011 emisă de MCPC au fost efectuate săpături arheologice sistematice la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa) în perioada 16 august-20 septembrie 2011. Lucrările au fost finanţate de Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Obiectivele cercetării au fost:

1) Investigarea limitelor aşezării spre vest şi spre est, în vederea delimitării vetrei satului. Acest lucru este necesar deoarece în zona în care lucrăm ne apropiem foarte mult de grindul vestic pe care, conform perieghezelor, s-ar afla aşezarea getică. Pe de altă parte în partea de est a grindului, terenul coboară în pantă indicându-ne cel puţin o limită naturală a vetrei satului.

2) Finalizarea cercetării unor complexe descoperite în campania precedentă. Este vorba de un complex delimitat în profilul estic al cas. A36 şi de un segment de palisadă din A 39 c.3,4.

Suprafaţa cercetată

Pentru atingerea obiectivelor propuse a fost decopertată în sectorul A al grindului sudic o suprafaţă de 158 mp distribuită astfel:

Secţiunea G ( S.G) de 20 x 1,50 m, orientată E-V, în vederea verificării stratigrafiei eventualei extinderi a aşezării spre vest.

Şase casete noi (casetele A40, A41, A42, A43, A44, A45) cu o suprafaţă de 4 x 4m fiecare, orientate N-S în vederea cercetării unor complexe arheologice şi situaţii stratigrafice.

Au fost finalizare, deasemenea casetele A31, A39 (tot de 4 x 4 m) săpate anul trecut până la cota de -0,30 m.

Documentaţia cercetării constă dintr-un număr de 29 de desene de profile şi planuri pe hârtie milimetrică, 332 de fotografii în format digital, carnet de şantier cu însemnări zilnice, peste 200 de pungi cu material arheologic divers din care 61 descrise deja în dosarul de inventar.

Rezultatele cercetării:

Au fost descoperite şi cercetate integral un număr de nouă compexe .

I.2. PARTICIPAREA LA SESIUNI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE. Un total de opt participări cu peste 100 de pagini de articole şi studii elaborate şi prezentate.

1. 2.1. Simpozionul dedicat Zilei Naţionale a Culturii Române – 15 ianuarie. Am susţinut comunicarea ,,Premisele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.

1.2.2. 18-20 mai- Galaţi- Simpozionul Internaţional ,,Dialog interdisciplinar în cercetarea academică,,. Am prezentat comunicarea:

,,Cercetări interdisciplinare efectuate pe şantierul arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca,, jud. Ialomiţa,,.

1. 2. 3. 26-29 mai –Sibiu- Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice. Am prezentat raportul :,, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,.

1.2.4. 20-21 iunie- Am participat la o masă rotundă organizată de Muzeul Naţional al României, parte a proiectului Chronos urmată de efectuarea unei periegheze pentru verificarea unor situri gumelniţene la Ţăndărei-l. Strachina, Giurgeni-Lunca, Gura Ialomiţei, Vlădeni-Popina Balgodeasca.

1.2.5. 4-5 septembrie 2011- Slobozia- Participare la cel de al-XVI-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură (CIMA XVI), unde am susţinut comunicarea ,,Anexe gospodăreşti (cuptoare menajere şi gropi de bucate) în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,.

1.2.6. 28-30 septembrie 2011-Tulcea- Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ,,Istro-Pontica ,, organizată de ICEM. Am prezentat comunicarea:

Emilia Corbu, Despre caracterul etnic al culturii arheologice medieval-timpurii.

1.2.7. Participare la Sesiunea Internaţională ,,Pontica,, organizată de MINA Constanţa unde am prezentat comunicarea:

Emilia Corbu, Vasile Gabriel, O descoperite funerară inedită în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Studiu istoric şi antropologic.

1.2.8. 12-14 octombrie-Călăraşi- Sesiunea Internaţională ,,Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient şi Occident. Am prezentat comunicarea :

Emilia Corbu, Date noi cu privire la localizarea Onglosului.

I.3. REZOLVAREA CORESPONDENŢEI DE SPECIALITATE.

Am redactat şi trimis la timp documentaţia solicitată de MCPN: autorizaţie de săpătură, plan anual de finanţare, proiect anual de cercetare, etc. La care se adaugă şi alte adrese diverse.

I.4. CERCETAREA LA BIROU

1.4.1. Intocmirea rapoartelor arheologice

· Am finalizat raportul arheologic al campaniei din 2010 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.

· Am început întocmirea raportului arheologic al campaniei din 2011.

Menţionez că pentru fiecare raport arheologic am efectuat:

a) prelucrarea întregului inventar arheologic.

b) prelucrarea documentaţiei grafice: desene de profil, planuri, etc.

c)prelucrarea documentaţiei fotografice de teren, a pieselor arheologice, etc.

d)redactarea conform normelor MCPC

I.4.2. Activitatea de documentare

Am început un program intens de documentare din literatura de specialitate rusă şi ucraineană despre conceptul cultural Saltovo-Maiaţk. Deoarece volumul de informaţie este foarte mare trebuie să întocmesc fişe bibliografice şi regest pe lângă activităţile de traducere. Detalii despre studiile şi articolele studiate se regăsesc în rapoartele lunare.
Am început studierea cărţii lui Istvan Vasary, Cumans and Tatars. Oriental Military in the Pre-Ottoman Balkans (1185-1365), Cambridge, 2005.
Acestora se adaugă documentarea permanentă din literatura de psecialitate românească pentru realizarea studiilor şi articolelor prezentate la sesiunile de comunicări ştiinţifice, documentaţie menţionată în rapoartele lunare şi care atinge mai multe zeci de titluri.

II. ACTIVITATE PUBLICISTICĂ ŞI DE PROMOVARE

Am publicat raportul arheologic al campaniei din 2010 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca în Cronica cercetărilor arheologice, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, 2011, p. 148
Am modificat partea grafică a volumului monografic Vlădeni-Popina Blagodeasca I deoarece nici în acest an nu au fost acordate fonduri de publicare. In final am corectat din nou întregul volum care are peste 150 de pagini de text şi 50 de planşe. Am adăugat subcapitole noi.
Am efectuat o ultimă corectură înainte de publicare a articolului ,,Danube influence on living in early-medieval history,, ce urmează a fi inclus în volumul Pliska-Preslav 11, publicaţie a Institulului Bulgar de Arheologie, Filiala Schumen.
Am acordat două interviuri la Radio Campus în legătură cu rezultatele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca în cadrul a două emisiuni distincte.
Am acordat un interviu ziarului ,,Opinia Teleormanului,, în cadrul rubricii ,,Dialoguri fundamentale,,.
Am postat pe blogul personal mai multe articole cu temă istorică sau arheologică.

III. ACTIVITATE EXPOZIŢIONALĂ

10 martie 2011- Am participat la deschiderea în cadrul Complexul Naţional ,,Curtea Domnească,, din Târgovişte la Muzeul de Istorie Dâmboviţa a expoziţiei itinerante organizate de MJI cu tema : O pagină din România Profundă. Sistemul Economic Cooperatist (1864-1947).

M-am documentat în legătură cu proiectul expoziţional ,, România Medievală,, la care a fost invitat şi muzeul să participe. Am studiat atât cele două volume ale proiectului (România Medievală, Ed.Monitorul Oficial, 2010) cât şi alte date cu privire la organizare, participanţi, etc.

IV. PARTICIPAREA LA DIVERSE ACTIVITĂŢI. INVENTARE, GESTIUNI, PROMOVARE PATRIMONIU.

Am predat gestiunea Arhivei Istorice domnului Ioan Cernău, muzeograf. Pentru aceasta am inventariat cele 11 fonduri ale gestiunii, însumând aproape 8000 de piese şi am elaborat procesele-verbale corespunzătoare.
Am contribuit la realizarea unui proiect necesar bisericii din Frăţileşti cu hramul Sf. Nicolae, ridicată la 1876, pentru lucrări de izolaţie şi consolidare. Proiectul a fost depus la Consiliul Judeţean Ialomiţa.
17 martie – Am audiat lucrările susţinute la Atelierul de prezentare a noilor programe GIS aplicabile pentru arheologie organizat de Muzeul Naţional de Istorie a României.
Am elaborat structura unui proiect cu privire la ,,Locuinţa tradiţională din zona Oraşului de Floci,,.
Am participat la şedinţele operative ale muzeului atunci când am fost solicitată.
Am participat ca preşedinte de comisie la inventarierea Bibliotecii muzeului şi a arhivei ştiinţifice.
Am elaborat un scurt articol cu privire la ,,Mormântul de la Făcăeni,, o descoperire funerară întâmplătoare.
Am participat la organizarea şi susţinerea concursului de istorie locală destinat liceenilor ,,Barbu Catargiu,,.
Am efectuat serviciul pe expoziţie timp de o săptămână lunar, cu excepţia lunilor de vară.

CARTEA ANULUI- PATERICUL EGYPTEAN

2012-01-09T10:22:00.000+02:00

Inainte de a da cuvântul recenziei maicii Neonila, doresc să salut apariţia unei noi ediţii a Patericului Egiptean, sub îngrijirea obştii de la Mănăstirea Petru-Vodă şi cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu. Personal trebuie să vă mărturisesc că sunt îndrăgostită de această carte pe care am descoperit-o prin 1995. Era o carte groasă, cu hărtie aproape cafenie, scria pe ea ,,Pateric,, şi avea grafica de Horia Bernea. Secretul prin care cartea înfruntă de 1600 de ani timpul, generaţiile şi marea lumii este tocmai sinceritatea şi pasiunea cu care personajele principale, monahi şi sihaştri din pustia Egiptului secolului al IV-lea, înfruntă lumea pentru Hristos. Din viaţa fiecăruia rămâne cel mult o apoftegmă, adică o concluzie mai mult personală decât generală, mai mult şoptită decât încredinţată, o faptă ca o taină, o cană cu apă rece întinsă discret unui om însetat. Şi minunea este că în această taină transmisă din generaţie în generaţie, fiecare se poate regăsi. Am chiar o întâmplare legată de Pateric. Cu ani în urmă, blocul în care locuiam era aproape asaltat de sectanţii care băteau pe la uşi împrăştiind reviste.La un moment dat când au bătut din nou la uşa mea, deranjată de faptul că trebuia mereau să îi refuz, le-am dat Patericul în locul revistei, cerându-le să mi-l restituie după ce îl citesc. Peste câteva săptâmâni, doamna căruia il dădusem a venit singură (de obicei merg câte două) mi-a restituit cartea, aproape fără cuvinte, privindu-mă cu nişte ochi cam speriaţi. De atunci nu mi-au mai bătut niciodată la uşă şi nici nu mi-au mai lăsat revistele lor. Duhovnicul m-a certat puţin că am făcut aşa ceva, dar şocul produs de Pateric a funcţionat. Chiar şi în cazul sectanţilor. Realitatea este că Patericul Egiptean şochează prin francheţe şi simplitate. Este ca o întâlnire de gradul zero cu un monah din pustia Egiptului care, din senin şi fără multe cuvinte, îţi trânteşte pe nepusă masă şi fără să îi ceri o întâmplare stânjenitoare în care te regăseşti, un sfat de care aveai nevoie, o soluţie de care erai convins că nu există, o dovadă de iubire imensă care te emoţionează până la lacrimi.Recenzie: Patericul egiptean, editat la Manastirea Petru Voda Desavirsirea se porunceste intregii existente crestine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, litera. De aceea era nevoie de o editie a Patericului in care armonia unitara a Cartii Duhului sa nu mai fie umbrita de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al aparitiei lui este ca o troita de lumina aparuta la rascrucea dintre criza nihilista a lumii si intensitatea fara precedent a luptei duhovnicesti in care omul, cu puterile sufletului vlaguite, are nevoie de regasirea isihiei, a dragostei fratesti, a esentelor inaripate ale vietii crestinesti. O carte acronica pentru iesirea din orice fel de criza. Simplitatea contemplata naste simplitatea formei, iar inaltimea sensului da prin simpla atingere forta transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvint celor ce vestesc cu putere multa”. Apoftegmele Parintilor sint cele mai simple si totusi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovnicesti. Formele simple sint marturia puritatii contemplarii, si sint cel mai puternic antidot impotriva uitarii care ucide sufletul. Simplitatea este, in viata sfintilor pustiei, marturia unei totale si sfinte intrepatrunderi a fiintei umane cu lucrarile Duhului Sfint, prin care fiinta lor zboara deasupra nemarginirii. Descatusata de obiectele gindirii precum trupul de cele ale doririi, desfatindu-se de privelistea marii de sensuri pure precum sufletul de pacea nepatimirii, se cuprinde de lumina taborica ce izvoraste inimii unirea cu Dumnezeu dupa har. „Nu va faceti copii cu intelegerile, ci cu rautatea fiti prunci, iar cu intelegerile faceti-va desavirsiti”. Asa cum saracia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fara-de-Duhul, simplitatea nu este opusa felurimii, ci este sursa ei transcendenta si fara-de-inceput. De aceea, lucrarea contemplatiei nu porneste de la simplitatea mintii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinatatii Vietii din al carei prisos graieste. Daca puterea cuvintatoare suie de la felurit la simplu, ne-vointa pogoara voia de sine catre implinirea smereniei – lepadarea-de-sine – felurind fapta minunata, caci pentru a se patrunde de simplitate si fapta are trebuinta a se „boteza” cu apele Duhului, ca sa primeasca puterea marturisirii. Astfel Patericul este o tilcuire a Evangheliei atit pentru contemplatie cit si pentru faptuire. Continuare la APOLOGETICUM

LA MULŢI ANI, 2012!

2012-01-01T23:41:00.000+02:00

In anul care a venit, să vă dăruiască bunul Dumnezeu bucuria unui nou început!

IATĂ ŞI CRIMA PĂRINTELUI EFREM

2011-12-29T14:02:00.000+02:00

Intr-o recentă întâlnire a părintelui Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedu, cu Vladimir Putin, egumenul a cerut sprijinul Rusiei pentru ieşirea Greciei din criză.Părerea mea. Personal găsesc că a fost o măsură corectă de vreme ce FMI-ul a luat bani împrumut tot de la Rusia. De ce să fie plătite două dobânzi, una Rusiei şi alta FMI?Mai multe la PELERIN ORTODOX

DESPRE RELEVANŢA CUPTOARELOR MENAJERE ÎN AER LIBER DIN AŞEZĂRILE MEDIEVAL-TIMPURII (SEC.IX-XI). partea a II-a

2011-12-29T13:32:00.001+02:00

UtilizareAceste cuptoare erau utilizate în special pentru prepararea hranei. La Dridu, într-un cuptor, a fost descoperit un măgar întreg. La Vlădeni–Popina Blagodeasca în faţa cuptorului nr. 2 se găseau mai multe oase de animale, iar pe vatră se aflau coji de ouă. In detritusul din gropile cuptoarelor s-a descoperit şi un inventar ceramic variat, inclusiv pe vatra cuptorului ceea ce presupune prepararea hranei în vase. Dar nu este exclusă utilizarea lor în scop meşteşugăresc aşa cum sugerează un cuptor de la Brăneşti-Vadul Anei.Din punct de vedere istoric însă aceste cuptoare nu sunt specifice doar secolelor pe care le analizăm aici ci apar şi în secolele anterioare. In aşezare de la Băneasa-pct. ,,La Stejar,, s-a găsit un cuptor cu cinci vetre, interpretat ca fiind un bordei cu două faze şi cinci cuptoare. Dup[ desenul publicat pare mai degrabă a fi două cuptoare care intersectează un bordei mai vechi (fig.3).Despre perpetuarea tradiţiei acestor cuptoare şi în secolele XI-XIII nu prea avem multe date deoarece stadiul cercetărilor este de parte de a fi mulţumitor. Este posibil ca o parte din complexele cercetate la Ostrovu Mare, km.875, să fie cuptoare deoarece existenţa unor bordeie cu cuptor cotlonit în perete este improbabilă pentru secolul XII-XIII .Relevanţa istorică şi arheologicăDeşi arheologii nu le-au acordat mare importanţă fiind considerate banale şi ca aparţinând de la sine culturii respective, totuşi nu este chiar aşa. La o analiză mai atentă se dezvăluie o întreagă problematică.I. In primul rând relaţia dintre cuptoare şi locuinţe:1. Nu în toate cazurile arheologii au stabilit foarte clar relaţiile stratigrafice dintre cuptoare şi locuinţele din jur. Unele cuptoare aparţin unei faze diferite de locuinţe. Este cazul cuptoarelor de la Vlădeni –Popina Blagodeasca, unde toate intersectează bordeie mai vechi reutilizate ca groapă de acces (fig.4). Tot ca aparţinând unei alte faze trebuie interpretate cuptoarele foarte apropiate de unele locuinţe(de pildă la Dridu), unde distanţa mică constituia un eventual pericol de incendiu pentru locuinţă. Acelaşi lucru se observă şi la Dionogetia .Prin urmare se ridică întrebarea unde sunt locuinţele din faza în care aceste cuptoare au funcţionat. Unele sunt grupate în afara perimetrului locuinţelor, pe terase sau în afara aşezării.Din această perspectivă se înţelege că aceste cuptoare formau un lot separat de vatra satului de care nu pot fi legate în mod obligatoriu, atâta timp cât nu avem situaţii stratigrafice clare în acest sens. Cele mai clare situaţii stratigrafice au fost publicate doar pentru aşezarea de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (fig.4,5).2. Numărul cuptoarelor dintr-o aşezare este diferit şi nu coincide cu cel al locuinţelor. Deşi am fi tentaţi să credem că situaţia se datorează stadiului incomplet al cercetărilor, totuşi chiar şi în aşezări cercetate aproape complet, numărul lor este mic. La Dridu au fost descoperite 11 cuptoare, la Bucov doar cinci, la Căscioarele un număr de şapte cuptoare (în toate punctele cercetate) la Vlădeni- Popina Blagodeasca şase (dar lucrările sunt în desfăşurare).3. Interesant este că, în unele aşezări, în care nu au fost descoperite cuptoare s-au aflat vetre deschise amenajate sau nu, pe pat de pietre, aşa cum vedem la Poiana, o aşezare de secol VIII-IX (jud. Suceava) şi la Comana (jud. Braşov) din acelaşi orizont cronologic timpuriu la fel ca şi în Basarabia .II. Incidenţa pe un anumit segment chronologic.
4. Sunt datate în tot intervalul secolelor VIII-XI dar cu precădere în sec. IX-X. Acest lucru se datoreaza faptului că în acest interval chronologic se înregistrează cea mai mare densitate demografică.Dintre toate complexele doar unul a fost datat altfel decît tipologic, mă refer la cuptorul 5 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca datat arheomagnetic în a doua jumătate a secolului al IX-lea, datare susţinută şi de descoperirea unei căldări lucrate cu mâna , cu torţi interioare.5. Lansăm cu titlu de ipoteză opinia că, cel puţin o parte dintre ele au aparţinut sălaşelor nomazilor turanici. Opinia noastră are la bază chiar observaţiile conturate mai sus:5.1 Imposibilitatea stabilirii unei legături directe între cuptoare şi locuinţe. In unele cazuri sunt localizarea în afara vetrei satului iar în cazul în care sunt pe vatra unui sat aparţin unei alte faze. Am fost tentaţi la Vlădeni-Popina Blagodeasca să atribuim cuptoarele menajere fazei de bordeie cu cuptor din piatră, dar am descoperit ulterior că un cuptor menajer intersecta un astfel de bordei.5.2 Folosirea intensivă a acestora dovedită de grosimea apreciabilă a vetrei. Dacă în cazul unor aşezări stabile cuptoarele erau utilizate doar la prepararea hranei în anotimpul cald şi era mult mai practic să utilizeze vetre deschise, în cazul unui sălaş nomad, care însemna câteva luni bune de stat pe acelaşi loc, cuptoarele erau folosite şi în nopţile reci.5.3. Faptul că unele au fost conservate (de pildă la Brăneşti-Vadul Anei) ne indică eventualitatea unei reveniri. 5.4. Caracteristicile constructive. Prezenţa gropii de acces şi a întregii construcţii îngropate presupune existenţa unui acoperiş, deoarece în caz contrar vatra cuptorului risca să fie inundată la orice ploaie. Doar că groapa de acces are formă neregulată şi dimensiuni relativ mici, fiind uneori egală cu vatra cuptorului. Ridicarea unor pereţi oricât de firavi într-un asemenea perimetru era un pericol de incendiu. Mai degrabă, singura soluţie ca aceste cuptoare să fie funcţionale era aceea de a acoperi atât groapa cât şi vatra cu o construcţie mai mare. Insă aceste construcţii de suprafaţă nu au fost evidenţiate în nici o aşezare. Este de presupus că se puteau afla în interiorul unor corturi sau iurte unde prezenţa unor vetre deschise era imposibilă.6. Analogia care s-a făcut în literatura de specialitate cu cuptoarele de pâine care au supravieţuit în mediul rural până în timpurile contemporane este nefondată. Cuptoarele medievale sunt diferite din punct de vedere constructiv de cele moderne ridicate la suprafaţa solului. Cuptoarele medievale sunt semi-îngropate, înrudindu-se astfel ca tehnică de construcţie cu bordeiele cu cuptor cotlonit atribuite unei faze timpurii a culturii Dridu.7. Prezenţa lor şi în cadrul cetăţilor ridică iarăşi semne de întrebare. Dat fiind spaţiul redus de locuire dintr-o cetate, este posibil ca ele să aparţină unei alte faze. Existenţa unor vetre pe nivelul bordeielor dezafectate este documentată la Dinogeţia unde apar şi cuptoare în aer liber, considerate a fi folosite doar vara şi fără a se preciza relaţia stratigrafică dintre acestea şi bordeie .In concluzie opinia noastră este că aceste complexe încadrate în categoria anexelor gospodăreşti nu au fost suficient cercetate şi relevanţa lor istorică încă nu a fost lămurită.Foto: Planul bordeiului nr. 5 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, intersectat de cuptorul menajer nr.6. Desen: Emilia Corbu

COLIND DE LUARE AMINTE

2011-12-29T11:28:00.001+02:00

Am primit acest colind de la o cititoare a blogului şi deşi îl ştiam în interpretarea lui Tudor Gheorghe, m-a emoţionat adânc. Vi-l ofer cu toată dragostea mea şi a doamnei Cristina.

ARESTAREA PĂRINTELUI EFREM

2011-12-28T16:14:00.001+02:00

Mai multe la Pelerin OrtodoxEvenimentul este fără precedent şi pare a fi un semnal funebru pentru relaţiile statului grec cu Biserica.Umila mea părere este că arestarea părintelui Efrem, stareţului mănăstirii Vatopedu din Sf. Munte Athos, este o intimidare a Bisericii Ortodoxe a Greciei de către trecătorul şi crizatul stat elen. Nu se poate uita că cele mai convingătoare şi acuzatoare voci cu privire la criza economică pe care o parcurge Grecia şi mai ales la măsurile proaste care se iau spre redresarea ei, au venit din partea Bisericii şi mai ales a Sf. Munte.

Despre relevanţa cuptoarelor menajere în aer liber din aşezările medieval-timpurii (sec.IX-XI)

2011-12-28T15:24:00.001+02:00

Dacă spui unui om că ai descoperit un cuptor menajer de acum o mie de ani nu va înţelege mare lucru. Şi, pe bună dreptate! În arheologie mult mai importantă decât descoperirea este interpretarea rezultatelor. Aflăm zilnic de descoperiri arheologice dar nu ştim ce importanţă au acestea sau ce loc pot ocupa în istorie. Majoritatea oamenilor se limitează la expresia: ,,i-auzi dragă, şi atunci trăiau oameni,,. Interpretarea fiecărei descoperiri presupune un studiu comparativ. De pildă pentru cele 10 cuptoare menajere descoperite de mine la Vlădeni-Popina Blagodeasca am elaborat un mic studiu pe care îl redau mai jos. Acesta în afară de celelalte etape ale cercetării adică: raportul arheologic preliminar, prelucrarea inventarului, articole etc.u

Despre relevanţa cuptoarelor menajere în aer liber din aşezările medieval-timpurii (sec.IX-XI)Dr. Emilia CorbuPrin cuptoare menajere în aer liber înţelegem cuptoarele aflate în afara locuinţelor.România este o ţară în care formele de relief se află într-o proporţie echilibrată de aproximativ 30% munte, 30% deal şi 30 % câmpie. In secolele VIII-XI a fost locuită îndeosebi partea de câmpie din Sudul României, Estul Moldovei şi Vestul Transilvaniei, regiuni unde s-au descoperit câteva sute de aşezări şi necropole. Doar o mică parte au fost cercetate sistematic şi într-o şi mai mică măsură cercetările au fost exhaustive. Relieful acestor regiuni este stepa şi silvo-stepa.În unele aşezări s-au descoperit o serie de cuptoare menajere localizate în afara locuinţelor.Caracteristici Prin cuptor înţelegem construcţia compusă din vatră cu boltă la care se adaugă elemente de acces, adică groapă de acces sau trepte. Cuptorul cu groapă de acces este cel mai răspândit. Din catalogarea a 43 de complexe publicate cu toate datele lor se observă faptul că sunt contruite la fel atât în Moldova, în Muntenia şi în Dobrogea. In Crişana s-au descoperit cuptoare cu trepte de acces, înrudite cu vetrele în groapă. Tehnica de construire a cuptoarelor este aceeaşi în toate aşezările. Se săpa o groapă patrulateră, trapezoidală sau ovală, adâncă de aproximativ -0,80 m de la nivelul actual al solului şi cu dimensiuni în medie de 2 m x 3 m. Pereţii erau puţin înclinaţi iar pe una din laturile scurte se aflau trepte. În peretele gropii se cotlonea cuptorul propriu-zis a cărui vatră era înălţată cu 10- 15 cm faţă de fundul gropii. Vatra cuptorului era rotundă sau ovală cu diametrul cuprins între 1 m – 2,20 m (fig.2). În general vatra părea să aibă formă de potcoavă pentru că era întărită pe lateral cu bucăţi de cărămidă sau pietre. Uneori în aceeaşi groapă se aflau cotlonite două cuptoare (de pildă la Dridu -cuptorul nr. 5) sau chiar trei la Mihai Bravu (C1, C3), dar nu toate din aceeaşi fază. Vatra cuptorului era puternic arsă, având un pat de ardere de 5-7 cm grosime. O parte din cuptoare aveau sub vatră un strat de cioburi, cum este cuptorul nr. 8 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Bolta cuptorului avea o înălţime medie de 0,65 m (de pildă la Bucov-Rotari un cuptor a cărui boltă s-a păstrat în întregime). Stadiul actual al cercetărilorStadiul cercetărilor aşezărilor medieval-timpurii este departe de a fi mulţumitor dacă ţinem seama că din cele peste 80 de aşezări cercetate doar în sudul României (unde situaţia este cea mai bună) într-un număr redus s-au făcut cercetări sistematice şi într-un număr şi mai mic aceste cercetări au fost exhaustive. Poate de aceea doar în şase localităţi s-au descoperit cuptoare menajere în aer liber şi au fost suficient de bine studiate şi publicate pentru a ne contura o imagine asupra caracteristicilor lor. Deşi s-a acordat importanţă doar cuptoarelor meşteşugăreşti, cuptoarele menajere au şi ele relevanţa lor iar Ghenuţă Coman a consacrat un studiu cuptoarelor din Moldova . Intr-o sinteză a acestei culturi pe teritoriul Transilvaniei, Călin Cosma le menţionează ca fiind descoperite în mai multe aşezări cercetate parţial. Deşi prezenţa gropii de acces era menţionată doar într-un singur caz, dimensiunile vetrei ne arată faptul că sunt acelaşi tip constructiv . Tot cuptoare menajere par să fie şi trei din cele patru cuptoare de ars ceramica cu groapă de acces descoperite la Sânnicolaul Mare . In Crişana cuptoare menajere apar şi în secolele X-XIII .In sudul României, cuptoare s-au descoperit la: Dridu , Bucov , Brăneşti-Vadu Anei , Vlădeni- Popina Blagodeasca , Căscioare şi Mihai Bravu (jud. Tulcea) . Asemenea cuptoare apar şi în aşezările cu caracter cvasi-urban din Dobrogea, aşa cum dovedesc cercetările de la Dinogeţia şi Capidava . Sunt însă şi cazuri în care astfel de complexe au fost interpretate şi publicate drept bordeie. O astfel de situaţie găsim la Feteşti-Vlaşca (jud. Ialomiţa) unde trei din bordeiele publicate, destul de lapidar, sunt de fapt cuptoare, mă refer la B5, B8, B15 . Din desenul publicat se observă că B5 constă de fapt din trei cuptoare cu gropi de acces, din care două se intersectează (fig.1). Acelaşi lucru se observă şi din desenul celorlalte două.datorită dimensiunilor lor unele au fost publicate drept cuptoare de olar deşi nu aveau cameră de ardere şi alte elemente specifice. Este cazul unui cuptor cu trei vetre din faze diferite de la Dinogeţia, interpretat ca un cuptor de olar deşi în jur nu există nici un element care ar indica un atelier . (va urma)

COPACI FĂRĂ PĂDURE

2011-12-27T14:54:00.000+02:00

Celui ce a fost Ştefan Damian. Dumnezeu să-l ierte!

HRISTOS SE NAŞTE! SLĂVIŢI-L!

2011-12-25T19:30:00.002+02:00

Să dea Dumnezeu ca Sf. Sărbătoare de azi să vă schimbe viaţa, aşa cum Naşterea Mântuitorului a schimbat cursul lumii, de la întuneric la lumină, de la deşert la izvoare de viaţă.

VREMEA RĂSPUNDERILOR

2011-12-22T15:14:00.000+02:00

scris de prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Răspunderile" - Aşa se intitula o broşură-manifest lansată de generalul Alexandru Averescu la începutul anului 1918, prin care cerea tragerea la răspundere a celor vinovaţi de faptul că România a intrat în război, după doi ani de neutralitate, total nepregătită, de înfrângerile militare din toamna anului 1916, de retragerea haotică şi cu mari pierderi a armatei şi populaţiei în Moldova. Manifestul a avut un profund ecou în rândul românilor, iar generalul Averescu a ajuns la putere în martie 1920 pe valul unei uriaşe popularităţi. Dar, spre surprinderea generală, Guvernul Averescu nu a acţionat pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor. Cauzele au fost multiple, dar în principal ele s-au datorat atitudinii regelui Ferdinand, care nu a acceptat să se cerceteze activitatea guvernului liberal din anii 1914-1918, pentru a nu tensiona şi mai mult viaţa politică, şi faptului că unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai generalului intraseră şi ei în tot felul de afaceri necurate. Astfel, o iniţiativă pozitivă, cu o largă susţinere populară, a fost abandonată, iar consecinţele materiale, dar şi morale, au grefat puternic întreaga perioadă interbelică. O situaţie similară, dar mult mai gravă, s-a înregistrat şi după 1989, când economia naţională a fost distrusă, iar populaţia a fost adusă în cea mai neagră mizerie. Ca urmare, lupta împotriva corupţiei a devenit sloganul preferat al tuturor partidelor şi oamenilor politici, care promiteau tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Un preşedinte de partid promitea că-i va aduna pe toţi infractorii pe stadioane şi după o judecată sumară îi va împuşca, iar un altul că va instala ţepe în Piaţa Victoriei şi va proceda precum odinioară intransigentul voievod Vlad Tepeş, curăţând ţara de hoţi. Asemenea promisiuni au fost receptate cu satisfacţie de cetăţeni, dovadă fiind rezultatele electorale obţinute de respectivii politicieni. Furtul, delapidarea, distrugerile au început chiar din ziua de 22 decembrie 1989, mai întâi în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, apoi în celelalte instituţii publice, autorii declarându-se revoluţionari, hotărâţi să lichideze toate urmele regimului Ceauşescu.

O asemenea atitudine a fost încurajată de noii diriguitori ai României. La începutul lunii ianuarie 1990, primul ministru Petre Roman declara că industria românească era „un morman de fiare vechi", apreciere interpretată de cei ce aveau să fie alintaţi cu calificatvul de „băieţi deştepţi", ca un îndemn la lichidarea întreprinderilor. Ca urmare, au trecut la tăierea utilajelor şi vinderea lor ca fier vechi, însuşindu-şi sumele respective. Asemenea acţiuni erau mediatizate cu satisfacţie, de-oarece ţara scăpa de „mamuţii industriali", care constituiau un „balast insuportabil" pentru economia ţării. Spiritul demolator a cuprins toate domeniile, astfel că s-a procedat la distrugerea sistemelor de irigaţie, a întreprinderilor agricole, a institutelor de cercetare ştiinţifică etc., etc.
Pe acest fond, guvernul a micşorat vârsta de pensionare a salariaţilor, iar foarte mulţi români au cerut, sau au fost nevoiţi, să se pensioneze, fapt ce a început să grefeze tot mai puternic bugetul statului. Intr-o următoare etapă, unii politicieni au teoretizat necesitatea „statului minimal", drept care guvernanţii au decis vinderea întreprinderilor de stat, pentru a demonstra că sunt adepţii capitalismului. Un slogan extrem de mediatizat a fost cel privind „privatizarea rapidă" a tuturor întreprinderi-lor, deşi era limpede că cetăţenii români nu dispuneau de resursele financiare necesare cumpărării acestora. Evident, a fost şi o presiune a guvernelor occidentale, care au urmărit să scoată din criză economia din propriile ţări pe seama statelor socialiste. Astfel s-a produs o înstrăinare a economiei naţionale, România pierzând pârghiile de comandă în aproape toate sectoarele şi devenind o anexă a marilor companii internaţionale. Pe de altă parte, mulţi „privatizaţi" au închis întreprinderile respective, iar muncitorii au fost trimişi în şomaj.

În timpul Guvernului Ciorbea s-a instituit sistemul salariilor compensate, adică închiderea întreprinderilor şi trimiterea în şomaj a muncitorilor, în schimbul a câte 20-30 de salarii lunare. Cel mai ilustrativ exemplu este al minerilor din Valea Jiului: în loc ca aceştia să fie direcţionaţi, de exemplu, spre construcţia de şosele, inclusiv autostrăzi, sau de terasamente pentru căile ferate, domenii în care ei erau abilitaţi, s-a preferat să li se dea bani, fără să muncească, după care, pentru a nu deveni muritori de foame, unora li se acordă ajutoare sociale. După asemenea politici s-a ajuns ca guvernanţii să declare că economia nu poate susţine plata salariilor şi a pensiilor, că nu pot fi repartizaţi mai mulţi bani de la buget pentru învătământ şi sănătate. Ba chiar că statul nu poartă răspunderea pentru situaţia cetăţenilor săi şi că fiecare trebuie să-şi rezolve singur situaţia. În realitate, guvernanţii sunt res-ponsabili pentru situaţia în care au adus România, deoarece, prin politica lor de distrugere a economiei naţionale, au desfiinţat locurile de muncă, adică au tăiat principala sursă de producere a venitului naţional. Nu există venit fără muncă, iar cu cât forţa de muncă este mai calificată cu atât venitul este mai mare. In loc să se preocupe de refacerea şi modernizarea economiei naţionale, guvernanţii i-au îndemnat pe români să-şi găsească de lucru în străinătate. Astfel foarte mulţi români au fost nevoiţi să-şi părăsească familiile şi să ia calea străinătăţii, creând venituri pentru alte state, în timp ce România a devenit tot mai săracă.
scris de prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Delapidarea economiei naţionale, politica iresponsabilă şi complicitatea guvernanţilor au condus la actuala situaţie dezastruoasă a ţării, de care nu pot fi făcuţi vinovaţi pensionarii, profesorii, medicii, militarii, poliţiştii, adică cetăţenii obişnuiţi. Printr-o propagandă dibace s-a acreditat ideea că „noi", cu toţii, suntem vinovaţi: „noi" am distrus întreprinderile industriale, „noi" am lichidat sistemele de irigaţie, „noi" am desfiinţat institutele de cercetare ştiinţifică, „noi" am adus în colaps sistemul de sănătate, „noi" , „noi", „noi". Acoperiţi de această formulă eliptică adevăraţii vinovaţi îşi văd liniştiţi de afaceriler lor, pentru că nu ei, ci „noi" suntem vinovaţi. O asemenea abordare trebuie să înceteze şi să se stabilească răspunderile. Mai ales că acum - aşa cum zic unii - nu mai avem un şef de stat care să se teamă de tensionarea vieţii politice şi nici membri ai guvernului implicaţi în afaceri necinstite. ESTE VREMEA RĂSPUNDERILOR!

Preluat de la Art-Emis

DESPRE O REVOLUŢIE A BĂRBAŢILOR

2011-12-20T16:42:00.001+02:00

Provocările prezentului

Zilele trecute mi-am amintit de messengerul meu neverificat din august. Nu este nici o exagerare. Era aproape blocat. Găsesc două mesaje din octombrie de la Claudiu Târziu. Unul era incendiar. Că revista Rost şi- a luat inima în dinţi şi a dedicat un număr revoluţiei sexuale. Din prezentarea temei reiese că subiectul e delicat dar...face ravagii. Dovadă pe copertă apare revoluţia sexuală asociată cu disoluţia sexelor. Nu am citit revista că nu am de unde, dar...nu pot să mă abţin. Îi iubesc creştineşte pe băieţii de la Rost, dar...revoluţia sexuală nu e revoluţie. Dracul şi-a îmbârligat coada şi zice c-a făcut revoluţie, adică se doreşte legitimată ca proces istoric, un fenomen social de mase, un eveniment ce schimbă lumea. Revoluţia sexuală e revoluţie în aceeaşi măsură în care au fost şi cele de la 1848 şi octombrie roşu în Rusia. Adică mici lovituri de stat cu efecte mari şi cărora ulterior le-a fost adăugată mantia eroică a unor revoluţii.

Revoluţia sexuală nu există

Pe scurt. Revoluţia sexuală nu e revoluţie pentru că:
1) termenul de revoluţie înseamnă revenirea la o stare de lucruri anterioară prezentului. Ori niciunde în istorie nu a fost ceva asemănător cu dezideratele revoluţiei sexuale. Păgânismul nu poate fi comparat cu ceea ce se întâmplă azi. Nu dezvolt subiectul dar, dacă va fi nevoie...am argumente.
2) Revoluţia sexuală înseamnă de fapt revoluţia funcţiei unor organe, respectiv organelor genitale, care au anumite limite fiziologice şi anatomice. Ce s-ar întâmpla dacă aţi face o revoluţie a inimii. Adică să bată permanent cu 120 bătăi pe minut, în loc de 60. Aţi crăpa, vă asigur! Aşa şi cu funcţiile altor organe. Depăşirea limitelor însemnă ieşirea din firea lor. Prin urmare anatomic şi fiziologic revoluţia sexuală reală este imposibilă.
3) Revoluţia implică un fenomen de masse. Or, în afară de câteva trusturi de presă care şi-au făcut din fund o goarnă, asociaţii fantomă ale unor minorităţi girate toate de o mână de indivizi cocoţaţi în funcţii politice, marea massă, talpa ţării, contribuabilii oneşti, nici nu visează sau gândeşte o revoluţie sexuală. Dacă îi iei pe fiecare în parte, fiecare doreşte să fie cel mai normal om de pe planetă.

Cine-i cauza tuturor relelor? Evident, bărbatul!

Atunci ce poate fi acel ,,ceva,, care produce efectele înfierate zilnic de toată creştinătate? Pentru o sistematizare a datelor , eu le –aş grupa în două categorii: criza familiei cu tot cortegiul de manifestări şi minorităţile sexuale.
Părerea mea este că adevărata cauză este ceva atât de simplu încât nici nu o să vă vină să credeţi. Sunt convinsă că toţi bărbaţii vor fi de acord cu mine şi îmi vor da perfectă dreptate. Adevărata cauză rezidă în căderea bărbaţilor creştini în istorie. Evenimentul s-a produs undeva în epoca modernă. Prinşi în vârtejul lumii, bărbaţii l-au părăsit pe Dumnezeu şi asta înseamnă că au ieşit din cultura creştină, adică un anumit mod de gândire, de viaţă, de comportament. Şi acest lucru se răsfrânge în cele mai elementare şi simple relaţii.
De pildă, bărbatul este cap femeii în măsura în care Dumnezeu este capul bărbatului. Fără garanţia lui Dumnezeu ordinea dintre cei doi devine haotică. Vor domina în funcţie de caracter, personalitate şi pasiuni, aspecte trecătoare şi prin urmare toate relaţiile umane vor fi o continuă suflare de vânt. Bărbatul fără Dumnezeu nu-şi poate fi nici cap lui, darămite unei femei. Nici o femeie nu ascultă de un bărbat fără Dumnezeu.
Că este aşa o dovedesc şi cele mai simple aspecte. Foarte puţini bărbaţi sunt în biserică, majoritatea sunt în cluburi, stadioane, baruri. Tot ei sunt în topul consumatorilor de plăceri. Dar, Dumnezeu nu doarme şi în dimineţi îi judecă pe păcătoşi. Coincidenţă sau nu, 40% dintre bărbaţi şi vorbim doar de România, au probleme grave chiar în sfera sexuală. Asta înseamnă 40% familii cu probleme, eventual divorţuri, copii abandonaţi. Bărbaţii au viaţă grea. Educaţi să conducă, să preia iniţiative, să fie respectaţi dar fără puterea dăruită de Dumnezeu, bărbaţii eşuează fie în vicii ca alcoolism fie în boli specifice ca impotenţă, sterilitate, afecţiuni cronice sau psihice.
,,Revoluţia sexuală,, nu are nici o legătură cu căderea bărbatului în istorie. Aşa zisa ,,revoluţie sexuală,, pare mai degrabă un mare proiect educativ desfăşurat de entităţi obscure şi derulat pe căi politice şi mass-media. Căderea bărbatului în istorie este însă o realitate cu o devenire istorică şi cu consecinţe catastrofale.

Revoluţia bărbaţilor

Soluţia ar fi o revoluţie a bărbaţilor în sensul revenirii la idealul bărbatului creştin.
Recuperarea bărbatului modern din cultura morţii în care rătăceşte acum nu poate fi doar un proiect educativ. Implică o alegere conştientă. Există în mitologia românească o temă foarte frumoasă şi care se leagă de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, un tărâm fermecat în care Făt-Frumos se pierduse pe când era la vânătoare. Când, măcinat de dor, s-a întors la ai săi, a realizat că pierduse totul. Împărăţia lui nu mai exista demult. Părinţii muriseră de dorul lui, toţi prietenii lui erau de mult oale şi ulcele. Cu alte cuvinte, Făt-Frumos trăise într-un tărâm ideal, al viselor, pierzând de fapt singura lui viaţă reală. Niciunde nu scrie că în acest tărâm fabulos al tinereţii fără bătrâneţe s-ar fi pierdut şi Ileana Cosânzeana. Femeile sunt mai realiste. Nu fac năzbâtii d-astea.
Căderea bărbatului în istorie este de fapt rătăcirea în tărâmul fabulos al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte. Intoarcerea la timp în lumea reală este doar alegerea lui.
Fireşte că îmi veţi reproşa că şi femeile au partea lor de vină. Însă părintele Daniil (Sandu Tudor) ne-a spus că femeia este doar imaginea bărbatului, însă pe o altă scară a existenţei. Prin urmare femeile sunt, într-un fel, oglinda bărbaţilor.

LA CĂSUŢA UNDE E NEAUA PÂNĂ-N TINDĂ

2011-12-19T13:16:00.000+02:00

DIN GAFELE STATULUI ROMÂN. APELUL MĂNĂSTIRII PUTNA

2011-12-19T10:51:00.000+02:00

Statul român a devenit de la o vreme mumă pentru toţi străinii, parveniţii, minoritarii de toate soiurile şi ciumă pentru români. Un stat căpuşat în toate instituţiile şi la toate nivelurile de idioţi manevraţi din spate de alţii. Despre identitatea entităţii numite ,,alţii,, părerile sunt împărţite. Unii zic că ar fi UE, alţii că e vorba de masonerie, alţii că Rusia ne sabotează, alţii că prostia românească. Sigur e... lucrul dracului.
Necazul mănăstirii Putna căreia nu i se recunoaşte dreptul de proprietate pe pământul pe care stă de 500 de ani, e sugestivă în acest sens.
Redăm mai jos Apelul Mănăstirii Putna.

Către cei care gândesc şi mai simt româneşte

Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareţ Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoştinţă tuturor forurilor bisericeşti şi laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestaţie în anulare asupra căreia se va pronunţa Tribunalul Suceava, în privinţa terenului care reprezintă vatra mănăstirii.

În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vieţuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.

În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menţionată.

Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist.

Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele: Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, (...) Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.

După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) şi toate proprietăţile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafaţa de 14 ha amintită mai sus.

Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de vieţuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existenţă, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă şi paşnică a vieţuitorilor mănăstirii.

Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor şi incintei mănăstireşti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credinţă, cultură şi demnitate – să fie nevoită să cerşească de la o instituţie a statului recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donaţie şi stăpânit neîntrerupt.

Dacă nu vom reuşi să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moştenirea noastră, libertatea noastră ca cetăţeni şi creştini? O ţară nu se clădeşte pe nedreptate!

Prin urmare, cerem reprezentanţilor statului să intervină pentru retragerea Contestaţiei în anulare depusă de Statul Român prin Direcţia de Finanţe Publice a Judeţului Suceava.

Preluat de la Mănăstirea Putna

RÂNDUIALA SPECIALĂ DE ÎNMORMÂNTARE ÎN CAZUL ARTISTEI MĂLINA OLINESCU

2011-12-16T11:16:00.000+02:00

SECRETARIATUL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR ne informează:

Ca răspuns la cererea doamnei Doina Spătaru, care a solicitat oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare pentru artista Mălina Olinescu, precizăm:

Din primele cercetări ale organismelor abilitate privind circumstanţele morţii Mălinei Olinescu rezultă că cea mai probabilă cauză a decesului artistei a fost sinuciderea. În plus, din relatările celor apropiaţi reiese că artista Mălina Olinescu ar fi afirmat public de mai multe ori că intenţionează să se sinucidă, ceea ce denotă o atitudine necreştină.
Sinuciderea este un păcat greu condamnat de Biserică, iar canoanele bisericeşti nu permit oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare pentru sinucigaşi. Această măsură are rol pedagogic cu scopul prevenirii şi descurajării unor astfel de cazuri.

Din motive de ordin pastoral pentru consolarea familiei îndurerate, Arhiepiscopia Bucureştilor a aprobat doar oficierea rânduielii speciale de înmormântare pentru sinucigaşi a artistei Mălina Olinescu. Ca atare, slujba va fi oficiată pe scurt de un singur preot în exteriorul capelei cimitirului „Sfânta Vineri” din Bucureşti.

Dacă în urma cercetărilor organismelor abilitate se va dovedi o altă cauză a morţii Mălinei Olinescu, atunci slujba oficiată acum pe scurt se va completa cu celelalte părţi ale slujbei de înmormântare obişnuite.

Sursa: basilica.ro
preluat de la Pelerin Ortodox

P.S. Părerea mea

Cred că rânduiala diferită de înmormântare a sinucigaşilor e totuşi mai mult decât o măsură punitivă luată de Biserică. In definitiv nici un sinucigaş nu se gândeşte serios cum va fi înmormântat.

Cred că Sfinţii Părinţi au luat această măsură extremă şi din raţiuni duhovniceşti. Noi credem într-un Dumnezeu al vieţii. El nu a creat moartea şi nu se bucură de ea. Ştim că poate ierta toate păcatele dar sinuciderea e mai mult decât un păcat. Este o alegere definitivă şi tragică. Sinucigaşul are de ales, până în ultima clipă, între Dumnezeu şi diavol, între viaţă şi moarte. Uneori viaţa poate fi un calvar, dar este trecător. Moartea este veşnică. Sinuciderea este de fapt o lepădare de Dumnezeu.

In sinucidere nu mai e vorba de iertare. Dumnezeu îi iartă şi pe sinucigaşi dar nu are unde să îi aşeze. Se poate să îi aşeze în Impărăţia cerurilor cu sfinţii? Sau în rai cu drepţii? Unde e pocăinţa sinucigaşului din ultimul ceas? Locul de dincolo ni-l pregătim din lumea aceasta. Ba mai mult, starea în care ne află moartea ne rânduieşte locul veşnic. Sunt păcătoşi care s-au pocăit în ultimul ceas şi drepţi care au căzut în ultima clipă. Se întâmplă ca unii să tocească o viaţă pragul bisericii şi tot în iad să ajungă. Dar nimeni din afara Bisericii nu a ajuns în rai. Mila Domnului e doar pentru păcătoşii care se pocăiesc. Dar pocăinţa cere timp. Exact ce pierd sinucigaşii.

Instanta din Oradea: “Tokes a avut relatii extraconjugale”. Doamna Edith Tokes sare in apararea Ziaristilor Online si a onoarei ei: Adjunctul lui Tokes, Demeter Szilard, “minte si inseala” opinia publica

2011-12-15T13:47:00.000+02:00

Printr-un Comunicat de presa, extremistul maghiar Laszlo Tokes a reactionat violent la dezvaluirile facute la Tribunal de fosta sa sotie, Edith Tokes, privind relatiile intime pe care le intretine prin Parlamentul European, cu propria-i asistenta, Prohászka-Rád Boróka, inca de dinainte de divort. Portalul Ziaristi Online a reprodus afirmatiile facute la tribunal, sub juramant si semnatura, de fosta sotie a europarlamentarului, care il acuza pe Tokes ca are o amanta cu (doar) 22 de ani mai tanara decat el. “Exemplu elocvent este comemorarea de 20 de ani a Revolutiei din 1989, cand la organizatiile de o saptamana la Timisoara a fost prezenta actuala amanta, anume Prohaszka Rad Boroka, o tanara de 35 de ani din Miercurea Ciuc. A facut acest lucru fara scrupule”, se scrie in Raspunsul la Intampinare formulat de Edith Tokes la Judecatoria din Oradea. Documentul a fost reprodus in exclusivitate de Ziaristi Online, informatia privind amantlacul lui Tokes fiind apreciata si preluata a doua zi de Libertatea, unde a facut (doar) 22.000 de acesari, cat si de alte ziare si site-uri nationale de limba romana si maghiara. Drept urmare, Tokes a amenintat publicatiile ZiaristiOnline.Ro si Libertatea ca vor fi date in judecata pentru “calomnie si defaimare” la Budapesta, Bucuresti si Bruxelles, scrie portalul maghiar manna.ro in articolul intitulat inspirat “Tokes, DSK-ul de Ardeal, da in judecata pentru defaimare”. Daca plateste Parlamentul European transportul, suntem de acord, au replicat in cor ziaristii online.
Preluat de la roncea.ro

P.S. Am postat acest articol din spirit de solidaritate cu ziaristi online. Tokes nu este nici primul, nici ultimul lepadat de nevasta pentru pacatul curviei. Se pare ca este insa, primul care nu recunoaste. Grav!

ULCIORUL

2011-12-14T13:44:00.000+02:00

Cioburi fără sens

Viaţa mea e plină de cioburi. Şi acasă, în bucătărie, se fac cioburi seturi întregi de pahare şi teancuri de farfurii. Din grabă, din neatenţie, dintr-o mişcare prea bruscă a mâinilor sau datorită materialului prost. Le sparg când le spăl cu mâna. Dar le sparg şi când le aşez în maşina de spălat vase şi asta pentru că pun vase cu ambele mâini, lovindu-le între ele. Posibil, însă, să fie o refulare de peste zi, să fie o maladie profesională.

Cioburi cu sens

In lume există însă şi cioburi cu sens. Etapa cea mai obositoare şi tăcută a unei cercetări arheologice, pe care nici un arheolog nu o poate sări şi de care depind rezultate cruciale cum ar fi datarea siturilor arheologice, este prelucrarea materialului arheologic descoperit în fiecare campanie de săpături. Mulţi dintre vizitatorii muzeelor cred că artefactele expuse au fost descoperit exact aşa, eventual şi cu anul fabricaţiei pe ele. Nici gând! Din fiecare campanie, arheologii aduc câteva dosare cu desene, câteva sute de fotografii, carnetul cu notiţe şi câţiva saci cu material arheologic. Cantitatea este diferită în funcţie de epoca istorică, tipul de sit (aşezare, necropolă), tipul de cercetare (sistematică, de salvare, supraveghere etc.), tipul de complexe descoperite (locuinţe, cuptoare, gropi, morminte etc.).

Preluarea materialului arheologic din săpătură respectă anumite standarde. De pildă, fiecare secţiune şi casetă deschisă este împărţită în carouri de 2 x 2 m. Mă adâncesc câte 10 cm şi preiau materialul descoperit pe această suprafaţă. Materialul este adunat în pungi cu bileţel pe care scrie sigla şantierului, anul, caseta, caroul, adâncimea. Se adună câteva sute de pungi.
Cel mai frecvent material arheologic descoperit este ceramica( vase întregi, fragmentare sau neîntregibile). Dacă cercetezi o aşezare abandonată cam de două ori în evoluţia ei şi de fiecare dată în mare grabă, materialul rămas este foarte puţin. Dar şi aşa aduc în fiecare an între patru şi zece saci de cioburi.

Fragmentele ceramice sunt de multe ori praf şi pulbere şi au de la 2-3 cm până la jumătăţi sau sferturi de vas. Cioburi sunt spălate, uscate, tratate cu acid pentru îndepărtarea sărurilor, notate (pe fiecare ciob se scrie cu tuş informaţia de pe bileţel) şi descrise în dosare speciale electronice sau pe hârtie. Pentru fiecare fragment ceramic sunt descrise pasta, tipul de roată, arderea, decorul.

Fragmentele ceramice sunt analizate pe complexe, evaluate statistic, tipologic, contextual şi în final datate, desenate şi fotografiate. Arheologii au elaborat de-a lungul timpului o datare pentru fiecare categorie ceramică, pentru fiecare tip de vas sau chiar pentru anumite decoruri specifice. Această cronologie tipologică nu este bătută în cuie, aşa că se încearcă datarea corelată cu alte categorii de artefacte: podoabe, unelte, arme.

Cea mai mare parte rămâne ca material documentar pe baza căruia a fost datat situl arheologic şi cu respectarea drepturilor de autor poate fi studiat de oricine este interesat. O altă parte merge în laborator spre a fi restaurat. Apoi spre a fi inventariat, moment în care mai este trecut prin alte trei dosare. O mică parte poate ajunge în expoziţii tematice. Moment care mai înseamnă întocmirea a două fişe. O altă parte intră în publicaţii: rapoarte arheologice, studii, articole.
Etapa prelucrării materialului este la fel de importantă ca şi cercetarea din teren, cel două fiind de fapt complementare. Este singura etapă care face distincţia între arheologi. Sunt arheologi care pot sta un an în teren dar nu pot trece peste această etapă, fie că nu au pregătirea necesară, fie că nu au răbdarea să parcurgă toată birocraţia. Şi atunci, rezultatele lor sunt sferturi de cercetare.

Cioburi de suflet

Tot omul are însă cioburi de suflet. Şi poate datorită acestei îndeletniri am înţeles de ce omul e comparat cu un vas de lut. Din care noi ciobim zilnic ceva până ajungem un hârb. Şi, mai grav, îl curăţăm doar pe afară, să arate bine. Şi în el păcate groase, nespălate cu anii. Dar dacă am aduna toate cioburile de suflet, le-am curăţa şi cu rugăciune le-am lipi la loc, am rămâne întregi.

Şi un ciob de poezie

Că m-aţi răbdat, vă dăruiesc un cântec scris pe versurile unui poet persan, e vorba de celebrul Omar Khayam, care a trăit pe vremea în care au fost făcute oalele din care au rămas cioburile din cei doi saci pe care trebuie să îi prelucrez zilele astea.

VREMEA COLINDELOR

2011-12-14T11:27:00.002+02:00

O NENOROCIRE

2011-12-14T09:58:00.000+02:00

O veste extrem de tristă de-a parvenit din Prahova, de la căminul de copii și bătrâni din Valea Plopului. Din cauza unei defecțiuni la instalația electrică, imobilul în care își aveau adăpost nu mai puțin de 400 de persoane, copii abandonați de părinți, tineri și persoane în vârstă, oameni fără familie și sprijin, pe care inimosul părinte Tănase îi găzuia aici a fost mistuit de flăcări. A ars cămara în care bieții oameni își țineau proviziile, iar pompierii n-au mai putut salva decât câteva borcane de conserve. Întregul efort filantropic pe care părintele, împreună cu oamenii miloși din țară și străinătate l-au depus aici, pentru salvarea acestor oameni este zădărnicit de această nenorocire, care s-a abătut asupra lor. Drama este cu atât mai mare, cu cât aceștia au fost lăsați fără acoperiș acum, în prag de iarnă și de sărbători. Pentru cei care vor sa dea o mână de ajutor celor atât de greu încercați de această tragedie, iată numerele de telefon ale preotului Nicolae Tanase: 0244 280 695/ 0244/421 208 sau pe mobil 0723 597 433, respectiv 0746 014 605. /0244 421 316. Adresa la care locuiește părintele este: Bd. Nicolae Iorga nr. 72, loc. Vălenii de Munte, jud Prahova. Va mulțumim, în numele celor pe care vreti să îi ajutați. Despre așezământul din Valea Plopului puteți citi mai multe aici. (Răzvan Mateescu)
Preluat de la Editura Mateescu

A se vedea şi
Moş Crăciun trebuie să ajungă şi la Valea Plopului

A MAI MURIT O FATĂ FRUMOASĂ!

2011-12-12T11:41:00.000+02:00

Păcat! Nici Dumnezeu nu poate ierta sinuciderea.

UNEORI, ATÂT DE ACTUALA, IUDITA

2011-12-09T14:53:00.001+02:00

Iudita, una dintre cele mai cunoscute femei ale Vechiului Testament, răsfăţată de renascentiştii care au înfăţişat-o în opere de artă, este un personaj de actualitate, deşi puţini mai ştiu povestea ei. Pe scurt!

Timpul. Faptele s-au petrecut în timpul domniei lui Nabucodonosor, împăratul Imperiului Asirian.

Locul: cetatea Betulia aflată la un loc strategic. Dacă ea cădea, restul cetăţilor israelite ar fi fost uşor de cucerit.

Contextul istoric. Nabucodonosor trimite pe Olofern, omul numărul unu în stat după el, în fruntea armatei imperiale să cucerească ţinuturile de la soare-apune. Misiunea e aproape îndeplinită. Israel decide să se opună. Incepe războiul. Betulia este înconjurată. Izvoarele de apă tăiate. Incepe asediul. Înţeleptul Ahior îl previne pe Olofern asupra Dumnezeului israelienilor. Îi spune că dacă oamenii şi-au păstrat legământul faţă de El, cetatea va fi de neînfrânt. Ahior este exilat în Betulia.

Intriga. Setea pune stăpânire pe cetate. Oamenii cad pe străzi. Cer căpeteniilor cetăţii capitularea. Bătrânii îi roagă să mai rabde cinci zile. Dacă nu vor primi nici un semn de la Dumnezeu, vor abandona lupta. Aici intervine în scenă Iudita.

Cine era ea? O văduvă bogată dar cuvioasă care trăia în sac şi în cenuşă, în post şi rugăciune. Cheamă la ea pe mai-marii cetăţii şi îi ceartă că l-au ispitit pe Dumnezeu punând termene şi condiţii în 5 zile. Aşa ceva nu se face. Cere voie să iasă în noaptea aceea din cetate. I se permite.

Desfăşurarea acţiunii. In plină noapte, Iudita şi roaba ei ies pe poarta cetăţii lăsând pe mai-marii cetăţi cu gura-căscată. Se îmbrăcase cu hainele de sărbătoare de pe când trăia Manase, se împodobise cu aur şi argint, îşi prinsese părul în turban, era înmiresmată şi parfumată. Iudita era de o frumuseţe uluitoare. Cele două coboară muntele direct spre tabăra asiriană de 200 000 de oameni.

Peste trei nopţi, două femei urcau grăbite coasta muntelui şi strigau de departe: "Deschideţi, deschideţi poarta! Cu noi este Dumnezeu…,,. Poarta Betuliei se deschide. Se aprind torţele. Sunt chemaţi mai-marii cetăţii. Se aprinde focul şi din desagă Iudita scoate capul lui Olofern pe care îl arată în lumina flăcărilor. Stupoare. Ahior leşină. Cetatea începe să răsune de strigăte. Capul ,,Number one,, al Imperiului Asirian se afla în mâinile lor. La propriu! Mai departe Iudita plănuieşte atacul. Capul lui Olofern e agăţat pe ziduri. Toate cetăţile israeliene anunţate să atace.

Deznodământul. A fost cea mai mare înfrângere a asirienilor bătuţi de un popor mic. Cât a trăit Iudita, 105 ani, nimeni nu a mai cutezat să atace pe Israel. Logica anticilor era simplă. Dacă doar o femeie din neamul acela a fost capabilă să taie capul lui Olofern în mijlocul unei armate de aproape două sute de mii de oameni, ce se va întâmpla dacă tot poporul iese la luptă?! După victorie, Iudita s-a întors la sacul şi cenuşa ei, la viaţa ei de cuvioasă. Poporul a cinstit-o în tot timpul vieţii ei şi i-a dedicat o carte.

Epilog. Ce s-ar fi întâmplat dacă Iudita ar fi trăit azi în mijlocul creştinilor, adică a noului Israel. Vă spun eu. Ar fi fost acuzată că a făcut politică, adică s-a băgat în treburile cetăţii. Mai mult chiar, că e vorba de un asasinat politic. Adică exact motivul invocat în tărăgănarea canonizării sfinţilor care au suferit în închisorile comuniste. Că partidul, din care au făcut parte, a ucis 70 de oameni. Nu ei, ci partidul.

Dacă însă am întreba de ce a făcut Iudita acest lucru, am găsi răspunsul în chiar cuvintele ei către Olofern. Iudita se temea că, împinşi de foame şi de sete, locuitorii cetăţii îşi vor călca legământul faţă de Dumnezeu şi atunci vor fi înfrânţi. Deci, Iudita se temea de abaterea poporului de la credinţă. Adică exact motivul care i-a împins pe mulţi să lupte împotriva comunismului ateist. Indepărtarea poporului de la Dumnezeu. Perpectiva căderii poporului a făcut-o pe Iudita să iasă din cetatea ei, să străbată armata asiriană, să uluiască pe Olofern cu frumuseţea şi înţelepciunea ei, ca în final, să îl îmbete şi să îi taie capul.

Doar că vechiul Israel a căutat cauza dincolo de fapte. De ce românii rămân doar la fila de dosar şi nu văd adevărul din spatele literei? Că în timpuri de război, trebuie să lupţi ca la război. Crima devine legală. Din nenorocire!
Spre deosebire de Iudita, cei care au suferit în închisorile comuniste, nu au avut un eroism de o noapte ci de zeci de ani, şi nu s-au împotrivit unui singur om, ci unui întreg sistem. De aceea li se cuvine cinstirea acordată sfinţilor.

Carravagio, Iudita tăind capul lui Olofern, sursa: wikipedia

CONFERINŢE NECESARE

2011-12-08T12:41:00.001+02:00

Despre vindecari paranormale, energii create si necreate

Preluat de pe Filme ortodoxe

MOŞ CRĂCIUN TREBUIE SĂ AJUNGĂ ŞI LA VALEA PLOPULUI

2011-12-07T10:21:00.000+02:00

Mai multe detalii la VALEA PLOPULUI
a se vedea şi Unde stă cu adevărat Moş Nicolae în România.

DINTR-O CARTE

2011-12-06T12:08:00.001+02:00

BUCURĂ-TE SF. NICOLAE, MARE FĂCĂTOR DE MINUNI!

2011-12-06T10:46:00.000+02:00

La mulţi ani cu bucurie tuturor ce poartă numele Sf. ierarh Nicolae!

Patrimoniul arheologic din Rosia Montana, intre adevar si minciuna. Scrisoare adresată de Mircea Babeş Comisiei de Petiţii a Parlamentului European

2011-12-06T10:39:00.001+02:00

Vreme de 30 de ani, până în 2007, am fost membru al Comisiei Naţionale de Arheologie (CNA) şi, în această calitate, am participat la toate dezbaterile care priveau strategia dar şi proiectele concrete ale cercetării şi protecţiei monumentelor şi siturilor arheologice din România. Am fost singurul membru al CNA care în decembrie 2003 a votat împotriva descărcării de sarcină arheologică a Masivului Cârnic şi a altor situri, care ar fi însemnat distrugerea celor mai valoroase urme ale mineritului roman de la Roşia Montană, anticul Alburnus Maior, prin implementarea proiectului de exploatare minieră la zi (open pit) propus de RMGold Corporation. Am apărat această cauză în faţa Curţii de Apel din Alba Iulia, care a anulat decizia păguboasă a CNA (iarna 2004), iar în august 2006 am depus la Ministerul Mediului o contestaţie analizând în detaliu impactul dezastruos al proiectului minier asupra patrimoniului arheologic, aşa cum rezulta din Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIA). Cunosc noua documentaţie depusă de RMGC la Ministerul Culturii în 2009, pe baza căreia CNA şi inspectoratul judeţean de cultură Alba au emis în vara 2011 o nouă decizie de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic. Cu un an înainte (iulie 2010) semnalasem ministrului Culturii, dl Kelemen Hunor, observaţiile mele critice detaliate asupra acestei documentații, cum se vede fără efect.

Documentaţia produsă de RMGC, respectiv de firme, instituţii sau persoane individuale care au fost plătite de Companie, trebuie evaluată critic, comparată/confruntată cu realitatea actuală din teren, cu înregistrările tehnice făcute de arheologi şi cu publicaţiile ştiinţifice apărute de-a lungul timpului, în special în ultimele 3-4 decenii. Această comparaţie, făcută cu profesionalism, dar mai ales cu obiectivitate şi respect pentru adevăr, ne duce inevitabil la concluzia că, căutând cu disperare să înlăture orice impediment obiectiv şi legal aflat în calea proiectului minier, în cazul nostru existența patrimoniului arheologic de valoare universală şi legislaţia naţională şi europeană care îl protejează, RMGC a dezvoltat şi pus în practică o strategie agresivă de propagandă şi Public Relations care se foloseşte frecvent de minciună, fals şi diversiune.

Last but not least, informaţii făcute publice în ultima vreme ne determină să vorbim şi de adevărate fapte de corupţie, implicând într-o formă sau alta cumpărarea unor voci şi atitudini destinate influenţării mediei şi opiniei publice, în ultimă instanţă influențării factorilor politici de decizie în favoarea proiectului minier şi împotriva celor ce îl contestă. Cel mai ilustrativ este cazul aşa-zisului „Grup independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană” compus din opt universitari, care începând din febrarie 2011 s-au întrunit în cinci „sesiuni” finanţate de RMGC (chipurile sprijin logistic) pentru a declara, contra evidenței și a bunului simț, că proiectul minier de la Roșia ar fi cea mai bună oportunitate de salvare a patrimoniului arheologic și nu ocazia directă a distrugerii sale masive. Explicația acestei atitudini stranii o găsim în declarațiile unor membri ai grupului, care au recunoscut în presă că sunt remunerați pentru „expertiza” pusă la dispoziția Companiei. Care a fost prețul plătit de companie, care a făcut ca trei membri ai Academiei Române (între care Răzvan Theodorescu, fostul ministru al Culturii care a semnat prima descărcare de sarcină a Masivului Cârnic în ian. 2004) să se desolidarizeze de poziția critică, repetat declarată, a Academiei, nu știm. Știm, în schimb, că descărcarea de sarcină care sacrifică Masivul Cârnic cu cei 4 km de galerii romane, unice în Europa, i-au adus Ministerul Culturii promisiunea sponsorizării de către RMGC cu importanta sumă de 75 milioane dolari USA. De la coruperea individuală a academicienilor „independenți” , deveniți mercenari ai Companiei, la corupția instituționalizată a Ministerului Culturii nu a fost decât un pas (să ne amintim că, cu câțiva ani înainte, premiile profesionale acordate de același minister unor oameni de cultură și de știință au provenit tot din banii oferiți de același generos sponsor !!). Să mai adăugăm că, cum era de așteptat, mass media – mai ales televiziunile, începând chiar cu postul public TVR, s-au dovedit și ele sensibile la banii plătiți cu dărnicie mai ales în acest an de Companie pentru publicitate comercială, difuzând materialele de dezinformare și propagandă mincinoasă, de un jalnic nivel jurnalistic, menite să îndepărteze opinia publică de la cunoașterea impactului distrugător al proiectului și să acrediteze ideea unor beneficii reale și durabile pentru întreaga Românie. În cel puțin un caz Consiliul Audiovizualului a trebui să intervină pentru oprirea unor materiale care mistificau grav realitatea.

Campania de diversiuni a RMGC se întemeiază în egală măsură pe minciuni directe și pe minciuni prin omisiune, pe care le regăsim atât în documentele înaintate de Companie autorităților de stat, cât și în cele destinate publicului larg. De observat în primul rând campania de minimalizare a importanței patrimoniului arheologic de la Roșia, atât din punct de vedere muzeistic, cât și din punct de vedere al cunoașterii științifice și aceasta în ciuda chiar a valoroaselor cercetări și descoperiri făcute în ultimii 10 ani de arheologii români în perimetrul suprapus de amprenta proiectului minier și (în subteran) de cei francezi de la Toulouse, cu finanțarea RMGC. Această finanțare nu a fost însă un act de generozitate al viitorului posibil investitor în favoarea științei, ci implinirea obligației legale de a finanța săpăturile arheologice preventive menite să ducă sau nu, după caz, la descărcarea de sarcină arheologică – precondiția avizului de mediu. Descoperirile prilejuite de aceste cercetări atât la suprafață (cele 4 sanctuare romane din Valea Nanului, edificiul cu hipocaust de la Carpeni, peste 1400 morminte ale coloniștilor illiri, inclusiv incinta funerară de la Hop-Găuri), cât și în subteran în masivele Cârnic sau Orlea (galerii coborâtoare cu trepte, camere cu pilastru central, instalație de evacuare a apei din subteran ) dovedesc, contra dorinței investitorului, importanța excepțională și necesitatea imperativă a conservării marelui sit roman pentru cercetarea sa sistematică, exhaustivă, și păstrarea sa în memoria colectivă a cetățenilor României și ai Europei. Un exemplu de șantier minier roman cu valoare de unicat, pus în valoare de cercetătoarea franceză Beatrice Cauuet, îl constituie „marea rețea” din Cârnic, compusă din galerii cu o lungime de 2750 m și o suprafață de 13600 mp, străbătând masivul între cotele 921 și 1019 m, deci o diferență de nivel de 98 m. Dorind exact contrariul, pentru a se da liber exploatării miniere profitabile, documentele RMGC practică în mod sistematic și fără o minimă decență minimalizarea impactului distructiv al proiectului minier pe suprafața cerută spre concesionare de 4282 ha. Acest impact va afecta în special zona centrală a viitoarei exploatări, de cca 1000 ha, în care este dispusă marea masă a obiectivelor arheologice romane la suprafață și în subteran, cunoscute sau încă necunoscute, cum ar fi așezările civile și drumurile romane, dar unde urmează a se concentra practic toate activitățile și amenajările cu caracter distructiv ale plănuitei exploatări miniere: cele 4-5 cariere deschise, haldele uriașe de steril, uzina de prelucrare, lacul de decantare, depozite, drumuri industriale etc. O consecință ireparabilă a proiectului minier va fi și distrugerea peisajului cultural, modelat prin viețuirea și exploatarea umană a zonei timp de aproape 2000 de ani, care va fi înlocuit de un peisaj artificial, fără cele patru masive în jurul cărora s-au dezvoltat așezările romane, înlocuite acum de mari excavații, eventual umplute cu apă sau rocă sterilă.

Propaganda RMGC, răspîndită pe toate căile, trece sub tăcere efectul distructiv amplu, cvasi-total, al proiectului, care nu poate fi în nici un fel pus de acord cu dezideratul protejării efective, integrale, a sitului istorico-arheologic Alburnus Maior. Un compromis între Compania care vrea să exploateze cu profit maxim aurul de la Roșia prin metoda open pit şi prin folosirea masiva a cianurilor si cei care vor sa salveze integral patrimoniul arheologic încă existent in teren – nu este posibil. Disponibilitatea aratată de companie ocazional, mai ales in actuala campanie de propaganda, de a contribui la salvarea si restaurarea unor monumente si de a sustine dezvoltarea unui turism cultural local, ca solutie complementara mineritului, reprezinta doar o diversiune, o manevra tactica, menita a face față argumentelor critice ale opozanților ecologiști si ale celor ce cu adevarat vor sa salveze patrimoniul arheologic. Proiectul RMGC continea încă din 2005-2006 un așa-zis „Plan de management al patrimoniului cultural”, un document demagogic care prevedea nu mai puțin de 116 proiecte de importanță secundară sau nulă. Să amintim că drept preț al distrugerilor planficate, în primul rând în Cârnic, acest plan propune ca „monedă de schimb” protejarea unor monumente de importanță secundară izolate, rătăcite, printre cariere, halde și instalații, precum mormântul circular de la Hop-Găuri, lucrările miniere din Piatra Corbului, galeria Monulești sau ruinele de la Carpeni. Din bugetul promis de 25 mil USD, 8 milioane trebuiau să slujească la construcția replicii gen Disneyland a unei galerii miniere romane la suprafață. Astăzi, în încercarea de a cumpăra bunăvoința Ministerului Culturii, Compania a mărit oferta sa de finanțare a lucrărilor de patrimoniu la 75 mil USD și, drept urmare, a obținut certificatul de descărcare arheologică, deci aprobarea exploatării și distrugerii masivului Cârnic cu ansamblul lucrărilor miniere romane de excepţie pe care le adăpostește. Ne putem însă întreba dacă în condițiile desființării masive a siturilor și monumentelor arheologice, a înlocuirii peisajului cultural bi-milenar cu unul „selenar”, generat de brutala exploatare minieră, oferta bănească demagogică a RMGC mai poate avea un folos real la Roșia Montana, unde eventualii vizitatori vor mai întâlni în principal doar „fantoma” târgului de altă dată, machete la scară naturală sau redusă și reconstituiri 3D de monumente, colecții de piese arheologice scoase din contextul lor originar și, poate, câteva fragmente de situri păstrate izolat.

Se înmulțesc astfel indiciile privind folosirea unor mijloace și căi incorecte, chiar a corupției la nivel individual sau instituțional, de care RMGC abuzează fără teamă, pentru a obține cu orice preț ridicarea tuturor restricțiilor legale privind protecția mediului natural și a patrimoniului arheologic de la Roșia Montană. Personal cred că acest comportament al Corporației încalcă legile și normele morale naționale și internaționale, care și în România ar trebui să guverneze o dezvoltare economică durabilă, fără a genera riscuri intolerabile pentru patrimoniul natural și cultural al zonei. Pentru acest motiv îmi permit să sugerez onoratei delegații a Comisiei de petiții a Parlamentului European o analiză aprofundată a cazului Roșia Montana, respectiv a măsurii în care acțiunile RMGC și ale Statului Român sunt conforme cu aceste legi și norme la nivelul UE.

*******

Prof. dr. Mircea Babeș este un arheolog profesionist cu o experienţă de 50 de ani în cercetare şi de 10 ani ca profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti. Este cercetător în cadrul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române începând cu anul 1964 iar din 1996 este profesor titular de arheologie la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti. Scrisoarea de mai sus a fost adresata, luna aceasta, Comisiei de petitii a Parlamentului European, care a pus în dezbatere situația din Roșia Montană în urma petițiilor depuse de doi cetățeni români, Sorin Jurca, locuitor din Rosia Montana si membru fondator al fundatiei culturale cu acelasi nume și Octavian Voiculescu de la Asociatia oamenilor de stiinta romani Ad-Astra. O primă dezbatere asupra Rosia Montana a avut loc in PE la inceputul lunii octombrie (mai multe amanunte aici) iar la sfarsitul saptamanii trecute, o delegatie a Comisiei de petitii din PE s-a deplasat in Romania pentru a se documenta pe marginea cazului, urmand ca discutiile sa fie reluate.

CE E OMUL?

2011-12-05T15:59:00.001+02:00

Omul este o făptură care cade dar mereu, mereu se ridică. Când nu se mai ridică... nu mai este om. Cred că aceasta este ideea pe care omul din clipul de mai jos ne-o spune în felul său.

a se vedea si Pelerin Ortodox

Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane (1)

2011-12-05T15:25:00.000+02:00

scris de prof. univ. dr. Corvin Lupu

„Art. 6: Negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 8:
(1) Constituie contravenţie si se sancţionează cu amenda de la 2.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON):
a) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum si deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri de către o persoana juridică;
b) utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe de cătreo persoana juridică;
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau stiinţei, cercetării ori educaţiei." (Extras din Ordonanţa de Urgenţă A Guvernului României nr. 31 din 13 martie 2002)

Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane şi aspecte ale relaţiilor dintre români şi evrei[1]

Intervenţia liberă pe care am avut-o în cadrul seminarului „60 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare şi exterminare de la Auschwitz", desfăşurat cu sprijinul financiar al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti şi participarea Amabasadei Israel-ului la Bucureşti, în ianuarie 2005, mi-a sugerat scrierea rândurilor de faţă, pe care le-am completat ulterior cu o serie de argumente pe care nu am avut timpul necesar să le prezint în cadrul amintit. Problematica holocaustului este una dintre cele mai sensibile şi mai importante probleme ale istoriei contemporane a Europei, care nu a încetat a fi propagată cu foarte mare intensitate nici după 60 de ani de la încheierea celui de al doilea război mondial. Popularizarea la scară internaţională a problematicii holocaustului a devenit o problemă politică de mare importanţă, promovată de mai marii lumii de astăzi, respectiv de guvernul S.U.A., de Israel şi comunităţile mondiale evreieşti, ceea ce conferă valenţe unice fenomenului.[2] Niciodată suferinţele popoarelor lumii nu au ajuns să fie atât de mediatizate, compătimite, repetate şi permanent actualizate. Cercetarea ştiinţifică a fenomenului necesită o judecată neutră, „la rece", în cadrul unor cercetări şi analize istorice imparţiale, în care analistul (judecătorul) respectă şi aplică principiile din drept, în special audiatur et altera pars. În analiză, nu este permisă selectarea preferenţială a rezultatelor cercetării şi nici un fel de adaos sentimental. Dragostea şi ura, simpatia şi antipatia, mila, sau alte sentimente nu pot fi implicate. Etica social-politică va fi prezentă prin principii morale şi de drept, dar nici ea prin sentimente. Ori, se poate cere urmaşilor celor care au suferit în lagărele de concentrare naziste să realizeze asemenea studii? După părerea mea, categoric nu. Se poate cere poporului evreu să nu abordeze holocaustul cu pretenţii ştiinţifice? De asemenea, nu. Se pot anula, sau trimite în derizoriu, toate lucrările evreieşti despre holocaust, care au pretenţia de a fi ştiinţifice? De asemenea nu cred că este posibil. Ca urmare, în cei 60 de ani care au trecut, prin menţinerea comunităţilor evreieşti la cel mai înalt nivel al influenţei mondiale, abordările sentimentale ale holocaustului sunt recunoscute ca fiind „ştiinţifice" şi sunt plasate alături de cercetări de acest fel. Mai mult decât atât, în diverse ţări ale Europei, inclusiv în România, s-au elaborat acte normative punitive, care interzic critica holocaustului în public.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002 a Guvernului României (Năstase), cuprinde şi alte interdicţii. Personal, prin natura profesiei, am avut de mai multe ori ocazia să afirm că suferinţa evreilor în timpul celui de al doilea război mondial este o realitate pe care orice cercetător, chiar de mică obiectivitate, trebuie să-l recunoască. Nu contează aritmetica evreilor care au murit sau suferit. Teoretic, unul singur este suficient pentru ca fenomenul să fie condamnabil, moral şi juridic. În acelaşi timp însă, dimensiunea exagerată a holocaustului, aşa cum rezultă ea din unele cercetări, este adeseori discutabilă. Dar nu avem voie să vorbim, dacă ar fi să respectăm ordonanţa pe care şi-a asumat-o guvernul Năstase, chiar dacă, posibil, i-a fost impusă de către unii dintre stăpânii săi de peste mare şi ocean. Această ordonanţă nu poate fi acceptată, chiar dacă suntem obligaţi să o respectăm ca cetăţeni. Este un atentat la adresa libertăţii de expresie, care interzice discuţiile libere pe această temă, istoricilor, cei chemaţi să clarifice problematica, să elimine eventualele exagerări, falsuri şi interpretări lacunare sau greşite, de orice parte ar fi ele. Nu politicienii sunt cei îndreptăţiţi să se pronunţe. Ei o fac prin abuz de putere. Ori, după modelul întâlnit la regimurile autoritare care îşi escaladează exagerat rolul, cu sau fără comandă externă, tocmai ei se pronunţă, dau sentinţe şi condamnă pe tărâmul cercetării istorice, care nu le aparţine. Îşi mai iau şi „angajamente" că vor aplica politici publice prin care vor lămuri cu încetul poporul român, să-l facă să înţeleagă că ţara noastră este vinovată de holocaust. Această temă, repet, nu ar trebui să aparţină politicienilor, ci istoricilor, dacă am fi un stat realmente democrat, ceea ce România nu este. Faptul că există mai multe partide, că mergem la alegeri (în care câştigă cine trebuie), nu înseamnă că suntem democraţi. Istoria rămâne în continuare agresată de politicieni şi, într-o lume dominată de dreptul forţei, nu cred că vom putea aştepta schimbări pozitive de viziune, pe termen scurt şi mediu. Ca urmare, rămâne în seama istoricilor care îşi vor asuma tema, să realizeze cercetări obiective, descărcate de orice ingerinţe politice, de orice încercări de muşamalizare a unor încălcări ale legilor din timpurile analizate, ca şi de exagerări ale unor evenimente şi fenomene, sau de analize de pe poziţii şi coordonate care nu aparţineau timpului şi spaţiului cercetat. Acestea sunt cele care-şi vor păstra valabilitatea peste timp. Misiunea este grea, în condiţiile în care nu întrevedem că politicienii, mai marii zilelor noastre, vor accepta alte rezultate ale cercetărilor decât liniile pe care le propagă dânşii, în conformitate cu interesele pe care le reprezintă.

Am amintit mai sus Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002 a guvernului Năstase. Ce-o fi fost atât de „urgent"? Probabil că nu s-a dorit o discuţie deschisă în Parlament, care, ulterior, a avut loc. Într-un timp foarte scurt de la revolta populară şi lovitura de stat din decembrie 1989, constatăm că libertatea cuvântului, cel mai de preţ bun câştigat de intelectuali în acele zile, este îngrădită prin legi şi presiuni din partea unor forţe care se autorecomandă ca principale purtătoare ale democraţiei, libertăţii, umanismului etc. Problema raporturilor românilor cu evreii, în perioada celui de al doilea război mondial şi a Războiului rece, a ajuns o problemă ideologică sensibilă, comparabilă cu sensibilitatea problematicii ideologiei comuniste în perioada dictaturii. Astăzi, cei etichetaţi a fi antisemiţi, sunt supuşi unei presiuni asemănătoare cu cei care criticau ideologic regimul trecut, ceea ce mi se pare de neacceptat. De neacceptat cu cât observăm că sunt etichetaţi drept antisemiţi nu numai cei care propun măsuri împotriva evreilor, pentru că asta înseamnă antisemit, ci şi persoane care recomandă doar evreilor să nu exagereze, să spună adevărul, sau să nu redeschidă răni în raporturile lor cu alte popoare, în mijlocul cărora s-au pripăşit şi au ajuns să primească azil. Nu cred că poporul evreu ar mai trebui să folosească avocaţi şi propagandişti care să tot repete suferinţa prin care a trecut, să repete de 60 de ani vinovăţia Germaniei şi de 15 ani încoace şi a României, să pretindă de 60 de ani scuze şi despăgubiri de la poporul german, iar mai nou şi de la poporul român. Este deja prea mult. Poporul evreu n-ar avea voie să confişte suferinţa şi să monopolizeze, cum se întâmplă de multă vreme încoace, problematica învinovăţirilor şi despăgubirilor pe care să le achite vinovaţii. Au suferit şi alţii, au fost şi alte genociduri. E suficient să ne referim la cele din epoca contemporană (armeni, sârbi, unele minorităţi din Rusia, palestinieni, afgani, germani etc.). Putem demonstra uşor, cu argumente foarte cunoscute, că fiecare din aceste popoare a suferit într-o măsură asemănătoare cu suferinţa evreilor, pe care nu o contestăm, ci o considerăm exagerat promovată, amintită şi reamintită, cu accente insistente de tragism, cu răni ţinute forţat, uneori chiar agresiv, deschise.
Continuare la ART-EMIS

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

2011-12-01T11:18:00.000+02:00

CARTE POŞTALĂ DE PE FRONT

2011-11-30T16:43:00.001+02:00

Mult iubiţi prieteni,
Este o lună de când sunt în acest spital. Am fost rănit în ziua de 30 iulie la Mărăşeşti într-o grea luptă. Vă povestesc şi vouă pe scurt. În ziua de 30 iulie, ora 1 p. m. am plecat la contraatac asupra inamicului care venea cu forţe mari din direcţia sud via lui Negroponte. Am plecat cu compania cântând La arme; era un entuziasm de nedescris, sute de mitraliere secerau şi dintr-o parte şi din alta. Un glonte îmi perforează coapsa stângă; rănit destul de grav continuam conducerea atacului, însă la ora 6 vine un alt glonte şi din fatalitate mă loveşte în coapsa piciorului drept şi cad jos, căci acum nu mai aveam nici un picior, dar inima de român îmi era tot cu mine, strigam Înainte copii, să răzbunaţi pe şeful vostru; voinicii se aruncară din nou cu furie asupra inamicului şi-l respinge. În amurgul zilei vin brancardierii şi mă ridică istovit de orişice putere din cauza sângelui pierdut. Mă uit să văd pe Tep, dar nu-l văd, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Se duce vestea ca fulgerul că Lt. Novac e rănit la ambele picioare.[…] colonel au să mă vadă.
Brancardierii mă duc la Dl Colonel. El mă încurajează zicând: Ai curaj căci suflete mari ca al tău nu pier. Te las cu bine. Acum sunt pe cale a fi vindecat.
Vă sărut cu toată dragostea,
Lt. I. Novac

Carte postală militară
Sursa: Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea, Fond personal I.M. Dimitrescu, dosar 13/1917
Expeditor: Locotenet I. Novac, Spitalul Cantermir, nr. 471, Bârlad
Destinatar: Sergent I. Dimitrescu, Scoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie, Botoşani
Data: 28 august 1917

Apud, Bianca Mărmureanu, Viaţa de front la 1917 reflectată în înscrierile cu caracter memorialistic şi corespondenţa privată a combatanţilor din armata română, Teză de doctorat, Universitatea Iaşi, 2011

MÂINE, AXA NE INVITĂ!

2011-11-23T11:52:00.001+02:00

AXA ne invită la lansarea Revistei AXA 52, Joi 24 Noiembrie 2011 la Cinema Patria din Bucuresti, ora 19:00.

In cadrul evenimentului va avea loc si o expozitie de fotografie a artistilor Gabriel Boholt si Marius Caraman

Despre cum i-am spus lui Patapievici sa-i fie rusine…

2011-11-23T09:33:00.000+02:00

scris de Olguţa Vasilescu

Sedinta cu scantei, azi, la Comisia de Cultura, din Senat. De fapt, partea interesanta a urmat dupa ce presa a fost invitata sa paraseasca sala. La cererea mea, s-a aprobat invitarea domnului Horia Roman Patapievici, in comisie, pentru niste discutii preliminare sedintei de aprobare a bugetului pentru Institutul Cultural Roman. Daca tot poporul strange cureaua, am fost curioasa si eu sa aflu de ce, pe SEAP, ICR a anuntat o licitatie publica pentru achizitionarea de bilete de avion in valoare de 800 000 euro, fara TVA, de ce o colectie de icoane a fost transportata, pana in Ungaria, la pretul de 234 900 euro de o societate comerciala ce apartine unui senator PDL de Dambovita (dublu fata de transportul Giocondei de la Paris la Londra), de ce s-au acordat premii de zeci de mii de euro unor jurnalisti maghiari, din bani publici, si de ce cartea despre canibalism a consilierului prezidential (actual ambasador), Catalin Avramescu, a fost tiparita, tot din bani publici, la Editura Universitatii Princeton. Dupa ce ne-a invaluit intelectual, fara a da sume, pentru ca (nu-i asa?) intelectualii nu stiu cum e cu cifrele, dl. Patapievici a refuzat sa ne explice daca isi mai mentine afirmatiile facute la adresa poporului roman, in cartea Politice, reeditata anul trecut, cand avea calitatea de director ICR. A tinut sa-mi dea o replica, dupa ce jurnalistii au fost invitati afara, cum ca nu am dreptul sa-i contest lui calitatea de scriitor. Mai mult, Mircea Mihaes, vicepresedintele lui, a tinut mortis sa-mi aminteasca faptul ca am fost purtatorul de cuvant PRM, calitate care, in mintea lor, ar fi daunatoare si, deci, conversatia cu mine ar fi fost inutila pe vreun subiect. I-am spus domnului Patapievici ca eu nu vreau, ca cetatean roman, sa ma reprezinte in vreo structura, cat timp a afirmat ca poporul roman s-a format din urina. M-a facut mincinoasa. La ce nu se asteptau acesti doi domni, era faptul ca eu venisem pregatita sa le citesc si celorlalti colegi care nu si-au pierdut momente din viata citind scursurile domnului Patapievici, parerea unui inalt reprezentant al statului roman, reprezentant oficial si al presedintelui Romaniei, despre noi toti.

Iata cateva citate interesante din cartea Politice, autor H.R. Patapievici, cu scuzele de rigoare fata de cititorii mei, ca le reproduc:

1) Despre Romania, la pagina 63: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”.

2) Despre populatia Romaniei, la pagina 53 : „ 23 de milioane de omuleti patibulari” (buni de spinzuratoare), iar la pagina 34 scrie: „Un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare guri vulgare, trasaturi rudimentare”. Sau la pagina 64 scrie: „Romanii nu pot alcatui un popor fiindca valoreaza cit o turma”.

3) Despre limba romana, la pagina 64 scrie: „Romana este limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau sa o folosim numai pentru injuraturi”.

4) Despre istoria romanilor, la pagina 63, scrie: „Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida, stramoseasca, ne-au luat la urinat slavii: se cheama ca ne-au plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura svintata, iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind basica udului mai mare, i-au dovedit”.

5) Despre cultura si spiritualitatea romanilor presedintele Institutului Cultural Roman scrie: „Puturosenia abisala a stгtutului suflet romanesc, spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, tropaind vesela intr-un trup inconstient, pina ce mintea va fi in sfirsit scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”, iar la pagina 56 scrie: „Cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic”.
Preluat de pe blogul Olguţei Vasilescu

UN REGAL – CUCUTENI. A GREAT CIVILIZATION OF THE PREHISTORIC WORLD

2011-11-22T14:45:00.000+02:00

(Cornelia Magda Lazarovici, Gheorghe-Corneliu Lazarovici, Senica Ţurcanu, Cucuteni. A great civilization of the Prehistoric World, Ed. Palatul Culturii, Iaşi, 2009, editor general Lăcrămioara Stratulat. Volumul cuprinde şi contribuţia ştiinţifică a 22 de arheologi preistoricieni).

Regalul de care vă spun este poate cea mai completă, documentată şi frumoasă carte de valorificare a unui bogat material ştiinţific şi de popularizare a culturii arheologice Cucuteni.

Publicat în engleză, volumul are formatul şi aspectul unui album de artă de 350 pagini şi cuprinsul unui referat ştiinţific de 160 pagini. Capitolele principale se referă la : I. Aspectele generale ale culturii Cucuteni, II. Aşezări, fortificaţii şi locuinţe; III. Sanctuare şi altare, IV. Arta civilizaţiei Cucuteni; V. Principalele situri ale culturii Cucuteni (prezentate 29 situri); VI. Catalog; VII. Bibliografie şi abrevieri. Documentaţia volumului este exhaustivă. Dacă la capitolele de extracţie ştiinţifică sunt redate planuri, machete, reconstituiri, desene, planuri topografice, hărţi, fotografii etc. catalogul excelează prin prezentarea a numai puţin de 434 artefacte ilustrative pentru întreaga cultură.

Volumul a venit în urma unei interesante expoziţii ,,Cucuteni Trypillia – A great Civilization of Old Europe,, organizată în 2008 de Palatul Culturii din Iaşi la Vatican Palazzo della Cancelleria unde s-a bucurat de un succes extraordinar. Expoziţia făcea parte dintr-o serie de expoziţii internaţionale organizate de aceeaşi instituţie de-a lungul timpului.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul trebuie să vă spun că civilizaţia sau mai bine zis cultura Cucuteni este cunoscută şi apreciată mai ales datorită ceramicii elegante pictate cu motive geometrice, spirale şi meandre în alb, roşu, ocru. Este datată între 4600-3600 î. Hr. şi a fost răspândită din Transilvania până în Ucraina.
Inchei prin a-i felicita pe autori şi personal pe Lăcrămioara Stratulat pentru tot ce au făcut şi fac în continuare.

P.S. Expoziţia şi volumul nu au nici o legătură cu ,,România Neolitică,, organizată de Institutul Cultural Român, inspirat poate de succesul expoziţiilor pe aceeaşi temă iniţiate de specialişti.
Sigur este că volumul de faţă dovedeşte, încă o dată , că sunt domenii în care doar specialiştii au acces şi că ei pot face şi valorificare expoziţională la fel de bine ca şi cercetare ştiinţifică. Cultura adevărată nu prea are nevoie de samsari ( a se vedea eşecul ,,România Medievală,,).

TREI CHIPURI ALE MĂRTURIEI CREŞTINE

2011-11-21T15:55:00.000+02:00

In luna noiembrie au trecut la Domnul trei mărturisitori : ieromonahul Daniil (17 noiembrie), Părintele Gheorghe Calciu (21 noiembrie) şi părintele Arsenie Boca (28 noiembrie). Deşi toţi au primit harul preoţiei, fiecare a mărturisit în felul lui, semn că Hristos nu nivelează caracterul omului ci îl împlineşte dăruind fiecărei personalităţi darul şi puterea de a se desăvârşi.

Cei trei sunt tot atâtea chipuri ale mărturiei creştine, semn că martirul nu are portret-robot, ci doar un chip al lui Hristos, care poate sălăşlui în fiecare dintre noi. Dacă vrem! Părintele Daniil cunoscut mai mult sub numele de mirean de Sandu Tudor a mărturisit cu putere şi pasiune. Faptele lui şi de mirean şi de călugăr dovedesc aceasta. A trăit năvalnic şi a murit ca un mucenic în temniţa Aiudului.

Părintele Gheorghe Calciu a mărturisit cu consecvenţă şi răbdare, luînd mereu viaţa de la capăt, consecvent în mărturia lui atât în temniţă cât şi în lume, în faţa puterii politice dar şi a neputinţei omeneşti, în regimul comunist dar şi în libertatea Americii.

Părintele Arsenie a mărturisit prin viaţă şi prin cuvânt, prin cuvinte vii, prin darul de proroc.

Ce au în comun aceşti oameni cu personalităţi atât de diferite?
Pe scurt, menţionez doar:
1) Harul cuvântului, scris sau vorbit, cu puterea de a schimba oameni, de a impresiona, de a conduce spre Hristos. Şi au suferit pentru acest cuvânt. Articolele lui Sandu Tudor au fost capete de acuzare. ,,Cuvintele către Tineri,, ale lui Gheorghe Calciu i-au mai adus cinci ani de închisoare. Pentru predicile sale părintelui Arsenie a fost marginalizat o viaţă întreagă.
2) Ctitoria. Fiecare dintre ei a ctitorit ceva: reviste, grupuri de credinţă, mănăstiri, locaşuri, biserici. Au vindecat suflete. Toată viaţa lor au adunat oameni în jurul lui Hristos.
3) Puterea de a trăi în lume ca şi cum nu ar face parte din ea. Purerea de a sta neclintiţi împotriva curentului epocii, de a merge consecvenţi pe cărarea lor, de a nu se abate, de a nu se lăsa impresionaţi.
Cele trei trăsături menţionate de mine sunt specifice sfinţilor din toate epocile. Doar orb să fii să nu vezi aceasta.

Mulţi dintre contemporanii noştri analizează viaţa lor în contextul politic al epocii în care au trăit, adică leagă faptele lor de evoluţia regimului ateist comunist. Opinia mea este că indiferent în ce epocă ar fi trăit, cei trei la fel s-ar fi manifestat. Mărturia lor nu este împotriva unei epoci ci împotriva gândirii anticreştine. Dovadă că toţi trei au prins cel puţin două regimuri politice şi mărturia lor a fost aceeaşi. De aceea vă spun că a reduce mărturia lor la o simplă răfuială sau rezistenţă faţă de regimul comunist este o eroare fundamentală. Datorită acestei erori banale de interpretare dosarele lor de canonizare sunt în aşteptare şi acum.
Să ne lumineze Dumnezeu să vedem adevărul din fapte şi adâncul din cuvintele lor!

A se vedea şi:
Profil de sfânt contemporan:Gheorghe Calciu

LUI DUMNEZEU ÎI PLAC ÎNVINGĂTORII. De vorbă cu părintele Savatie Baştovoi

2011-11-18T10:19:00.000+02:00

“Cand nevoia celuilalt este nevoia mea,
cand bucuria celuilalt este bucuria mea,
cand celalalt este eu si toti intru toate Hristos.
Asta socotesc eu ca inseamna sa fim una”.
Ieromonah Savatie Bastovoi

- V-a adus calugaria vreo satisfactie deosebita?

- Calugaria iti descopera viata dintr-un unghi la care un om obisnuit nu are acces. Am vazut si am trait lucruri pe care sunt convins ca nu le-as fi cunoscut niciodata daca ramaneam „in lume”. Cu toate acestea, calugaria nu este un culcus si nici macar un turn in care te stabilesti. Este o continua stradanie de a escalada un munte. Si daca Sisif, in chinul sau de a urca muntele, cadea de fiecare data sub greutatea pietrei pe care era condamnat sa o care, eu cad neincetat sub propria greutate. Aceasta insa ma face constient de greutatea pe care o port. Credinta ca intr-o zi voi invinge si voi ajunge acolo, sus, ma insufleteste. Ma bucur ca nu am ramas un simplu bolovan la poalele muntelui. Chiar daca sunt un bolovan, vreau sa fiu un bolovan care se rostogoleste.

- Este greu sa fii calugar?
- Foarte greu, dar merita.

- Nu ati crezut dintotdeauna in Dumnezeu: ati crescut in casa unui propagandist al ateismului stiintific. Pe cand erati copil, la ce argumente apela tatal dvs. pentru a va convinge ca Dumnezeu nu exista?

- Facea uz de niste argumente tipice. Mai intai: Dumnezeu nu poate sta pe nori, deoarece norii nu sunt decat niste vapori. Pe urma: pe proorocul Iona n-ar fi putut sa-l inghita o balena, deoarece gura acesteia nu este mai larga decat un pahar de doua sute de grame. Pe urma, faptul ca in corabia lui Noe n-ar fi putut sa incapa toate vietatile din lume. Cam atat, in mare. Dar cred ca, inainte de toate, m-a convins autoritatea tatalui, ca pe orice copil. El credea ca Dumnezeu nu exista si aceasta credinta a lui se baza pe astfel de argumente.

- Acum, ca ati ajuns calugar si preot (ieromonah), ati gasit raspunsul la aceste intrebari?

- Nu. Eu nu am ajuns la Dumnezeu prin rationamente. Am cunoscut un Dumnezeu viu si plin de iubire care poate sa intre in viata ta si sa te invaluie asa cum te invaluie mireasma unui parfum.

- Ati putea sa ma convingeti ca Dumnezeu exista?
- Nu.

- Dar ati vrea?
- Vreau si nu vreau. Vreau pentru ca asta il face pe om fericit si nu vreau pentru ca nu-mi place sa-L discut pe Dumnezeu in sensul ca exista sau nu exista. El e prea mare si, mai ales, prea plin de iubire ca sa fie nevoie sa-L discut in fata unui pamantean. Lui Dumnezeu nu-i place cand i se pun conditii, nu-i plac pariurile, dar ii plac invingatorii.

Continuare la APOLOGETICUM

17 noiembrie: POMENIREA CUVIOSULUI MUCENIC DANIIL (SANDU TUDOR), CARE ÎN TEMNIŢA AIUDULUI S-A SĂVÂRŞIT

2011-11-17T11:58:00.001+02:00

MITROPOLITUL ANDREI ANDREICUŢ DESPRE PĂRINTELE DANIIL TUDOR

S-a scris mult despre Miscarea “Rugul Aprins” si despre mentorul ei, Parintele Daniil Tudor. Inalt Prea Sfintitul Dr. Antonie, Mitropolitul Transilvaniei, i-a consacrat o carte intreaga.

Eu voi veni cu cateva note din dosarul Parintelui Daniil, note ce ne intaresc convingerea ca elita duhovniceasca a Bisericii Ortodoxe a avut de suferit in perioada comunista. Cuvantul Mantuitorului s-a implinit: “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi.”(Ioan 15, 20).

Daniil Sandu Tudor s-a nascut in 1896 si se numea, in mirenie, Alexandru Teodorescu. Pseudonimul literar era Sandu Tudor. Barbat frumos si elegant, casatorit de trei ori, cu o personalitate puternica, era atras de substratul tainic al lucrurilor. Cult si imprastiat, orientat inspre literatura patristica si mistica vietii calugaresti, ii placea sa se invarta printre oamenii Bisericii.

Prieten cu o elita de oameni invatati, de exemplu cu Alexandru Mironescu, ii va determina pe acestia la o viata religioasa profunda. El insusi avea studii universitare, dar neispravite, si era pasionat de publicistica. A colaborat la Revista “Gandirea”, iar mai apoi, prin anii 1930, scoate doua reviste: “Credinta” si “Floarea de foc “. La aceste reviste ii va avea colaboratori principali pe Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebeleanu si altii.

In memoriul pe care-l va face, dupa arestare, va mentiona ca in jurul Revistei “Floarea de foc” a grupat un numar de tineri scriitori atat crestini, cat si comunisti. “O intreaga lupta dialectica se desfasoara in coloanele acestei reviste. Aici colaboreaza, intre altii, Alexandru Sahia, Ghita Ionescu, Lespezeanu, Alfons Adania etc, care-si pot marturisi in toata libertatea crezul lor de stanga”.

Insasi Siguranta Statului afla dintr-o nota informativa de pe 11 ianuarie 1935 ca “Asociatia Internationala a evreilor anti-hitleristi, prin avocatul Mihail Stern, ii acorda lui Sandu Tudor o subventie de trei milioane de lei, cu cari apare ziarul cu nume religios “Credinta”, avand ca subtitlu “Organ de lupta politica si spirituala”.
Continuare la PELERIN ORTODOX

CE MINTE PARŞIVĂ AM !

2011-11-17T10:25:00.000+02:00

Uneori mintea mea se reprogramează automat pe modul ţaţă, adică nu mă pot dezlipi de grija caprei vecinului. De când am aflat că un vagon de documente stă să pice, de pe o zi pe alta în ograda bisericilor maghiare, mă gândesc întruna ce vor face cu ele. Să şi le înrămeze pe toate şi să le pună pe toţi pereţii ?! Să stea zi şi noapte să calculeze pe abac câţi enoriaşi unguri au avut în parohii şi pe un computer de performanţă câţi minoritari iobagi români au fost în toate satele?! Să facă liste lungi cui trebuie şi cui nu trebuie să dea voie să le vadă?! Pentru că şi asta e o treabă. Nimeni nu îi obligă să deschidă sală de lectură pentru studierea lor. Şi mai apoi trebuie asigurate condiţii optime de conservare. Nu poate veni oricine cu guturai să sufle în ele. Să ţii arhive nu e uşor şi mai greu e să le ţii degeaba. Cel mai simplu ar fi să facă ordine în ele: asta-i bună, asta nu-i bună….

Şi cum mintea mea parşivă gândeşte doar la parşivenii, m-am gândit ce aş face eu dacă mi-ar pica pe cap cel puţin o căruţă de arhive. Aş face exact ce spune legea. Le-aş scoate la vânzare. De ce nu? Legea îmi permite. Procedura e descrisă în Legea 16/ 1996 a Arhivelor Naţionale, art. 15. Deţinătorii pot scoate la vânzare fonduri arhivistice care pot face parte din fondul Arhivistic Naţional cu condiţia să anunţe mai întâi Arhivele Naţionale şi Direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale care au prioritate la cumpărare. Dacă în 60 de zile acestea nu răspund pot fi vândute oricui.

Să ne imaginăm o ofertă trimisă Arhivelor Naţionale. Există slabe şanse să fie onorată. In primul rând că Arhivele Naţionale sunt bugetare. Adică i se aprobă fonduri pentru supravieţuire şi acestea la inceput de an. Dacă o cheltuială nu e prevăzută în buget nu poate fi efectuată. Iar când achiziţionezi ceva intri la legea achiziţiilor publice. Deci trebuie să dai toate detaliile mărfii. Dacă vine o ofertă de documente în iunie este clar că nu poţi răspunde, pentru că nu sunt bani prevăzuţi. Nici un manager nu poate visa ce ofertă îi pică peste an aşa încât să prevadă bani exact pentru documentul X, din anul cutare, emis de cutărică. Bun! Mai devreme de toamnă nu poate fi rectificat bugetul. Aşa că trec cel puţin trei luni moarte pentru achiziţii, timp în care nu poţi da nici un răspuns pentru că nimeni nu ştie dacă la rectificare vor fi bani. Adică trece termenul de 60 de zile fără ca instituţiile care au prioritate să poată da un răspuns.

Şi atunci deţinătorul poate vinde oricui este interesat. In cazul de faţă există cel puţin trei mari interesaţi: Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică şi nu în ultimul rând, Arhivele Naţionale ale Ungariei. România nu ar cumpăra documente despre satele româneşti din Basarabia, dacă s-ar putea? Şi cei trei mari potenţiali cumpărători au şi fonduri, şi interes, şi condiţii bune de conservare, de depozitare, de studiere. Şi mai ales istorici care din cinci documente pot scrie un best-seller publicat la Cambridge (despre asta vă povestesc altădată!).

Vedeţi şi
Apelul Istoricilor Români

MULŢI AU TRECUT, PUŢINI AU ISTORIE! La ce sunt bune ARHIVELE NAŢIONALE

2011-11-16T10:53:00.000+02:00

Puţini dintre contemporanii noştri realizează diferenţa dintre trecut şi istorie. Mulţi consideră că cele două noţiuni sunt egale, că tot trecutul intră în istorie. Nu este aşa. Trecutul înseamnă tot timpul trecut, un volum imens de evenimente, fapte, persoane şi trăiri. Istoria este doar ceea ce se cunoaşte din acest trecut. Mai precis ceea ce poate fi dovedit prin acte, documente, diverse artefacte. Fără dovezi nu există istorie. Prin urmare în lipsă de mărturii istorice trecutul nu poate fi dovedit, chiar dacă există. Este situaţia unui om fără acte de identitate. Deşi fizic există, pentru societatea în care trăieşte nu poate fi dovedit.

Toată istoria se sprijină pe doi piloni: arhivele şi arheologia, la rândul lor cu mai multe ştiinţe auxiliare. Când în primul război mondial Arhivele Naţionale au fost bombardate, au fost distruse mai multe fonduri printre care şi cele referitoare la judeţul Ialomiţa. Această nenorocire a făcut ca perioade întregi din istoria medievală şi modernă a acestei regiuni să nu mai poată fi cunoscută niciodată..
Cei care controlează aceşti piloni ai cercetării istorice, arhivele şi arheologia, scriu practic istoria. Fără accesul liber şi neîngrădit la aceste surse, istoricii nu au ce scrie.

Toate statele care s-au perindat de-a lungul timpului, de la cele antice până la cele moderne şi-au depozitat trecutul prin arhivarea documentelor. Era dreptul şi obligaţia lor.
Nu înţeleg acum ce drac bălţat le-a băgat în cap Cultelor să îşi ceară arhivele de la statul român. Ce au de gând să facă ? Intrucât legea Arhivelor Naţionale obligă doar instituţiile specializate să conserve, apere şi să pună în valoare aceste documente, se înţelege că alţi deţinători nu au aceste obligaţii. De pildă, eu ca titular fac ce vreau cu actele mele. Cine ne garantează nouă că odată preluate aceste fonduri referitoare şi la istoria românilor nu vor fi distruse, măsluite sau ţinute în condiţii insalubre? Chiar, cine? Şi de ce se luptă maghiarimea să pună mâna pe ele, peste toate legile statului? Nu există decât două alternative. Fie au ceva de ascuns, fie, mai grav, au ceva de revendicat.

Tărăşenia asta îmi aminteşte de păţania postelnicului Ianache care pe la 1614 cerea domnitorului să i se întărească din nou, cu acte în regulă, toate moşiile, sălaşele de ţigani, pădurile, apele etc., etc. Zicea Ianache că în timpul invaziei turceşti i s-au prăpădit toate ,,cărţile cele vechi,,. Ca să vezi! Că turcii exact hrisoavele postelnicului veniseră să prăduiască. Dar omul a venit cu martori, oameni ,, buni şi bătrâni,, şi şi-a întărit zeci de mii de acareturi. Dacă domnia ar fi avut arhivele statului în care s-ar fi păstrat şi copii ale ,,cărţilor cele vechi,, alta ar fi fost situaţia. Şi pretenţiile postelnicului, cu siguranţă, mai mici.

Vedeti si
Apelul istoricilor români